Scrisul ne reprezintă, iar rândurile așternute pe hârtie își păstrează farmecul lor aparte timp de secole. Valoarea este însă adăugată atunci când ideile așternute pe hârtie prind forma tradiționalului obiect de scris, stiloul cu peniță. Tocmai de aceea, celebra companie elvețiană, Caran D’Ache, a creat cel mai scump stilou din lume astfel încât literele să prindă un contur de aur. Fabricat din componente solide de argint, La Modernista Diamonds este un stilou acoperit cu rodiu, are o peniță din aur de 18 carate si numară nu mai puțin de 5.072 de diamante tăiate în stil Wesselton VS. Acesta nu este un simplu instrument de scris, ci o capodoperă care face parte din moștenirea familiei, transmisă din generație în generație. Faimoasa operă de artă care totalizează 96 de rubine plasate în vârful capacului formând monograma companiei, reprezintă un omagiu adus arhitectului modernist Antoni Gaudi și poate fi achizitionată la fabulosul preț de 265.000 de dolari.