Cristiano Ronaldo a devenit prima persoană cu 500 de milioane de urmăritori pe Instagram

Scris de Andrada Arsenie
Publicat la data de: 22-11-2022

în: NewsThe Famous

Cristiano Ronaldo

Cristiano Ronaldo a doborât încă un record. Fotbalistul a devenit prima persoană care a ajuns la 500 de milioane de urmăritori pe Instagram, devenind astfel unul dintre cei mai influenți oameni din punct de vedere digital de pe planetă.

Cristiano Ronaldo, fotbalist la Manchester United, a rămas în topul sportivilor la nivel mondial, fiind adesea prezentat drept unul dintre cei mai talentați jucători ai generației sale. Acum, el a cucerit și lumea rețelelor sociale.

Fotbalistul publică pe contul său de social media o varietate de fotografii editoriale, altele mai naturale alături de familie, precum și fotografii din meciuri.

Sportul pare să ia cu asalt platforma de socializare, al doilea cel mai urmărit cont fiind chiar al rivalului său Lionel Messi, cu 376 de milioane de urmăritori. Cu toate acestea, cei doi fotbaliști emblematici sunt singurii sportivi din top 10 cei mai urmăriți oameni de pe Instagram.