
Céline Dion este starul campaniei pentru sărbători a brandului de cosmetice Charlotte Tilbury. Artista apare într-un clip de promovare care recreează atmosfera plină de glamour a spectacolelor de cabaret din Las Vegas, complet cu showgirls, portretizate de câteva dintre celelalte muze ale lui Charlotte Tilbury: Jourdan Dunn, Quenlin Blackwell și Bella Tilbury.
Clipul folosește pe fundal una dintre cele mai cunoscute și apreciate melodii din repertoriul lui Céline Dion: „I’m Alive” (lansată în 2002). Campania marchează de asemenea lansarea parfumului „Star Confidence”, un nou produs în portofoliul Charlotte Tilbury și cea mai recentă esență din cadrul setului Emotions. Céline Dion a fost aleasă din motive evidente pentru a fi imaginea parfumului, fiind una dintre cele mai cunoscute cântărețe din lume, cu o influență puternică asupra industriei muzicale, dar și cu o energie care încapsulează perfect ideea de „star confidence”.
„Céline este o persoană cu adevărat iconică – nu doar un superstar care a doborât recorduri, ci o femeie cu o putere extraordinară, care debordează de umor și a cărei voce și poveste au influențat milioane de oameni”, a spus Charlotte Tilbury. „Modul în care a transformat provocările în puterea de a merge înainte este absolut inspirațional. Céline întruchipează toate valorile la care țin și eu – reziliență, determinare și puterea de a transforma vieți. Este o inspirație veritabilă”.
În fotografiile și clipul de campanie apar de asemenea o serie de produse din colecția de machiaj Charlotte Tilbury pentru sărbători.
„Sunt o fană foarte mare a lui Charlotte de mulți ani încoace și am lucrat împreună de multe ori de-a lungul timpului, inclusiv pe durata seriei mele de show-uri din Las Vegas. Să fiu pe set cu ea a fost atât de distractiv – energia ei vibrantă a făcut să se simtă mai mult ca o petrecere decât ca o ședință foto. Iar când am adus actul din Vegas la Londra pentru această campanie, s-a simțit ca un moment full-circle. Așa cum a punctat chiar Charlotte, parcă a fost scris în stele”, a spus Céline Dion.