Într-o lume plină de superficialitate, am descoperit-o cu bucurie pe Codrina Apostol, un om cu o bunătate rară și o sensibilitate care se simte dincolo de cuvinte. Ea este unul dintre oamenii care, prin felul lor de a fi, reușesc să inspire zi de zi, fără efort. Nu se ascunde în spatele perfecțiunii și nu se teme să își arate vulnerabilitatea, dar în același timp poartă în ea o forță liniștită, construită în timp, în fața provocărilor vieții. În acest interviu emoționant și plin de sinceritate, Codrina ne lasă să pătrundem în universul ei și ne vorbește despre cum a ajutat-o online-ul să își depășească cele mai ascunse frici, despre trăiri reale, dar și despre fragilitate și putere, împletite în cel mai autentic mod.
Cum era Codrina când era copil?
În copilărie eram foarte diferită față de cum sunt astăzi. Fiind cea mai mică din familie, eram și preferata bunicului meu, care era procuror, dar și un om extrem de respectat și iubit în oraș. Îmi amintesc că pe la vârsta de 3 ani nu îi spuneam pe nume, ci „Iubirea”, iar porecla asta i-a rămas și a fost preluată de toată lumea din jur.
Și pentru că eram cea mai mică, la fiecare aniversare din familie insistam să primesc și eu cadou, pentru că nu înțelegeam de ce doar sărbătoritul ar trebui să primească. Mereu eu eram în centrul pozei, cu o fundă mare, și trebuia să suflu în tort.
Cum a arătat copilăria ta?
Copilăria mea a fost frumoasă. Însă a existat o perioadă în care, prin prisma meseriilor părinților și bunicilor mei, eram constant judecată; lumea mă considera mai intangibilă și eram dată la o parte din gașca copiilor. Și, deși am încercat constant să ne integrăm, atât eu, cât și sora mea, simțeam că nu reușim pe deplin. Îmi amintesc foarte clar momentul în care, după Revoluție, tatăl meu s-a întors din SUA cu dulciuri pe care nu le găseai atunci în România. Am luat ciocolatele și le-am împărțit copiilor din fața blocului, sperând că așa voi fi acceptată mai ușor în grupul lor.
Experiențele astea ne-au marcat și ne-au împins, pe amândouă, spre dorința de a pleca la studii în străinătate. Am făcut pasul fără să le spunem părinților, iar reacția lor, când au aflat, a fost una destul de dură. Eu am ales să studiez Științe Politice și am vrut neapărat să ajung într-un loc cu o limbă mai puțin comună, motiv pentru care am ales Grecia.
Cât de mult te-a ajutat experiența asta și cum te-a impactat pe termen lung?
Foarte mult. În primul rând, m-a învățat să am un respect real pentru bani și să fiu echilibrată din punct de vedere financiar, într-un context în care consumerismul e peste tot. De aici vine și felul în care aleg colaborările: fac puține reclame și lucrez doar cu branduri în care cred cu adevărat. Îmi doresc să construiesc ceva autentic, nu doar să vând. Nu mă văd ca un simplu agent de vânzări în online, ci mai degrabă ca cineva care invită oamenii să facă parte dintr-o poveste.
Cum ți-a influențat online-ul viața?
Online-ul mi-a schimbat profund viața. În primul rând, m-a ajutat să îmi depășesc multe dintre frici. Dacă înainte nu aveam încredere în mine și nu mă apreciam, acum am învățat să o fac, iar asta se datorează în mare parte oamenilor din comunitatea mea și mesajelor lor, pe care le-am păstrat.
Am ales să fiu sinceră cu ceea ce arăt și nu mi-am ascuns imperfecțiunile; nu sunt mereu „perfectă” în fața camerei și nici nu am transformat momentele dificile într-un instrument de vânzare, chiar dacă am vorbit despre ele. În același timp, înțeleg foarte bine cum funcționează mediul online – probabil și datorită studiilor, dar și experiențelor personale. Cred că fiecare dintre noi are capacitatea să reușească, chiar dacă provocările diferă de la o etapă la alta.
Cât de mult te-au ajutat oamenii din online de-a lungul timpului?
Enorm. Datorită lor am învățat să mă apreciez și toată încrederea pe care o am în mine ca femeie li se datorează. De asemenea, nu aș fi putut să trec prin cele mai grele momente din viața mea fără ei și nici n-aș fi simțit atâta bucurie, atunci când aveam o realizare, dacă ei nu m-ar fi făcut să simt că este un lucru special. În plus, niciodată nu am primit atâtea urări de „La mulți ani”. Și pentru toate aceste lucruri le mulțumesc.
Ce ți-ai dorit de la online atunci când ai pornit pe acest drum și ce ți-a oferit în schimb?
Niciodată nu am vrut faimă. În online am căutat prieteni pe care nu i-am avut când eram copil, iar acum îi am, pentru că oamenii din online și-au luat din timp să mă cunoască așa cum sunt. Dincolo de haine, de soț, de tată, ei au știut să mă iubească așa cum sunt. Asta am primit eu din online și de aceea nu aș putea să vând oamenii din comunitatea mea pentru nicio campanie din lume.
În online te lovești și de hate. Cum gestionezi aceste momente?
Să știi că nu prea m-am lovit de asta. De-a lungul timpului, cred că am primit două-trei mesaje pe care le-am ținut minte, dar niciunul nu vine de la un om real, ci de la conturi false. Noi ne selectăm oamenii care sunt alături de noi, iar cei care mă urmăresc, chiar dacă nu m-au plăcut întotdeauna, au rămas acolo ca un prieten adevărat.
Deși ai terminat Facultatea de Științe Politice, iubești tot ce ține de modă. Cum ți-ai descoperit pasiunea pentru această industrie?
Este o pasiune pe care am descoperit-o destul de târziu. Mama mea a lucrat ca economist într-o zonă creativă și îmi amintesc că, atunci când eram mică, mergeam la ea la birou și vizitam secția de croitorie. În același timp, mama mea a fost dintotdeauna o adevărată fashionistă. Toată viața ei a fost aranjată, coafată și pe tocuri. Am crescut privind-o, folosindu-i primele cosmetice, descoperind primele parfumuri, fără să realizez atunci cât de mult mă influențează. Abia mai târziu am înțeles că acelea au fost, de fapt, primele mele întâlniri cu moda.
Un alt moment care mi-a rămas foarte clar în minte a fost în perioada studenției, în Grecia, când am văzut pentru prima dată pantofii cu talpă roșie. Țin minte că stăteam în fața vitrinei și i-am spus surorii mele că, din primul salariu, o să cumpăr câte o pereche pentru fiecare. Și exact asta am făcut, iar pantofii îi am și astăzi.
Cum alegi brandurile cu care lucrezi?
Aleg să lucrez doar cu acele companii care înțeleg că îmi doresc să construiesc ceva autentic, nu doar să fac o simplă vânzare. Nu mă văd ca un agent de vânzări în online, ci ca un creator care spune o poveste și îi aduce pe oameni în ea. De la început stabilesc foarte clar principiile mele, pentru că nu îmi doresc să am colaborări superficiale și evit postările strict nominale. În același timp, nu promovez niciodată un produs pe care nu l-am testat înainte.
Cum reziști într-o piață bazată pe consumerism, cu această abordare?
Foarte greu. Au fost multe situații în care agențiile au privit lucrurile personal și au ales să nu mai colaboreze cu mine. La început am crezut că poziționarea mea, care este bazată pe respect față de comunitate, va aduce automat și respect din partea industriei, dar lucrurile nu sunt chiar așa simple.
Refuzurile mele nu sunt îndreptate împotriva oamenilor, ci țin de valorile mele. Nu mă pot asocia cu orice, chiar dacă înțeleg foarte bine ce își dorește fiecare parte. Știu ce se caută în piață, dar știu și ce pot eu să ofer fără să îmi compromit principiile.
De multe ori, în agenții sunt oameni foarte tineri, orientați spre rezultate rapide, care nu văd dincolo de cifre. Dar, în realitate, cei care ne urmăresc nu vor fi dezamăgiți de brand, ci de omul care îl promovează. Și nu aș putea să stau liniștită știind că am pierdut încrederea lor.
Ai fost ambasadorul Bucharest Fashion Week. Ce a însemnat pentru tine acest rol?
Este cea mai mare recunoaștere din industrie pe care am putut să o primesc. Mai ales că această nominalizare este 100% obținută prin munca mea. Și sunt recunoscătoare că a venit pe neașteptate. Totul se datorează și echipei mele care se află în spatele camerei și care mă ajută întotdeauna.
Ce articol vestimentar sau accesoriu nu ar trebui să lipsească din garderoba niciunei femei?
Din punctul meu de vedere, nu ar trebui să lipsească cerceii. Nu contează că sunt mici sau mari – trebuie să ai ceva în urechi. În ceea ce privește articolele vestimentare, cred că orice femeie ar trebui să aibă o cămașă albă. Personal, mi se pare că, atunci când îmbrac o cămașă, capăt mai multă încredere. De asemenea, nu trebuie să lipsească rochiile. Eu sunt o iubitoare de rochii și le-aș purta de dimineața până seara.
Crezi că femeile din ziua de azi și-au pierdut feminitatea?
Și-au pierdut feminitatea, dar nu este doar din punct de vedere vestimentar, ci în general. Iar acest lucru vine din dorința de a face totul singure. Eu mă bucur de timpurile pe care le trăim și îmi doresc să avem în continuare rezultate minunate în toate domeniile, dar ce îmi doresc pentru femei este ca acasă, alături de cei dragi, să își amintească întotdeauna de feminitatea lor. În mediul lor să nu mai fie atât de masculine, încât să își piardă rolul în cuplu.
Care a fost cea mai grea provocare prin care ai trecut?
Una dintre cele mai grele experiențe a fost pierderea unei sarcini avansate, pe neașteptate. Nu cred că există pe lumea asta durere mai mare decât cea în care întrebi doctorul cât costă viața lui. Este un tip de durere greu de pus în cuvinte și un moment în care realizezi cât de puțin control ai, indiferent de orice altceva din viața ta.
O altă situație dureroasă a fost atunci când am aflat că doamna care m-a ajutat să îl cresc pe Victor a fost diagnosticată cu cancer, o boală cu care s-a luptat de cinci ori. Am fost lângă ea la fiecare pas.
Viața mea înseamnă mult mai mult decât ceea ce se vede în online, dar mereu am ales ce arăt nu pentru că vreau să duc pe cineva în eroare, ci pentru că unele povești nu sunt ale mele să le zic și nici nu vreau să câștig atenție sau vizibilitate cu prețul sufletului meu.
Există vreun lucru pe care nu îl știe lumea despre tine?
Un lucru pe care nu l-am mai spus public este faptul că încă de mică am scris poezii și încă o fac. Am o mulțime de poezii scrise, dar nu m-am gândit niciodată să public. Poate dacă ar veni cineva către mine, da, dar altfel, nu aș avea curaj.
Care este cea mai mare frică a ta?
Asta are legătură cu mama mea, care și-a pierdut vederea din cauza unei boli genetice ce nu are leac și care se moștenește. Așadar, va veni și pentru mine acel moment. De aceea vreau să trăiesc totul cu mare intensitate, să văd toate culorile lumii și să văd lumea până nu o să mai pot vedea.
Cum e Codrina acum?
Cu inima mult prea deschisă de multe ori, dar fericită că am ajuns să fiu așa. Foarte recunoscătoare pentru tot ceea ce trăiesc și pentru oamenii pe care i-am cunoscut.
Ce sfat le-ai da femeilor?
Nu cred că ar trebui să dăm sfaturi necerute, dar pentru că m-ai întrebat, eu le-aș spune femeilor că sunt momente în care trebuie să fim mai docile, mai blânde, să mai lăsăm de la noi și să ne prefacem că nu am auzit.
Ce surprize pregătești?
Nu am surprize foarte mari, dar lucrăm la proiectul nostru „Hai la masă”. Acest proiect a pornit din plăcerea mea de a găti și din dorința de a nu face doar o rețetă în online, ținând cont că eu cred foarte mult în offline. Astfel am dat drumul la o serie de episoade, neștiind că ele vor duce la o emisiune reală cu invitați. Pentru asta, construim o locație care va fi la bază un studio foto-video. Iar în acest proiect nu sunt singură, ci alături de Tibi Vîntur și Adam, fără de care nu cred că aș fi avut vreodată curaj să îl pun pe picioare. De-abia aștept să finalizăm locația și să pot invita la masă oamenii din online care îmi sunt alături de atâția ani.
