Anca Dinicu – „Oamenii sunt sursa mea de inspirație”

Scris de Andrada Arsenie
Publicat la data de: 14-02-2025

în: The Famous

Anca Dinicu

Câștigătoare la categoria Best Actress din cadrul Luxury Famous Awards, Anca Dinicu a avut un an plin de surprize. Actrița a primit cel mai important rol, acela de mamă, dar s-a bucurat și de o vacanță prelungită. Despre obiceiuri, pasiuni,, dar și frici ne-a povestit chiar Anca Dinicu.

Ce reprezintă premiul câștigat în cadrul Galei Luxury pentru tine?
Confirmarea că oamenii mă iubesc/mă apreciază sau oricare dintre motivele pentru care ei mă votează, pe mine mă motivează. Mă stârnesc să-mi doresc mai mult, să fac mai bine, să nu cumva să dezamăgesc sau să nu mă ridic la așteptările lor. Pentru mine este o onoare să știu că această comisie este formată din publicul larg, el te cunoaște cel mai bine, el știe dacă ceea ce ai făcut are sau nu importanță. Este dovada recunoașterii eforturilor mele de a servi la cote cât mai înalte scena și publicul românesc. Mulțumesc! Sunt bucuroasă.

Ai un obicei care este enervant pentru cei din jur? Care este acela?
Da, încep să strâng după ce termin de mâncat în timp ce alți oameni încă sunt la masă. Încerc să aștept să termine toată lumea până să mă ridic și să încep să pun în frigider ce nu s-a consumat, dar parcă n-am stare. Poate din dorința imediată de a fi ordine din nou am acest obicei enervant.

Ce îți place să faci în timpul liber?
În timpul liber îmi place să stau, să lenevesc pe canapea, să mă uit la un serial, să comand ceva bun sau să gătesc. Să mă văd cu prietenele la o cafea, să umplu cada cu spumă și să stau cel puțin o oră în apă fierbinte… nimic spectaculos.

Care este cea mai mare frică a ta?
Boala. Sunt cam ipohondră, am vrut mereu să știu dacă am vreo afecțiune și n-am așteptat să mă doară ceva ca să mă duc la doctor. Trebuie să am analizele la zi, altfel nu dorm liniștită. Cu siguranță mi s-a activat această frică, pentru că am fost înconjurată de oameni care au avut o boală gravă.

Care este mâncarea ta preferată?
Pastele. De orice fel, cu sos alb sau roșu. Integrale sau normale, paste să fie!

Dacă ai putea organiza o cină cu trei persoane celebre, care sunt în viață sau nu, pe cine ai invita?
Pe Heath Ledger, de care am fost îndrăgostită toată copilăria mea, Mădălina Manole pe care o divinizam și Mărioara Voiculescu, căci tocmai ce am citit cartea. O artistă imensă, tare curioasă m-a făcut și aș vrea să știu mai multe despre ea.

Cine este sursa ta de inspirație?
Oamenii. Ei sunt principala sursă de inspirație. Poveștile, locurile în care am fost în diferite perioade din viață, muzica, cărțile, filmele. Ce mișcă și ce e static, ce mă mișcă și ce mă lasă rece. Toate sunt surse de inspirație, chiar dacă nu sunt conștientă uneori și nu le introduc în dosarul „Inspirația”, ele rămân într-un sertar și apelez la ele când am nevoie.

Dacă ai putea lua cu tine trei lucruri pe o insulă pustie, ce ai lua?
O duzină de chibrituri ca să fac un foc dacă mi-e frig, un cuțit și o poză cu cei dragi.

Ce reprezintă luxul pentru tine?
Să mă trezesc fără să sune ceasul, fără vreo durere sau regret, să trag obloanele și să văd marea. Să fie totul alb imaculat, liniște, să fiu iubită și să iubesc. Să nu-mi fie nimic, nici frig, nici foame. Și cel mai important, să nu-i fie greu nimănui ca eu să mă pot bucura de binele meu. Lux…

Cum a fost anul 2024 pentru tine și ce rezoluții ai pentru noul an?
2024 mi-a dat cea mai mare veste, că am să fiu mamă, a fost cel mai bun și mai frumos an, cu cea mai lungă vacanță, trăiri noi și sunt recunoscătoare pentru tot ce mi-a adus. O viață aș putea să trăiesc în anul ăsta.