Descoperiți Paradisul la Waldorf Astoria Seychelles Platte Island

Scris de Andrada Arsenie
Publicat la data de: 25-04-2024

în: Travel

Waldorf Astoria

În inima arhipelagului Seychelles, un nou capitol al ospitalității de lux prinde viață. Waldorf Astoria, emblema internațională a luxului rafinat, își deschide porțile pe insula privată Platte Island, oferind o experiență de călătorie exclusivistă într-un cadru sustenabil și autentic.

Lansat în februarie 2024, Waldorf Astoria Seychelles Platte Island se alătură colecției prestigioase de proprietăți ale brandului, marcând a patruzecea bijuterie în portofoliul său expansiv. Acest resort de cinci stele situat pe o insulă tropicală privată, se află la doar 20 de minute de zbor de Mahé, insula principală și capitala insulelor Seychelles, își propune să redefinească standardul luxului în regiune.

Cu 50 de vile spațioase și intime proiectate într-un stil care evocă atmosfera unui paradis pierdut, fiecare oferind servicii cu majordom personal pentru a asigura confortul oaspeților, resortul combină designul contemporan cu elemente naturale, inspirat de frumusețea insulei. Conceptul de design, dezvoltat de studioul Eco.ID din Singapore, pune accent pe sustenabilitate și respect pentru mediul înconjurător, folosind materiale etice și culori naturale pentru a reflecta frumusețea și autenticitatea Seychelles. Paleta de culori a conceptului de design biofilic este neutră și armonizatoare, punând în valoare adevăratele culori ale vieții de pe insulă, in timp ce interioarele aerisite, pictate în nuanțele și tonurile naturii, fac o tranziție perfectă către exterior. Pe lângă priveliștile spre plaja de nisip alb și spre laguna de corali lungă de paisprezece kilometri, acestea sunt dominate de piscine private generoase, fiecare vilă având propria piscină.

Waldorf Astoria

Insula comorilor

Insula Platte, cu istoria sa fascinantă care începe în 1769, oferă un cadru idilic pentru explorarea biodiversității marine. Aceasta are un profil plat cu o altitudine de trei metri deasupra nivelului mării și o suprafață de numai 0,578 km2, cea mai mare parte a acestei suprafețe fiind ocupată de o vegetație tropicală luxuriantă.

Reciful său bogat este un sanctuar pentru o varietate de specii marine, de la raze stingray și specii de rechini mai mici și inofensive până la sardine și coralii spectaculoși. Pajiștile subacvatice locale sunt printre cele mai bine conservate din Oceanul Indian, la fel ca întregul ecosistem al insulei.

Waldorf Astoria abordează această locație excepțională cu responsabilitatea cuvenită și intenționează să o protejeze în mod strategic; și să participe activ la conservarea purității sale, colaborând cu instituții internaționale pentru cercetarea și protejarea ecosistemului unic al insulei.

Directorul general al Waldorf Astoria Seychelles Platte Island, Elias Pertoft, evidențiază viziunea resortului: „Credem că luxul adevărat nu se referă doar la răsfăț, ci și la promovarea unei legături umane profunde cu natura. Colaborăm îndeaproape cu universități recunoscute la nivel internațional pentru a ne aprofunda cunoștințele despre ocean și pentru a fi la curent cu cele mai recente evoluții în materie de practici de sustenabilitate. Obiectivul nostru este să devenim un resort cu impact zero asupra mediului, așa că alegem cu mare atenție ce facem și cum o facem”.

Waldorf Astoria

Spa, experiențe unice și mese rafinate

Pe lângă cele 50 de vile somptuoase cu o capacitate de cazare de la unul la cinci dormitoare, oaspeții Platte Island care doresc să se relaxeze și să se răsfețe, se pot bucura de o gamă largă de facilități, inclusiv șase restaurante și baruri rafinate conduse de chef-ul australian Jane-Therese Mulry, un spa de lux cu tratamente terapeutice avansate, terenuri de tenis, un club pentru copii și adolescenți și un cinematograf în aer liber. Cu toate acestea, atracțiile principale ale Waldorf Astoria Seychelles Platte Island includ o serie de activități acvatice, precum kitesurfing, scufundări, safariuri marine și pescuit sportiv, oferind oaspeților posibilitatea de a se conecta cu splendoarea naturii înconjurătoare.

Încheiați-vă ziua cu o cină rafinată, învăluiți în misterul tropic al serii și pregătiți-vă să vă lăsați cuceriti de frumusețea nealterată a naturii din Seychelles la Waldorf Astoria Seychelles Platte Island.

Galerie Foto