Liliana Bucur: „Atunci când visez frumos, nu mai dau drumul visului până nu îl transform în realitate”

Scris de Andrada Arsenie
Publicat la data de: 06-02-2023

în: Lifestyle

Liliana Bucur

Mamă, educatoare și antreprenoare, Liliana Bucur poate spune că a modelat o mulțime de copii. După mulți ani în care a lucrat în unități de învățământ, Liliana a reușit să își îndeplinească visul și să creeze un loc care să le permită celor mici să își întindă aripile și să aibă curajul să fie așa cum își doresc. Free Wings este centrul educațional privat în care dragostea, răbdarea și blândețea sunt principalele ingrediente care contribuie la creșterea și educarea copiilor. Liliana Bucur ne-a vorbit despre educație, despre provocări, dar și despre visuri împlinite, într-un interviu în exclusivitate.

Ești mamă, educatoare și antreprenoare. În ce moment al vieții ai realizat care îți este drumul? Povestește-ne puțin despre începuturile tale ca și cadru didactic.

Sunt mamă, de trei ori mamă. De aici începe să curgă povestea. Poveste pe care am îmbrăcat-o în jurul vârstei de 23 de ani și pe care o port cu cea mai mare dragoste și acum, după 21 de ani. Am întins suflet în spațiu și timp, brodând cu migală în jurul personajelor principale din viața mea. Totul a început de la copiii mei, care mi-au deschis drumul spre „munca cu preșcolarii”. În ceea ce privește meseria de cadru didactic, am început din întâmplare. O veche prietenă era director educațional într-o unitate de învățământ privat și avea nevoie de un educator puericultor. Am acceptat provocarea și din acel moment am rămas lângă suflete pure cărora le-am oferit, întâi de toate, afecțiune. În momentul în care am simțit dragostea și aprecierea atât a copiilor, cât și a părinților, am realizat că acesta este drumul meu. După ce am lucrat ca angajat timp de peste 11 ani în două unități didactice, în 2021 am decis să-mi împletesc propriul cuib, pe care l-am numit Free Wings.

Ce te-a determinat să pui bazele Free Wings, un centru educațional care cuprinde atât grădiniță, cât și afterschool?

Ideea de bază de la care a pornit proiectul meu a suferit modificări majore. Inițial am vrut să dezvolt un loc de joacă unde copiii să rămână o perioadă scurtă, timp în care părinții să poată să-și mai rezolve din treburi. Am intenționat să fac asta într-un ansamblu rezidențial, însă discutând cu dezvoltatorul, nu am găsit o cale de mijloc pentru spațiu indoor/outdoor, dar nici deschiderea dumnealor pentru această idee. După această încercare nereușită, dar și cu susținerea copiilor și a părinților cu care am lucrat în decursul anilor, mi-am dorit să deschid un afterschool, fiindcă mulți dintre puii mei din grădiniță erau deja școlari. Am încercat din nou să discut cu dezvoltatorul, însă m-am lovit din nou de un refuz. În acel moment mi-am spus că trebuie să risc și să găsesc o locație diferită. Lucru care s-a și întâmplat.

Liliana Bucur

Cum ți-ai găsit puterea de a începe o afacere pe cont propriu?

Determinarea a venit din dorință și din încrederea pe care mi-a dat-o familia. Am demonstrat de multe ori că pot, dar mi-am dorit să-mi demonstrez și mie acest lucru. Am vrut să-mi confirm faptul că pot împleti pasiunea cu meseria, că pot aduce zâmbete pe fața mămicilor care muncesc de dimineața până noaptea, am vrut să dau siguranță copiilor și atunci când nu sunt cu părinții, dar, cel mai important, am vrut să construiesc un cuib în care cei mici să se bucure de trăirile copilăriei. Și am reușit.

Cât de greu se construiește o structură ca Free Wings?

Din punctul meu de vedere, în sistemul nostru educațional, totul se mișcă greoi. Să construiești o structură ca Free Wings atunci când pui totul la bătaie nu este ușor. Dar dacă ești organizat, depășești greutățile și piedicile. Trebuie doar să privești cu încredere, iar atunci când, de-a lungul timpului, ai lăsat uși deschise peste tot, găsești și ajutorul necesar.

Denumirea Free Wings are o însemnătate aparte? La ce te-ai gândit când ai ales acest nume?

Denumirea Free Wings are o însemnătate aparte. Copiilor mei le-am lăsat aripioarele libere, i-am lăsat să experimenteze, să își însușească deprinderi în ritmul lor. Așa mi-am propus să continui acest obicei și în centrul meu educațional. Mi-am dorit să le ofer încredere celor mici, să-i încurajez la fiecare pas, să le ofer dragoste necondiționată și să-i veghez. Free Wings R.S.A 2021 este numele nostru complet, iar inițialele vin de la numele copiilor mei, Rareș, Ștefan, Alexandra. Acesta este numele pe care l-am visat, iar eu, când visez frumos, nu mai dau drumul visului până nu îl transform în realitate.

Cât de importantă este educația timpurie realizată într-o instituție de învățământ, pe lângă cea oferită de părinți, în dezvoltarea celor mici? Dar colaborarea dintre părinți și educatori?

„Educația timpurie este aripă avânt pentru un vis viitor.” Acesta este și mottoul nostru. Este foarte important să educi copilul când este mititel. Acasă dăm tot, părinții educă în ritmul familiei, iar noi, unitățile de învățământ, cele care oferim suport educațional, completăm informațiile primite acasă.

În ceea ce privește colaborarea dintre părinți și educatori, cred că este esențială. Din punctul meu de vedere, trebuie să formăm o echipă copil-părinte-educator. Este imperios necesar ca pionii din această relație să fie umăr lângă umăr, iar cei doi din urmă să graviteze în jurul primului pentru a-l menține în confortul deplin și într-un echilibru emoțional. Apoi se construiește în jurul său, fir cu fir.

Liliana Bucur

Cât de dificil este să lucrezi cu copii cu vârste atât de fragede?

Nimic nu este greu când o faci cu pasiune. Am încercat să adun în jurul meu o echipă care iubește copiii. Dacă iubești ceea ce faci, dai tot ce poți pentru a-ți face meseria, iar experiența transformă pasiunea pentru copii în vocație. Cu toate acestea, lucrul cu copii atât de mici poate fi dificil, pentru că trebuie să ții deseori locul mamei. Deși nimeni nu o poate înlocui pe deplin, trebuie să le oferim celor mici mângâiere, dragoste și alinare astfel încât ei să se simtă tot timpul în siguranță.

Ai un model care te-a inspirat atunci când ai decis să devii antreprenoare?

Da, modelul mi-am fost eu. De-a lungul anilor am încercat diverse lucruri pe care mi-am dorit să le dezvolt, însă ori nu m-am priceput, ori nu am avut destulă răbdare să aștept și să primesc rezultate, ori poate nu a fost să fie. Mi-am propus să nu mai cred în oameni, dar nu am putut. Mi-am propus să fiu mai perseverentă în ceea ce privește întărirea relațiilor interumane care să mă ajute să pot avea liniște în proiectul meu. Prima dată nu mi-a ieșit. După un an am luat-o de la capăt. Sunt conștientă că doar oferind respect voi fi respectată, însă sunt la fel de conștientă și de faptul că, atunci când te apropii prea mult de anumite persoane, poți avea deseori de pierdut. Deseori mă uit în spate și mă văd mai stingheră, mai lipsită de curaj, mai superficială, însă lucrez la mine și îmi doresc să ajung în curând la cea mai bună versiune a mea, iar la rândul meu, aș vrea să devin modelul cuiva.

Care au fost cele mai mari provocări pe care le-ai întâmpinat până acum atât în viața personală, cât și în cea profesională?

Cele mai mari provocări pe care le-am întâlnit atât în viața profesională, cât și în cea personală sunt cele cu care mă confrunt zi de zi. Munca alături de copii este în sine o provocare, fiindcă trebuie să te dăruiești în totalitate în fiecare clipă. Fie că este vorba de familie sau de centrul educațional, trebuie să iubești necondiționat, să alini chiar dacă ai o apăsare pe suflet, să îmbrățișezi chiar dacă te doare ceva, să impui reguli fără să faci diferențe, să fii blând, dar ferm în același timp, să nu te abați de la principii, să ai răbdare și să ai verticalitate în fața oricărei situații. Pentru mine, provocarea supremă este să te comporți firesc și natural astfel încât să le oferi copiilor un confort total, să le câștigi încrederea și să le oferi spațiul în care să crească și să se dezvolte frumos.

Liliana Bucur

Cum îți încarci bateriile atunci când ai timp pentru tine?

Cred că timpul liber ne lipsește tuturor. Eu muncesc 14-16 ore pe zi, dar când soțul și copiii vin spre mine cu îmbrățișarea de acasă, mă remontez și sunt pregătită să o iau de la capăt. Nu se poate compara nimic cu aprecierea pe care o primești de la cei dragi. Acolo este locul unde îmi încarc bateriile. Înțelegerea, dragostea și preocuparea mă încarcă cu sentimente pozitive astfel încât să pot oferi, la rândul meu, și altora numai lucruri frumoase.

Ai un citat preferat care te-a influențat de-a lungul timpului?

Deseori mi s-a spus că sunt o visătoare și trebuie să recunosc că de multe ori visez cu ochii deschiși. De aceea, citatul care mă reprezintă și pe care vă îndemn să îl urmați cu toții este: „Dacă vreodată vei prinde un vis, nu îi mai da drumul niciodată!”.

Ce servicii oferiți în cadrul grădiniței și afterschoolului Free Wings?

În cadrul centrului nostru oferim servicii de suport educațional pentru grupa baby (1-3 ani), grupa mică (între 3 și 4 ani), grupa mijlocie (între 4 și 5 ani) și grupa mare (între 5 și 6 ani). De asemenea, oferim și servicii de before school și after school pentru micii școlari.

Unde vă pot găsi cei interesați?

Cei interesați ne pot găsi în centrul educațional pe care îl avem. Vă așteptăm cu brațele deschise pe strada Erou Radu Costache, nr. 2, în zona Pipera-Voluntari. Dar și online pe site-ul www.freewingscentru.ro  

Energy Expo 10-13 octombrie