A$AP Rocky este numit ambasador de imagine al casei de modă Chanel

Scris de Cătălina Teodorescu
Publicat la data de: 02-12-2025

în: FashionThe Famous

A$AP Rocky Chanel

Rapperul A$AP Rocky este cel mai nou ambasador de imagine al casei de modă Chanel. Acesta este cunoscut pentru stilul său vestimentar impecabil, un lucru validat chiar recent, prin titlul Fashion Icon Of The Year care i-a fost acordat la CFDA Fashion Awards 2025. Aceste premii pe care Council of Fashion Designers of America le oferă anual reprezintă o recunoaștere a influenței și inspirației pe care câștigătorii o exercită asupra publicului. A$AP Rocky este de asemenea implicat în industria modei prin faptul că la începutul acestui an a fost numit director de creație al brandului de optică Ray-Ban.  

„Rocky este un artist incredibil care se dedică cu trup și suflet fiecărui proiect în care este implicat și este genul de persoană care aduce autenticitate fiecărei idei. Suntem încântați să îl primim în familia noastră la Chanel”, a spus Matthieu Blazy, directorul de creație al casei de modă franceze. La rândul său, Rocky a spus despre Blazy: „Imaginația lui Matthieu împinge industria modei înainte. Creațiile lui se simt suave, sensibile, dar și puternice în același timp. Sunt ancorate în realitate, dar te și invită să visezi. Sunt foarte entuziasmat să văd ce are în gând pentru Chanel”.

Matthieu Blazy a fost numit director de creație al casei Chanel la sfârșitul anului trecut și în luna octombrie a acestui an și-a prezentat colecția de debut pentru casa franceză în cadrul Paris Fashion Week. Colecția a fost întâmpinată cu imens entuziasm din partea publicului, dar și a criticilor.  

A$AP Rocky și Matthieu Blazy au de multă vreme o relație profesională. Cei doi au colaborat pe vremea când Blazy era director de creație al casei de modă Bottega Veneta. Rocky a apărut într-o serie de campanii publicitare pentru Bottega și era mereu în primul rând la prezentările de pe podium ale noilor colecții. Parteneriatul cu Chanel a fost dezvăluit neoficial încă de acum o lună, când A$AP Rocky a fost surprins pe străzile din New York filmând o campanie de Chanel alături de modelul Margaret Qualley.


Secret Link