Actrița Dakota Johnson și actorul Alexander Skarsgård au fost numiți ambasadori de brand pentru Valentino Beauty, divizia de cosmetice a brandului Valentino, deținută de compania L’Oréal. Dakota Johnson este deja ambasador de imagine pentru casa de modă Valentino și muză a designerului Alessandro Michele, directorul de creație al brandului italian. Alexander Skarsgård a fost ales să o acompanieze datorită chimiei naturale pe care cei doi o au împreună, conform declarațiilor Claudiei Marcocci, global president al Valentino Beauty. Cei doi vor apărea curând într-o campanie pentru un nou parfum Valentino, despre care încă nu s-au făcut publice alte detalii.

„Am căutat cuplul perfect, doi parteneri pentru a spune această poveste. Dakota a fost o alegere evidentă, datorită relației sale strânse cu brandul. În plus, reușește să încapsuleze o energie puternică, pasională, dar și un spirit atemporal. În ceea ce îl privește pe Alexander, l-am ales pentru modul în care reușește să comunice spiritul Valentino. Nouă ne place să folosim cuvântul ‘leggerezza’, care înseamnă să nu te iei pe tine sau viața prea în serios. Când i-am văzut împreună, arătau fix ca un cuplu autentic. Când sunt unul lângă celălalt, se lasă cu multe râsete și voie bună, ceea ce este întocmai spiritul Valentino”, a mai spus Claudia Marcocci.

Anunțul numirii celor doi drept ambasadori de imagine pentru Valentino Beauty a venit la pachet cu o serie de vizualuri și cu teaserul legat de campania pentru noul parfum ce urmează să fie lansat în cursul acestei veri. „Alegerea unui parfum este ceva foarte instinctiv pentru mine, nu e ceva la care stau să mă gândesc prea mult. De aceea m-am simțit foarte conectat de povestea aceasta”, a spus Alexander Skarsgård. „Pentru mine, intimitatea este despre sinceritate și despre conexiune. Mă simt atrasă de abilitatea cu care Valentino Beauty celebrează individualitatea și reușește în același timp să creeze ceva ce este senzual, dar foarte uman”, a declarant Dakota Johnson.