Din dragoste pentru frumos, Alexandra Dumitru a pus bazele Sungate Studio, unul dintre cele mai cunoscute saloane de înfrumusețare din București, dar și foarte apreciat de numeroase vedete autohtone. Ca femeie (de afaceri) și mamă, Alexandra a întâmpinat numeroase provocări de-a lungul timpului, însă a reușit să le depășească și să realizeze tot ce și-a propus. Frumoasa antreprenoare ne-a invitat în universul său plin de strălucire și ne-a povestit despre experiențele sale în afaceri, despre familie, dar și despre frumusețe.
Ești antreprenor, mamă, dar aș vrea să ne spui cum este Alexandra Dumitru, femeia.
Îmi place ce am devenit și cum m-am șlefuit odată cu trecerea timpului. Îmi place că am devenit mai înțeleaptă, mai răbdătoare. M-am șlefuit cu o duritate de fațadă, dar cine reușește să se apropie de mine va descoperi o femeie pe cât de puternică, pe atât de sensibilă și empatică. Îmi place că nu mi-am pierdut sufletul de copil și că sunt o femeie cu „sare și piper”.
În 2022, Sungate Studio a sărbătorit zece ani de la înființare. Ce a însemnat pentru tine această perioadă și cum s-a dezvoltat brandul în tot acest timp?
Da, zece ani de montagne russe cu urcușuri și coborâșuri, cu multe realizări și încercări. Zece ani de muncă trainică, în care consider că am reușit să fac cunoscut numele de Sungate. Spui Sungate, spui frumusețe de lux, cu servicii de înfrumusețare de cea mai bună calitate, spui extensii de păr de lux, certificate ca fiind cele mai calitative din România. Atunci când spui Sungate, gândul te duce la schimbări de look spectaculoase realizate de către stiliști de top. Nu se poate să alegi Sungate și să nu ai un look spectaculos, indiferent de serviciul pentru care optezi.
Ai adus pe piața din România unul dintre cele mai apreciate branduri de extensii de păr. Cum ai ajuns să lucrezi cu acestea?
Personal, iubesc părul lung și consider că feminitatea, senzualitatea și versatilitatea femeilor din toate timpurile, de la Eva și până în prezent, se raportează la un păr lung și bine îngrijit. Tocmai de aceea, uitându-mă mereu la părul doamnelor și domnișoarelor, am remarcat dorința de a avea extensii, dar, din păcate, cele pe care le-am găsit nu arătau foarte bine, păreau plastifiate, încâlcite, rare, iar sistemul de prindere era la vedere. Ulterior am început research-ul despre cum putem avea extensii din păr natural, cu vârfuri bogate și cu un sistem de prindere aproape invizibil, care să nu dăuneze părului nostru deloc. După câțiva ani de cercetare, în care am încercat tot ce exista pe piețele internaționale, am reușit să descopăr – cu ajutorul colaboratorilor mei din Rusia – un sistem de prindere senzațional, Tape-On System. La rândul lor, extensiile au fost create în fabrica din Rusia. După foarte multe testări, abia după zece ani pot să consider că la Sungate există formula perfectă a extensiilor aplicate natural, ce pot fi reutilizate zilnic până la 12 luni.
Care sunt trendurile în ceea ce privește make-upul și coafurile?
Sunt de părere că trendurile sunt cele care ți se potrivesc. Cu toate acestea, pentru make-up de zi recomand un look natural, cu tenul perfect curățat și hidratat, iar pentru evenimente recomand un look glam, ușor metalic și lucios. În ceea ce privește părul, revin la părul mediu sau lung perfect îngrijit, hidratat în permanență, vopsit la rădăcină, care îți va oferi siguranță și frumusețe pe tot parcursul zilei, iar pentru evenimente speciale mizez pe părul lung spre foarte lung, cu coafuri lejere, dar corect finisate.
Care au fost cele mai mari provocări pe care le-ai întâmpinat de-a lungul timpului?
Provocări au fost nenumărate și deja le-am pierdut șirul. Însă, din punctul meu de vedere, una dintre cele mai mari provocări din viață este să devii cea mai bună variantă a ta, în raport cu tine însuți și în raport cu oamenii cu care interacționezi zi de zi. Pentru mine, cea mai mare provocare este să mă transform în cea mai bună variantă a mea în calitate de mamă, iubită, antreprenor și prietenă. Este o provocare la care lucrez zi de zi și sper să ajung să mă șlefuiesc cât mai bine, astfel încât la finalul zilei să știu că am dat tot ce am putut da mai bun.
Ce reprezintă frumusețea pentru tine?
Din punctul meu de vedere, frumusețea este un tot relațional între educație, stil, atitudine, încredere în forțele proprii, eleganță, decență, senzualitate, feminitate. Toate acestea duc la dorința de a te îngriji și a te descoperi și nu te lasă să cazi în latura penibilului. Eu cred că fiecare vârstă dezvăluie o nouă etapă de frumusețe.
Ce rol joacă dragostea în viața ta? Dar familia?
Dragostea, pentru mine, este echilibru, liniște, toleranță, acceptare. Dragostea este atunci când doi oameni intră într-o relație și se acceptă așa cum sunt, fără dorința de a se schimba unul pe celălalt. Pe cealaltă parte, familia este o celulă destul de greu încercată în societatea contemporană în care valoarea ei pare să fi fost de mult uitată, precum și înțelesul ei deplin. Familia are un rol esențial în dezvoltarea noastră din toate punctele de vedere, pentru că este cea care creează fundația în tot ce întreprinzi și te ajută să rămâi uman, empatic, smerit și echilibrat. Familia, pentru mine, este esența în tot ceea ce fac. Îmi dă putere când ies pe ușa casei, liniște și bucurie când am pășit înapoi pragul ușii.
Cum reușești să echilibrezi viața de familie cu viața profesională?
Nu este ușor să le echilibrez. Din păcate, petrec destul de mult timp la birou și prea puțin timp acasă, dar încerc să compensez în zilele în care nu este atât de multă nevoie de mine la salon.
Știu că ai un program foarte încărcat. Mai ai timp și pentru tine? Pentru pasiunile tale?
De aproximativ doi ani, mai exact de când am devenit mămică, timpul meu liber nu mai este prioritar pentru mine, dar totuși îmi fac timp și pentru micile mele plăceri. De exemplu, merg la pilates, la Spa, îmi place să mă răsfăț cu tratamente cosmetice faciale și corporale. De asemenea, una dintre plăcerile cele mai mari pe care le am, și anume călătoritul, este momentan în standby și se rezumă în mare parte la călătoriile cu fetița mea.
Care sunt activitățile care-ți oferă relaxare și confort?
Iubesc să merg să iau prânzul sau cina într-un restaurant bun, să beau băutura preferată într-o companie plăcută. Mă relaxează un masaj bun, o seară cu prietenii în oraș, un city-break de shopping sau, pur și simplu, un cocktail savurat pe un șezlong, pe o plajă exotică, alături de o carte captivantă.
Ai un ritual de înfrumusețare de la care nu te abați niciodată?
Da, eu cred că îngrijirea corpului nostru, care este templul nostru, ar trebui să fie un ritual. Și aici mă refer de la rutina de îngrijire zilnică pe care o facem acasă, până la cea săptămânală sau lunară pe care o realizez în centrele de înfrumusețare.
Care este cea mai mare realizare a ta?
Lipsită de modestie, consider că până la 41 de ani nu există doar o realizare sau cea mai mare realizare. Am realizat cam tot ce mi-am propus și sunt convinsă că, și de acum încolo, cu ajutorul lui Dumnezeu, voi realiza tot ce îmi voi propune. Cred că realizarea cea mai mare este atunci când conștientizezi că realitatea actuală este ceea ce cândva au fost visurile cele mai arzătoare!
Ce reprezintă luxul pentru tine?
Luxul este o noțiune complexă și poate avea conotații diferite. Luxul poate însemna bijuterii scumpe, mașini puternice, case spectaculoase și călătorii exotice, dar mai poate însemna și să fii tu într-o societate în care ești analizat, criticat și judecat la orice pas, să poți să spui NU atunci când un anumit lucru este împotriva valorilor și dorințelor tale, să îți spui punctul de vedere fără teamă. Cred că a fi liber este luxul pe care puțini și-l mai permit. Așa că tot ce îți pot spune este că una dintre realizările și provocările mele a fost să îmi permit să trăiesc în lux!
Ce planuri ai pentru noul an?
De principiu, nu îmi dezvălui planurile până nu prind contur. Planul principal este să fiu sănătoasă și să mă bucur de fiecare zi alături de familia mea și de businessul meu!