Adrian Simionescu, country manager al Estée Lauder România, are o poveste demnă de un film de Hollywood. Deși în tinerețe a practicat fotbalul de performanță, a fost nevoit să renunțe la cariera sportivă din motive medicale, moment în care a trebuit să se reinventeze. Oportunitățile nu au întârziat să apară, iar competitivitatea și perseverența care îl definesc l-au ajutat să ajungă la cârma uneia dintre cele mai de succes companii cu renume mondial. Despre provocări, viața de sportiv, afaceri și asemănările dintre cele două domenii ne-a vorbit chiar Adrian Simionescu, într-un interviu în exclusivitate.
Știm că ești country manager la Estée Lauder România, dar aș vrea să ne spui cine este omul Adrian Simionescu. Povestește-ne puțin despre tine.
Adrian Simionescu e omul mereu optimist, care se încarcă din bucuria celor din jur și pe care dacă l-ai fi întrebat acum 30 de ani cum crede că va arăta viața lui la 45 de ani ți-ar fi povestit cu totul altceva. Însă dorința de a reuși, de a ieși învingător m-a însoțit mereu și mă definește, alături de competitivitate.
Cu timpul, am înțeles că norocul, șansa, determinarea și pasiunea pentru ceea ce îți place nu sunt suficiente pentru a reuși în viață, fără un plan care să includă oportunități și riscuri. Cu siguranță, șansa mă definește, căci oportunitățile apărute m-au adus unde sunt în prezent. Dar, mai departe de aceste momente, e multă muncă în spatele succesului, răbdare, perseverență și transformare.
În tinerețe ai jucat fotbal de performanță. Care este cea mai frumoasă amintire pe care o ai din acea perioadă?
Sunt multe amintiri în viața unui sportiv și este greu să menționez un moment-simbol. Cu siguranță, selecția la echipa mare a clubului Rapid București mi-a adus mândrie și recunoaștere. Iar la 18 ani, asta se traduce în încredere în sine. Apoi, cred că mai aproape de suflet este momentul în care tata m-a înscris la Clubul Sportiv Luceafărul. În sfârșit mi se îndeplinea visul de a juca fotbal. Și neapărat de amintit este ziua în care am semnat contractul cu Rapid București. Prima de semnătură se plătea cash în acea perioadă și reprezenta o sumă importantă. Când am ajuns acasă cu banii, mama a ținut să sune la club să verifice dacă povestea e adevărată. Și după ce s-a lămurit, am mers împreună la McDonald’s să sărbătorim, fiind prima cină pe care o plăteam eu.
După ce ai semnat cu Rapid București, ai plecat în Franța. Ce te-a determinat să faci acest lucru? Spune-ne câte ceva despre această experiență.
Am participat la o preselecție pentru un turneu organizat de un impresar din Franța, în urma căreia am și plecat pentru cinci meciuri. Doar că am rămas pentru aproape doi ani. Împreună cu un coleg, am hotărât că Franța ne oferă mai multe șanse, motiv pentru care am părăsit cantonamentul fără să anunțăm și am plecat în Paris să ne căutăm echipă. Analizând acum cu maturitate, a fost o decizie de impuls, de moment, nimic planificat, specific vârstei de 20 de ani, când simți că poți atinge chiar și stelele. La propriu, pentru că prima noapte în Paris am petrecut-o sub cerul liber, într-un parc.
Nu era prima ieșire din țară cu fotbalul, însă a fost cea care a schimbat macazul. La vârsta aceea eram visător și încrezător în determinarea și munca pe care eram dispus să o depun la antrenamente. Am găsit foarte ușor echipă, am performat, căci singurul obiectiv era să reușesc. Însă precum în business, atunci când apar oportunitățile, dacă nu analizezi și potențialele riscuri, șansele de succes se micșorează, iar în cazul meu, reușita în fotbal în Franța a fost condiționată de statutul de imigrant, detaliu omis în totalitate atunci când visam la succes.
La 25 de ani ai fost nevoit să renunți la viața de sportiv. Cum te-a afectat această decizie?
Ar fi simplu să spun că am renunțat la sport din cauza unui episod medical important (două luni de spitalizare plus un an de pauză recomandat de medici). Însă a fost un cumul de factori, precum lipsa de maturitate, entuziasmul vârstei, absența structurii și a ghidajului în viața sportivilor de acum 25 de ani (coaching, în principal). În business, fără un plan bine stabilit, structură, organizare, echipă de suport, măsuri de redresare, devine aproape imposibil să atingi obiectivele. Uitându-mă înapoi, este evident de ce fotbalul a ajuns să reprezinte acum pentru mine doar o pasiune.
Care a fost primul job pe care l-ai avut după ce te-ai lăsat de fotbal?
Agent de vânzări în industria bunurilor de larg consum (mass market). Am primit zona cu cele mai slabe performanțe, cu potențial redus (în București), dar mânat de aceeași competitivitate care mă reprezintă, am transformat-o într-una dintre cele mai bune. După cinci ani, trecând prin mai multe promovări interne, am intrat în contact cu „luxul”, devenind manager pentru brandul La Prairie.
Te-a ajutat experiența pe care ai acumulat-o ca sportiv de performanță în domeniul afacerilor?
Businessul și sportul de performanță se aseamănă destul de mult. În ambele se regăsesc spiritul de echipă, fairplayul, respectul pentru efort și rezultate, anduranță. Iar pe toate acestea le-am descoperit în fotbal și mi-au fost de un real folos atunci când am intrat în domeniul vânzărilor. Dar le-am resimțit și mai valoroase din momentul în care am urcat mai sus în ierarhia companiei, ocupând funcția de country manager. Dacă până atunci era mai prezent spiritul de echipă, atunci când responsabilitățile au crescut, jocul s-a schimbat total pentru că am schimbat tabăra și, din jucător, am fost așezat pe scaunul antrenorului.
Presiunea rezultatelor este mai mare, echipa suferă modificări, trebuie să identifici soluții chiar și atunci când pare că nu sunt, să găsești echilibrul necesar pentru a nu transmite mai departe echipei presiunea obiectivelor, să iei decizii chiar dacă ele deranjează, să te asiguri că motivezi și încurajezi. Cred cu tărie că performanța, indiferent dacă e vorba despre sport sau business, impune disciplină și efort.
Care a fost cea mai mare provocare pe care ai întâmpinat-o în viața profesională?
Foarte bună această întrebare! Aș îndrăzni să punctez mai multe aspecte pe care le-am găsit cu adevărat challenging. Pentru o persoană de acțiune și super-competitivă, găsirea echilibrului și diplomației impuse de ocuparea unui rol de top management a necesitat un nivel crescut de adaptabilitate din partea mea, dar și multă muncă cu sine pentru un mai bun control al impulsivității. Spre exemplu, ești alături de echipă într-un management meeting și aveți o dezbatere în vederea găsirii unei soluții pentru o situație întâmpinată. Impulsivitatea omului de acțiune ar fi dictat să spui direct ce trebuie făcut, ca să scurtezi totul. Însă rolul impune să asculți în jur, să dai șanse participanților, care la rândul lor sunt manageri. Mai mult, atunci când soluția este unanimă sau majoritară, apare în scenă și responsabilizarea tuturor participanților.
Ce branduri de lux ai lansat în România în cei zece ani de activitate la Estée Lauder?
La Mer, Jo Malone, Tom Ford Private Collection, Frederic Malle, Bobby Brown sunt doar câteva. Și alte surprize ce vor fi descoperite în viitorul apropiat.
Ce îți place să faci în timpul liber? Care sunt hobby-urile tale?
În momentul acceptării unui rol important într-o structură de business, apare inevitabil un dezechilibru între viața profesională și cea personală. Dar, de fiecare dată când am ocazia, savurez momentele petrecute alături de copiii mei: Anastasia (12 ani), Eva (11 ani) și Maxi (2 ani și jumătate). Cum vârstele sunt diferite și, prin urmare, interesele și preocupările sunt diferite, de cele mai multe ori desfășor activități potrivite lor, astfel încât să evităm frustrările. Spre exemplu, cea mai recentă experiență alături de fete a fost un boost de adrenalină și emoție (la propriu) la Therme. Greu de ținut pasul cu energia lor inepuizabilă de preadolescente! Am petrecut șase ore pe tobogane. Cât despre mezin, aici e o combinație de hârjoneală băiețească, o tentativă de fotbal și multe cărticele.
Și ca să amintesc, totuși, și hobby-urile, menționez șahul, escalada și magia.
Cum ai defini luxul?
Îndrăznesc să spun că definiția luxului este personală și subiectivă. Pentru o persoană foarte ocupată și sub presiunea responsabilităților, să își acorde pauze și timp pentru sine poate reprezenta luxul suprem. La fel cum, pentru altcineva, luxul nu este conex cu un anume produs dintr-un anumit material sau brand, ci se traduce printr-o experiență, luxul de a călători către o destinație care creează emoții sau luxul de a descoperi o nouă pasiune (de exemplu, pictura).
Într-o notă generală, dar în același timp foarte personală, luxul poate fi tradus printr-o combinație de emoții și beneficii. Experiența trăirii luxului, fie că discutăm despre un accesoriu, un parfum sau o călătorie, aduce cu sine, mai departe de valoare și plăcere, încredere, siguranță și satisfacție.
Și pentru că se apropie sărbătorile, ce i-ai scrie lui Moș Crăciun să îți aducă pentru anii următori?
Timp ca să pot participa la o competiție sportivă televizată, gen Exatlon, dar și o nouă croazieră, pentru că experiența primei vacanțe de acest gen a fost fabuloasă.
