Andreea Răducan şi gimnastica destinului

MG 4842 770x453 - Andreea Răducan şi gimnastica destinului

Andreea vorbeşte ca şi cum ar face un exerciţiu de gimnastică. Cuvinte precise, fraze scurte, legate unele de altele cu muşchii ideilor, proiectate elegant spre tine, ca un trup lucrat perfect învârtindu-se între paralelele inegale ale tăcerii.

Vorbeşte ca şi cum s-ar fi antrenat pentru asta. Ca şi cum ar fi muncit nopţi şi zile pe covorul elastic al timpanului nostru, în triplusalturi de la subiect, la predicat, la complement direct şi înapoi.

Ce vreau să vă spun e că este cea mai fermecătoare femeie căreia nu-i mai tace gura. Că te aşezi în faţa ei ca la un show scris bine şi filmat cu atenţie la zâmbet şi lumină. Că îţi ia ceva vreme să realizezi că spectacolul ăsta nu e neapărat pentru tine, ci e doar felul ei de a concura, multă vreme după ce s-a oprit din concursuri.

AR cup 770x513 - Andreea Răducan şi gimnastica destinului

Experiența de gimnastă i-a oferit, fără îndoială, o personalitate complexă, astfel încât asocierea la nivel de imagine cu un brand puternic, așa cum este Țiriac Auto/Mercedes-Benz, a venit oarecum firesc, din dorinţa de a ridica performanța la un alt nivel. Principiile performanței sunt cam aceleași, indiferent de domeniu: perseverență, viziune, dedicare, pasiune și, bineînțeles, rezistență. În calitate de brand ambassador al Țiriac Auto, Andreea promovează și împărtășește aceleași valori: să fii cel mai bun, să fii onest, să fii corect.

01 770x514 - Andreea Răducan şi gimnastica destinului

Ce face Andreea acum? În continuare, vrea medalii. Dar astea nu mai sunt medaliile de aur după care transpira altădată, cu mâinile învelite în talc şi picioarele strânse în pantofii de gimnastică. Acum vorbim de medalii construite din metalul scump al altruismului. De podiumuri pe care, dacă urci, auzi în background, în loc de imn, Oda Bucuriei. Sau un colind, cântat de băieţii de la Berzunţi, unul dintre locurile în care concurează la proba cea mai importantă a vieţii: aceea a dărniciei.

Andreea se duce la slujbă la Fundaţia Olimpică Română. Asta e descrierea pe larg, dar adevărul e că o simţi (sau nu, că mai practică şi discreţia) peste tot: de la poveştile de viaţă ale sportivilor ajutaţi să-şi găsească un alt drum după ce au ieşit din lumina reflectoarelor şi până la juniorii aflaţi la început de drum.

O simţi că primeşte mai mult atunci când, de fapt, dăruieşte. Şi o spune simplu, despre copiii aceia din Bacău: „Le-am dus echipamente roşii, frumoase, cu Fundaţia pe ele şi ei au fost încântaţi ca şi cum ar fi fost cine ştie ce… şi-acum vreau să ne întoarcem cu ce mai putem, cu adidaşi, cu câte o geacă, cu ce vom reuşi să strângem… Şi-am mai vrea şi o sală, şi căutăm materiale…”. O asculţi şi ştii sigur că nu e PR şi că nu e în planul de business. Doar în cel de umplut sufletul.

Andreea Raducan 770x708 - Andreea Răducan şi gimnastica destinului

Când o asculţi vorbind despre gimnastică, însă, ţi se înmoaie inima. Simţi că e plecată din lumea sportivă şi că îi duce dorul. Simţi că se vede, cu nostalgie, în fiecare dintre fetele care merg la Cupa de Gimnastică numită după ea. Şi începi să înţelegi cum i-a fost copilăria când începe să povestească despre apărătoarele de mâini care trebuie schimbate din an în an, pe măsură ce creşti. Apărătoarele de mâini, numite „palmiere”, care te protejează de efectele lucrului cu aparatele. În fiecare zi. Opt – nouă ore. În fiecare zi, da? Şi când îţi povesteşte asta, vocea scade un pic şi simţi efortul, şi anii, şi copilăria care s-a dus, ca talcul de pe apărătorile astea, când sufli peste ele cu forţă.

Şi are forţă. Zilele astea, când am prins-o pentru interviu, era împărţită între un documentar despre ea (secret, o să fie surpriză!), bursele pentru sportivi, proiectele de la Fundaţie şi… Şi atât. Vineri seară la 7:30, când am vorbit ultima oară, era la birou. Vă spune asta ceva? Poate un lucru simplu: performanţa cere timp şi precizie.

Asta mi se pare minunat la Andreea. Că atunci când îţi povesteşte cum şi-a încheiat socotelile cu gimnastica şi cum a trecut prin jurnalism şi a ajuns în management, ai sentimentul că spune de victoria de ieri la un concurs de gimnastică.

Da, e cam pe-acolo. Acum, Andreea face gimnastică de destin. Triplusalt, întoarcere şi aterizare perfectă în inima celor din jur. Nota o daţi voi, că mie mi s-a stricat tabela de marcaj.