Energy Expo - Join the revolution

Horia Tecău: „Mi-a plăcut să fiu cât mai bun în orice am făcut”

Scris de Andrada Arsenie
Publicat la data de: 13-01-2022

în: The Famous

Horia Tecău

Cunoscut pentru o carieră excepțională în tenis, Horia Tecău a reprezentat România cu succes la cel mai înalt nivel competițional. Cu numeroase titluri câștigate, dar și cu o medalie olimpică, tenismenul a lăsat o moștenire valoroasă viitoarelor generații de sportivi și promite că își va continua munca și în afara terenului de tenis. Cu aceeași dăruire și eleganță de care a dat mereu dovadă în meciurile lui, Horia Tecău ne-a vorbit despre viața de sportiv, dar și despre cea din afara terenului de tenis.

Toată lumea îl cunoaște pe sportivul Horia Tecău, dar cum este omul Horia Tecău în afara terenului de tenis?
Omul Horia Tecău nu este foarte diferit de Horia Tecău sportivul. Mereu mi s-a părut că sunt un tip corect, muncitor, respectuos, cu valori destul de bine ancorate. Mi-a plăcut să fiu cât mai bun în orice am făcut, nu pentru că aș fi fost tot timpul într-o competiție, ci pentru că așa mi-a plăcut să fac lucrurile de mic. De exemplu, atunci când era vorba de antrenamente mă dedicam 100%, când mergeam la școală, la fel, când eram cu prietenii mă distram la maxim. Așa că sunt un om echilibrat din acest punct de vedere și asta nu s-a schimbat, indiferent de performanțele pe care le-am avut ca sportiv. Acum sunt într-o etapă în care o să cunosc această parte a mea mult mai mult, pentru că această experiență sportivă se transformă și sunt entuziasmat de ceea ce urmează.

Știu că în copilărie ai practicat mai multe sporturi. De ce ai ales tenisul pentru a face performanță? Ce te-a atras la acest sport?
Eram un copil activ și tatăl meu era iubitor de sport, el practicând baschetul de performanță. De aceea ne-a ghidat către sport cu fiecare ocazie. Am încercat înotul, tenisul, baschetul, handbalul. În școală făceam parte din echipa școlii la toate sporturile. Îmi plăcea competiția, îmi plăcea colectivul, jocul în echipă. La un moment dat, când am început cu tenisul și mi s-a părut că mă pricep la joaca de-a tenisul, am continuat să mă dedic din ce în ce mai mult, iar pe la 12-13 ani am luat decizia de a face o carieră practicând acest sport. Din mai multe experiențe trăite de-a lungul timpului, am ales acest sport pentru că eram bun, mai câștigam concursuri de copii și îmi plăcea lucrul ăsta. La 11 ani am avut prima deplasare internațională și mi s-a părut ceva fantastic să zbor cu avionul în Franța, iar fiecare experiență de genul ăsta mi-a consolidat această alegere, de a merge și mai concentrat către o carieră de jucător de tenis. La vârsta de 13 ani am luat decizia să merg pe acest drum și mi-am perfecționat jocul cât de mult am putut.

Horia Tecău

De-a lungul carierei, ai participat la nenumărate turnee de Grand Slam și ai adăugat în palmares numeroase titluri. Care dintre acestea îți este cel mai drag?
Sunt multe, dar unul dintre cele mai importante pentru mine este trofeul de la Wimbledon, care a fost un mare vis împlinit, o experiență minunată. Visam de mic să ajung acolo, să joc și să câștig acest turneu, iar când s-a îndeplinit visul și am ridicat trofeul, a fost probabil cea mai împlinitoare experiență sportivă. Medalia olimpică este de asemenea foarte specială și nu numai pentru trofeul în sine, ci pentru călătoria prin care am trecut ca să ajung acolo. Atunci când mă uit la trofeele pe care le am, acestea îmi amintesc de drumul parcurs împreună cu echipa mea, cu părinții și prietenii mei, pentru că toată lumea a jucat un rol important în aceste împliniri.

Care au fost cele mai dificile momente din cariera ta?
Cele mai dificile momente au fost în perioada junioratului. Cum se spune în tenis, cea mai grea trecere este de la juniori la seniori, pentru că în timpul junioratului joci doar cu adversari de vârsta ta, dar după ce ai împlinit 19 ani și faci pasul către seniori, joci cu toată lumea și începi să pierzi, deși nu ești obișnuit. De asemenea, este momentul în care trebuie să investești și mai mult în tine, în servicii, în specialiști, în condițiile de pregătire și este un moment critic pentru că în juniorat nu câștigi bani, nu te poți susține cum ți-ai dori și apar diverse întrebări. Am avut și eu momente în care nu mai câștigam, situația financiară era destul de grea și mereu căutam soluții să mai continui încă o lună. Categoric, acela a fost un moment în care am fost foarte aproape de a renunța. Dacă nu aveam oameni lângă mine, care să mă liniștească, să caute soluții în jurul meu, să mă ghideze, să mă sfătuiască să am puțină răbdare, să mai dau o șansă, probabil aș fi renunțat. 

Multă lume se relaxează prin sport, dar cum se relaxează un sportiv de performanță?
Prin pauze, odihnă, relaxare, plimbări. Depinde… Sunt momente când, pentru mine, o pauză și o încărcare a bateriilor înseamnă natură, liniște și odihnă. Sunt alte momente când îmi doresc să fiu înconjurat de prieteni. Dinamica asta se schimbă în funcție de ceea ce simt pe moment. Dar eu cel mai mult am căutat liniștea, natura, muntele, plaja, compania prietenilor puțini, dar buni. În principiu, lucruri simple și foarte puțin sport în timpul liber.

După ce ți-ai anunțat retragerea din circuitul internațional, ai revenit asupra deciziei și ai spus că vei participa la Cupa Davis. Ce te-a determinat să îți schimbi decizia?
Chiar dacă decizia a fost luată, când am ajuns la finalul anului competițional și am anunțat că mă voi retrage din circuitul profesionist, am spus că voi participa și la meciul de Cupa Davis împotriva echipei din Peru. Și nu am spus că acela va fi ultimul meci. Cumva am lăsat loc să revin asupra deciziei, în cazul în care se va câștiga acel meci, iar campania continuă și România ajunge la baraj. Aceasta este o etapă a campionatului mondial în care România nu a mai fost din 2011. Am muncit mult pentru a ajunge în acest punct și vreau să particip și la următorul meci. Nu am vrut să pun o presiune în plus asupra echipei, nici pe mine. Am vrut să ne concentrăm doar pe meciuri, pe performanță, iar la finalul meciului m-am bucurat că România a ajuns aici și vreau să fiu acolo pentru acest meci.

Dacă România va trece de baraj, vei fi în continuare în echipa României?
Bună întrebare. Din nou sunt pus în același punct în care nu vreau să pun presiune pe nimeni. E un moment incredibil, jucăm împotriva Spaniei la începutul lunii martie. Va fi un meci frumos, în care vom avea și noi șansele noastre pentru care vom lupta și vedem după ce se va întâmpla.

Horia Tecău

Faci parte din elita tenisului mondial. Din punctul tău de vedere, care sunt calitățile pe care trebuie să le aibă un sportiv pentru a ajunge în top?
Disciplină, încredere, responsabilitate, perseverență, determinare. Acestea sunt calitățile de bază pe care trebuie să le aibă un sportiv. După aceea, depinde cât de mult își dorește și ce este dispus să facă și cât efort să investească în acțiunea asta. 

Știu că ești foarte discret cu viața ta personală, dar ai declarat de curând că, după ce te vei retrage din tenis, îți vei pune viața personală pe primul loc. Asta înseamnă că plănuiești să îți întemeiezi o familie?
Bineînțeles. Familia face parte din viața mea. Această implicare în viața sportivă pe care am făcut-o cu drag mi-a oferit foarte puțin timp pentru a petrece acasă, dar categoric, în perioada care urmează voi avea mai mult timp și o să creez mai mult loc pentru a împlini și partea asta din viața mea. Este o nouă etapă din viața mea, o transformare și de-abia aștept să trăiesc lucrurile altfel.

Ce înseamnă luxul pentru tine?
Înseamnă o stare, o parte din tine, o personalitate, o eleganță, o calitate. Așa văd partea asta de luxury.

Horia Tecău

După o carieră încununată cu succes, acum că ai decis să te retragi din tenis, ai de gând să continui în lumea sportului sau vei merge pe alt drum?
Aș vrea să rămân în tenis. În următoarea perioadă o să-mi dau seama mai exact sub ce formă. Sportul mi-a oferit șansa să învăț atât de multe lucruri, nu numai despre sport. M-a ajutat să evoluez, să cresc și cred că parcursul natural este să împărtășești și să transmiți mai departe din cunoștințele și experiențele tale. Mă atrage partea de a lucra cu copiii, partea educațională, și mi-ar plăcea să creez un program care să se îndrepte în direcția asta.

Ce sfat le-ai da tinerilor sportivi care vor să-ți calce pe urme?
O să le dau un sfat mai diferit decât ce am primit eu când eram copil. Generația de acum are acces la toate informațiile datorită internetului și a specialiștilor, iar ei au nevoie doar de dorință de a face performanță, implicare și răbdare, pentru că lucrurile nu se întâmplă peste noapte. 

Foto: Aurel Șerban
Make-up artist: Ana-Maria Barbu
Locație: Stejarii Country Club

Energy Expo 10-13 octombrie