Denis Hanganu este unul dintre actorii de succes din noua generație. Deși în copilărie își dorea să devină sportiv de performanță, pasiunea pentru actorie l-a cucerit treptat, transformând un hobby într-o carieră înfloritoare. Cunoscut pentru rolurile sale din producții televizate, tânărul actor s-a făcut remarcat și pe scena teatrului. Modest, profesionist și foarte discret, Denis Hanganu ne-a dezvăluit cum și-a început drumul în lumea actoriei, dacă a făcut greșeli de-a lungul timpului, dar și cum l-a influențat cariera artistică în viața personală.
Ți-ai dorit dintotdeauna să devii actor? Cum ți-ai descoperit pasiunea pentru această meserie?
Nu m-am gândit nicio secundă că voi deveni actor. Cariera mea actuală în actorie nu a fost întotdeauna un obiectiv pe care să-l urmăresc cu hotărâre. Pasiunea pentru această meserie a evoluat într-un mod firesc și total neașteptat. E drept că în timpul anilor de liceu am avut oportunitatea de a participa la câteva spectacole de teatru în cadrul trupei de amatori și am fost adesea implicat în proiecte creative pe care le și inițiam.
Mi-a plăcut să desfășor tipul ăsta de activitate fiindcă era pentru prima dată când primeam „confirmări” din partea celor din jur. La vârsta aia contează enorm să vezi că oamenii te apreciază pentru ceva. Astfel, am dat mai întâi admitere la Iași, am intrat primul, apoi la București și iată-mă aici.
Înainte să te hotărăști să mergi pe calea asta, ai mai făcut și altceva sau ai cochetat cu alte domenii de activitate?
Teoretic, da și practic, nu. Încercam să fiu independent financiar încă de pe atunci, așa că găseam tot felul de idei prin care să-mi sporesc veniturile. Fie reparam PC-uri și făceam resoftări de Windows prin satele de pe lângă (eram chiar renumit prin zonă), fie mergeam și căutam joburi prin Iași. Am participat la tot felul de prezentări de modă, chiar dacă nu era ceva profesionist, am fost mascotă pe la evenimente publice unde se plătea bine, ajunsesem chiar să fiu MC la unele evenimente regionale mai mici. Eram doar un tânăr adolescent, care nu știa neapărat ce face, dar observam că, deși tânăr și fără experiență, aveam totuși lipici la public.
Ești actor de teatru și de film deopotrivă. Ți-a fost greu să te adaptezi programului de pe platourile de filmare?
Nu, deoarece tinerețea e o virtute și te resimți mai greu la vârsta asta. În plus, motorul interior îmi oferă întotdeauna o motivație senzațională de a face lucruri și de a reuși în ceea ce-mi propun.
În altă ordine de idei, nu adaptarea e grea, ci surmenajul la care iei parte în timpul programului de filmare al unui sezon, respectiv sezoane. Să filmezi aproape 90 de zile din 100 câte are un sezon, înmulțit cu numărul de sezoane, credeți-mă, e un angrenaj psihic și emoțional de nedescris.
Există vreun personaj sau rol pe care ți-ai dori să-l joci? Dar unul pe care nu l-ai accepta?
O să vă spun un secret. Cel mai important lucru în cariera de actor este următorul: să joci. Atât! Să joci. Fie că ești în teatru sau cinematografie, esențial este să profesezi.
Alt secret este că nu există sentiment mai frumos pentru un actor decât să facă simultan și teatru, și film. Având în vedere că am șansa să le fac pe amândouă, vă mărturisesc cu modestie că nu-mi doresc nu știu ce roluri mari la care visează majoritatea actorilor. Alea vin pe parcurs, pentru că eu am grijă să nu dezamăgesc pe unde apar. Important pentru mine (cu riscul de a mă repeta) este să joc constant. Atât timp cât am siguranța asta, restul vine de la sine.
Care este cel mai provocator tip de rol pe care l-ai jucat? Și care a fost cel mai distractiv?
Cel mai distractiv a fost rolul pe care l-am interpretat într-un spectacol pentru copii și adolescenți. E fabulos să vezi bucuria din ochii copiilor la astfel de reprezentații.
Cel mai complex rol este, cu siguranță, cel din „Clanul”, deoarece protagonistul Tudor Achim are din scriere foarte multe secvențe grele, atât „de forță”, cât și sensibile, de un puternic impact emoțional. Să poți să le duci la capăt pe toate astfel încât să-i ții pe privitori cu sufletul la gură mi se pare realmente o provocare.
Există vreun lucru din viața ta artistică pe care îl regreți?
Da. Regret că nu am fost mai „înfipt” de multe ori. Am mizat mereu pe bunul-simț și mi-a fost rușine să fac ori să zic o grămadă de lucruri, sperând că ceilalți vor remarca sau mă vor observa oricum. Ei bine, nu merge mereu așa. Uneori, oamenilor trebuie să le mai și arăți sau să le spui lucrurile direct ca să înțeleagă și să diferențieze anumite valori.
Meseria de actor este multifațetată. Te-a ajutat acest lucru în viața personală?
În cadrul relațiilor interpersonale, niciodată. Însă da, actoria îți oferă o bază și un mic soi de expertiză în ceea ce privește diferitele tipologii de oameni și modurile lor de gândire, pentru că involuntar posezi acest exercițiu de a „te pune mereu în situația dată”, de a „te pune în locul personajului”.
Dacă nu ai fi devenit actor, ce altă meserie ți-ai fi dorit să practici?
Dacă nu aș fi devenit actor, mi-ar fi plăcut să fiu diplomat sau, și mai bine, ambasador. Altfel, dacă aș fi dat curs unui gând din copilărie, mi-ar fi plăcut să fac sport de performanță. Sunt conștient că am mentalitatea potrivită și spun asta cu toată asumarea.
Care este cea mai mare greșeală pe care ai făcut-o de-a lungul timpului și ce greșeli eviți să faci?
N-am prea făcut greșeli. Sincer. Am pășit cu atenție până acum în meseria asta și fiecare pas a fost unul responsabil. Îmi doresc ca și de acum încolo să fie tot așa. Pași și mai mari, și mai siguri.
Ai spune că ești genul de persoană care trăiește momentul sau genul care stă și reflectează asupra viitorului?
Sunt categoric genul care stă și reflectează asupra viitorului. Dar ce zic eu că reflectează… în cazul meu începe să n-aibă stare și să-și facă griji în legătură cu asta. Mai ales că e știut faptul că în actorie totul e subiectiv. Nu poți avea niciodată certitudinea unui viitor rol, a unei distribuiri, unei șanse sau a unei munci constante. Mereu e la mijloc o decizie, un cumul de factori de care tu depinzi ca să ajungi să iei acel rol.
Care sunt valorile care te reprezintă și după care îți ghidezi viața?
Cred în integritate, practic cu tărie responsabilitatea, îmi place să fiu perseverent și caut drumul către înțelepciune. Știu că e cale lungă să ajungi acolo, dar măcar la final voi fi împăcat cu mine însumi că l-am căutat.
Într-o lume agitată, cum îți găsești liniștea?
Prin muzică. Iubesc să ascult muzică. În căștile pe care le am la mine tot timpul, acasă, în mașină. Mă încarcă, mă inspiră, mă liniștește sau mă motivează, în funcție de context.
Prin mersul pe jos. Îmi place să mă plimb când pot, bineînțeles cu muzică. Mă uit la oameni, la arhitectură și trec vibe-ul locului respectiv prin filtrul muzicii mele.
Prin condus. Ador să conduc și, când spun asta, nu mă refer la condus sportiv sau la vreo pasiune pentru mașini. Eu efectiv ador experiența de a conduce la drum lung, de a vedea lumea în mișcare în timp ce tu te deplasezi fără să faci vreun efort. Practic, tu stai într-un scaun și lumea se deschide în fața ta.
Care a fost ultimul lucru care te-a impresionat?
Un gând. O revelație. Una pe care o să v-o împărtășesc și vouă: trăiesc cea mai frumoasă perioadă a vieții mele. Mă simt binecuvântat și sunt recunoscător pentru asta.
Ce reprezintă luxul pentru tine?
Sănătate și sustenabilitate financiară continuă.
Ce surprize le pregătești fanilor?
În primul rând vreau să le mulțumesc pentru aprecierile pe care le primesc în mod repetat pe stradă, la teatru sau pe rețelele de socializare. Pregătesc noi premiere, așa că vă invit cu drag la teatru. Deschide minți și e terapie pentru suflet. Vă aștept!
