Sergiu Bejan este un sportiv de performanță cu un suflet de artist. Campion mondial, campion european și multiplu campion național, canotorul român se poate mândri atât cu performanțe sportive uimitoare, dar și cu o experiență artistică fascinantă. Pasionat de fotografie, Sergiu Bejan și-a prezentat lucrările în două expoziții, dintre care una a fost chiar prima expoziție virtuală de acest gen din România. Deși are un program foarte încărcat, sportivul român ne-a introdus în lumea lui plină de culoare și ne-a povestit despre viața sportivă, arta fotografică și cum găsește echilibrul între cele două.
Cum ai descoperit canotajul? Povestește-ne puțin despre începuturile tale ca sportiv.
Să zicem că el m-a descoperit pe mine… În acest sport, selecția tinerilor se face de către antrenorii cluburilor din țară la începutul anului școlar. Atât pe timpul verii, cât și imediat după începerea anului școlar, antrenorii vizitează clasele a VIII-a și a IX-a în speranța că vor descoperi noi tineri dornici de mișcare. Tot în acest fel am fost și eu selecționat în anul 2011, încă din primele zile de liceu. Îmi amintesc că în decursul unei săptămâni am început liceul, am fost selecționat de antrenorii de canotaj și după câteva zile am și plecat la Orșova, locul unde am făcut primii pași pe drumul către marea performanță. Plecat la o distanță considerabilă de casă, la o vârstă fragedă, părinții au fost învăluiți de griji, temeri și de gândul că voi fi plecat atât de departe fără să cunosc pe cineva. La nici 15 ani, „puiul mamii” a parcurs aproximativ 800 de kilometri cu „trenul vieții” pentru a-și construi un viitor strălucitor.
După doar câteva luni de la începerea acestei aventuri, în aprilie 2012, am obținut primul titlu de campion național la Timișoara. Treptat, rezultatele au început să apară și totul devenea din ce în ce mai serios. Timpul a trecut și iată-ne astăzi, după 11 ani, tot pe acest drum presărat cu amintiri, medalii și trăiri greu de descris în cuvinte.
Ce abilități (fizice și mentale) sunt necesare pentru a deveni campion la canotaj?
Vorbind din propria experiență, aș zice că pe primul loc se află seriozitatea. Atunci când ești hotărât și focusat pe ceea ce ai de făcut, este imposibil să nu reușești. Treptat începe să apară motivația, puterea mentală care, de asemenea, se antrenează și ea. Răbdarea are un rol foarte important în acest sport. Imaginați-vă că noi vâslim în jur de 20-24 de kilometri zilnic. Din noiembrie până în octombrie anul următor, suntem non-stop pe val. Șase zile din șapte, 11 luni din 12, facem același lucru pentru a ajunge la cel mai înalt nivel. Din punct de vedere fizic se cer câteva calități de bază, iar pe parcurs te vei dezvolta armonios în urma antrenamentelor făcute pentru a te ridica pe cea mai înaltă treaptă a podiumului.
Canotajul este un sport de echipă. De ce anume crezi că este nevoie pentru a construi o echipă de succes?
Atunci când toți luptă până la ultima lovitură pentru a obține rezultatul mult dorit, cu siguranță va fi o echipă fantastică. Secretul este să ai încredere că cel din fața/spatele tău va trage cu dinții până la ultima lovitură la fiecare antrenament și faptul că împreună luptăm pentru același vis.
Participarea la cele mai importante competiții sportive, precum campionatul european sau cel mondial și chiar Jocurile Olimpice, pune o mare presiune asupra sportivilor. Cum reușești să gestionezi această presiune?
Experiența de concurs se acumulează în timp. Gestionarea emoțiilor se învață după foarte multe competiții. Nu poți dobândi această abilitate din antrenamente. Cu siguranță există o presiune, un gol în stomac știind că ești aliniat alături de cele mai puternice echipaje din lume, însă atunci când știi că ai în spate antrenamentul făcut ca la carte și parteneri care nu te lasă la greu, te focusezi doar pe ceea ce ai tu de făcut, nimic în plus. Emoțiile există mereu, dar trebuie să fie constructive și asta depinde doar de modul în care reușești tu să le gestionezi.
Care au fost cele mai mari provocări pe care le-ai întâmpinat?
Cea mai mare provocare din carieră a fost, în același timp, și un vis devenit realitate. Calificarea la Jocurile Olimpice de la Tokyo, din anul 2020. Împreună cu echipajul de 8+1 masculin, am reușit, după 20 de ani, să alunecăm către competiția supremă.
Care a fost cel mai important moment din cariera ta sportivă?
Sentimentele trăite diferă de la competiție la competiție. Atunci când nu obții rezultatul dorit, treci printr-un amalgam de sentimente, printr-o multitudine de gânduri, dezamăgiri și supărări care te întăresc și te motivează să mergi mai departe, făcând în continuare totul mai atent, mai serios, mai hotărât. Momentele de glorie ne sunt folositoare pentru a uita de toată munca din spate, pentru a te simți mândru că îți reprezinți țara la cel mai înalt nivel. Momentul în care îți este intonat imnul național, pentru mine, reprezintă cel mai grandios moment din carieră.
Dacă nu ai fi practicat canotajul, ce alt sport ai fi ales?
În clasa a VIII-a, am jucat handbal la echipa școlii din orașul natal. Îmi amintesc că ajunsesem până la județene în acea perioadă. Mă gândesc că handbalul ar fi fost o opțiune mai ales datorită faptului că m-a ajutat să mă dezvolt armonios într-un timp destul de scurt.
Știu că ești pasionat de fotografie. Cum ai descoperit această pasiune?
Pasiunea pentru fotografie am descoperit-o de-a lungul anilor. Încă de când eram la Orșova, trecut puțin peste 18 ani, am cochetat cu pozatul oricărui lucru ce mă înconjura. Trebuie să recunosc că eram impresionat de măreția naturii. Provenind dintr-o zonă foarte bogată din punct de vedere peisagistic, imaginile îmi erau destul de clare în minte. Dacă ai crescut în Bucovina, nu ai cum să nu iubești natura. Am început să pozez cu telefonul, până m-am hotărât să îmi cumpăr un aparat de fotografiat. Iar de atunci nu m-am mai despărțit de el.
Cum se îmbină canotajul cu arta fotografică?
Combinația dintre canotaj și arta fotografică este benefică pentru mine. De multe ori am simțit nevoia să ies la pozat după un antrenament intens. Simt că aceste plimbări mă deconectează și mă ajută să privesc totul și din altă perspectivă. La fel ca în performanța sportivă, există motivație, determinare și provocarea de a obține imagini spectaculoase cu ajutorul camerei foto.
În fotografiile realizate de tine sunt surprinse peisaje uimitoare, dar și animale sălbatice. Este natura locul în care te regăsești?
O, da! Fără doar și poate, natura, pentru mine, este un refugiu. Iubesc animalele, frumusețile naturii și, de când am descoperit această pasiune, observ detalii mai puțin văzute de oricine. Plimbările mele prin natură sunt făcute în limita timpului disponibil, dar cu toate acestea, atunci când prind câte un moment de respiro, profit la maxim.
Ai avut deja două expoziții de fotografie, dintre care una a fost chiar prima expoziție virtuală de acest gen. Ce a reprezentat pentru tine această experiență? O poți compara cu câștigarea unei medalii de aur?
În anul 2019 a avut loc prima mea expoziție de fotografie. Anul 2020 a venit cu mari provocări pentru toată lumea. Din cauza faptului că au apărut nenumărate restricții, posibilitățile de a face un al doilea vernisaj erau minime. În acest caz mi-a sugerat un prieten să facem prima expoziție foto virtuală din România. Zis și făcut! Dat fiind faptul că am fost nevoiți să stăm în case, noi, sportivii, ne-am continuat pregătirea pe Zoom, dar aveam nevoie și de puțină recreere. După ce îmi terminam antrenamentul de seară, îmi luam aparatul de fotografiat și mergeam pe dealuri în căutarea animalelor. Numele expoziției a fost „LIBERTATE”, inspirat chiar de situația din perioada pandemiei.
Sentimentul organizării acestor expoziții poate fi comparat cu cel provocat de câștigarea unei medalii, însă din punctul meu de vedere sunt lucruri diferite și îmi place să rămână așa. Într-adevăr, această expoziție a venit ca un premiu în urma kilometrilor parcurși pe dealurile Bucovinei în căutarea frumoaselor exemplare de animale sălbatice și peisaje.
Ce rol a jucat familia în cariera ta?
Familia a avut un rol foarte important în cariera mea. Dacă nu te susține familia, atunci cine?… Un gând bun de la părinți, un îndemn de la soră, o încurajare de la cumnat și o scrisoare emoționantă de la cei doi nepoți au fost cele mai de preț lucruri de care am avut nevoie. Tot familia mi-a dat și un plus de motivație pentru a merge mai departe în momentele grele. Dorința de a-i face fericiți și mândri m-a ajutat enorm!
Care este cea mai frumoasă amintire din copilărie?
Cele mai frumoase amintiri din copilărie îmi sunt cele mai triste acum. Îmi petreceam verile la bunicii care astăzi mă veghează de sus. Mi-ar plăcea să mai pot păși pe potecile de munte împreună cu bunicul meu. Să mai pot merge la cules de afine cu bunica. Cu siguranță aceste amintiri nu îmi vor dispărea vreodată din minte.
În afară de fotografie, ce îți mai place să faci în timpul liber? Cum te relaxezi?
Muzica este un alt mijloc de relaxare și reîncărcare pentru mine. Timpul liber este destul de limitat și nu prea apuc să mă plictisesc. Fie editez poze, fie ies să mă plimb, povestesc cu prietenii de acasă, cu alți fotografi despre ce s-a mai întâmplat nou în „sat”.
Ce te motivează atunci când simți că nu mai poți?
În primul rând, familia este cea care mă ajută să merg mai departe. Visul pentru care lupt zi de zi nu mă lasă să cedez nici în cele mai dificile momente. Eu mă ghidez după zicala: „Și când nu mai pot, mai pot puțin”.
Ce reprezintă luxul pentru tine?
Luxul, pentru mine, reprezintă acel moment când deschid ochii dimineața, văd lumina zilei, mă pot ridica din pat și bucura de viață. Putem duce o viață de lux fiecare dintre noi, depinde de unghiul din care o privim.
