Tânăr, talentat și extrem de carismatic, Marian Olteanu face parte din noua generație de actori. Cu o prezență constantă atât pe scena teatrului, cât și în producții de televiziune, Marian și-a demonstrat măiestria actoricească în numeroase rânduri, interpretând diferite roluri care l-au pus în valoare. Acum că a început să se bucure de notorietate, actorul din serialul „Clanul” ne-a povestit despre modul în care acest rol i-a influențat cariera, dar și despre experiențele și pasiunile sale.
Care a fost momentul în care te-ai îndrăgostit de actorie?
Momentul îl pot descrie ca pe o revelație. M-am dus la domnul Emil Coșeru, de la Iași, să vadă dacă e ceva de capul meu. În momentul în care am reușit să plâng pe o poezie de François Villon, m-am dus la oglindă și mi-am zis, cu lacrimi în ochi: „Gata! Asta e! Asta vreau să fac!”.
Interpretezi unul dintre personajele principale din serialul „Clanul”. În ce mod ți-a influențat acest rol cariera artistică?
Într-un mod pozitiv. Aveam nevoie de vizibilitatea asta și mă bucur de ea pentru că a venit pe un făgaș normal în parcursul meu artistic.
Ești actor atât de teatru, cât și de film. Care dintre cele două te atrage mai mult?
Nu pot să aleg între teatru și film. Pur și simplu îmi plac ambele foarte mult. Sunt două meserii diferite și, făcându-le pe ambele, mă simt împlinit ca actor.
Crezi că asumarea unui anumit rol te poate ajuta și să îți explorezi propria identitate?
Nu neapărat asumarea, chiar dacă asta vine ca un efect. În orice rol, dacă încerci să te duci către el, pleci de la tine, de la felul tău de a fi și, atunci, ca interpret poți doar să faci diferența dintre personaj și actor. Cumva, da, ca să ajungi la personaj trebuie să-l treci prin filtrul propriu de a fi.
De-a lungul timpului ai interpretat numeroase personaje. Ce rol ți se pare mai ofertant – personaj pozitiv sau personaj negativ?
Tot timpul atrag personajele negative și sunt mai ofertante pentru că e clar pentru toată lumea că ele au ceva de ascuns și asta le face mai atrăgătoare.
Există vreun rol pe care nu l-ai juca?
Nu știu încă dacă aș refuza un rol. Depinde de context.
Face parte din meseria de actor să-ți depășești propriile limite?
Absolut. E o meserie ce te împinge la nivelul de performanță, te provoacă, te pune în situații-limită în care nici tu nu știai că poți să faci față unor astfel de eforturi. Dar doar așa capeți experiență și rezistență!
Experiențele tale actoricești au avut un efect și asupra vieții tale de zi cu zi?
Da. În sensul că, atunci când aveam de jucat un personaj care cânta la chitară, am fost obligat să învăț să cânt sau să dansez sau să pot observa anumite lucruri din afară. De exemplu, pentru „Clanul” am avut ocazia de a vedea amici polițiști care erau la muncă sub acoperire și care-și făceau datoria. A fost o experiență wow! Am putut să văd felul în care erau atenți, deși nu s-a întâmplat să prindă pe nimeni în fapt.
Meseria de actor are foarte multe provocări. Ce te-a învățat această profesie?
Că oboseala nu există, că nu există nu pot. Există doar nu vreau și atât. M-a ajutat foarte mult să observ oamenii, să analizez faptele lor și să înțeleg de ce au acționat sau reacționat în felul respectiv.
Care este actorul sau regizorul care te inspiră și cu care îți dorești să lucrezi?
Sunt mulți actori care mă inspiră. Unul dintre ei, pe care îl admir de când am decis să practic meseria asta, este Marius Manole. Ca regizori, mi-ar plăcea să lucrez la teatru cu Dabija, Purcărete, Andrei Șerban, Afrim, iar în zona cinematografică mi-ar plăcea să lucrez cu Radu Jude și Radu Muntean și sper să ajung să lucrez și cu Porumboiu, Puiu, Mungiu, Tudor Giurgiu și Nae Caranfil.
Publicul te știe atât din filme, cât și din piesele de teatru, dar cine este Marian Olteanu atunci când cade cortina?
Marian Olteanu este un tânăr care încă e axat pe carieră și care are niște aspirații artistice. Dar sunt interesat și de cum să fac să-mi pregătesc viața pe mai departe, într-un ritm firesc și decent.
Ai spune că ești genul de persoană care trăiește momentul sau genul care stă și reflectează asupra viitorului?
În ultima perioadă trăiesc momentul, pentru că ani buni nu m-am gândit decât la cum va fi, ceea ce-mi provoca multă anxietate.
Ce te inspiră în viața de zi cu zi, care te ajută și în carieră?
Muzica mă ajută să mă relaxez foarte mult și îmi dă și idei. Mă inspiră un film bun, o carte bună, un actor care-și depășește limitele, dar mă inspiră foarte mult și interacțiunea cu oamenii și lucrurile concrete pe care le fac.
Care sunt pasiunile tale? Ce îți place să faci în timpul liber?
Îmi place să cânt la chitară, să citesc și îmi place extrem de mult cafeaua.
Care este momentul din copilărie de care îți amintești mereu cu drag?
De prima zi de școală, când mă ducea mama de mână, în 1999, și de întâlnirea cu tatăl meu în parcare, când i-am sărit în brațe.
Cum se vede luxul prin ochii unui actor?
Luxul are mai multe straturi. Multe sunt cunoscute de toți; puțini sunt cei care cunosc adevăratul lux, despre care eu vreau să cred că vine cu multă decență. De exemplu, oamenii care își permit un lux pe bună dreptate, oricare ar fi el, aceia au un aer special și se simte asta la ei doar din felul în care vorbesc cu un necunoscut. Acei oameni sunt în altă ligă, ligă ce mi-e destul de străină!
Ce surprize pregătești în viitorul apropiat și unde te pot vedea fanii?
Voi face o înlocuire la Teatrul Mic și-l voi juca pe Ludovic al XIV-lea din „Tartuffe”, în regia domnului Colceag. Îl voi înlocui pe actualul director al teatrului, Ștefan Lupu, care face o treabă extraordinară în spectacol și sper să ating cât de cât nivelul lui. Deci vă aștept la Teatrul Mic și duminica, de la 20:00, pe Pro TV și Voyo, în serialul „Clanul”!
