Erwin Creed, moștenitorul unui imperiu

Scris de Luxury
Publicat la data de: 30-01-2014

în: BeautyInterviuri

Casa de parfumuri de lux Creed, singura afacere de acest gen care a rămas în familie, sărbătorește 250 de ani de la înființare, prilej cu care Erwin Creed, reprezentantul celei de-a șaptea generații a casei, a venit în România. Moștenitorul imperiului a lansat cu ocazia vizitei sale o nouă colecție de parfumuri, denumită „Royal Exclusives”, inaugurând, totodată, un nou raft în cadrul magazinului de lux Madison.

MSB_8287

Cum arată începuturile acestei companii faimoase?

Compania a fost înființată în anul 1760 de către James Henry Creed în Anglia, însă în acea perioadă traversarea Canalului Mânecii pentru a ajunge în capitala parfumeriei, Paris, era destul de dificilă. Familia a luat decizia de a traversa definitiv marea și de a se stabili în Franța. O decizie ce s-a dovedit a fi foarte înțeleaptă.

Parfumeria nu a fost singurul domeniu în care familia mea a profesat. Următorul descendent al casei, Henry Creed, a continuat această tradiție, însă la mijlocul secolului al XIX-lea a cunoscut faima ca și croitor pentru Contele d’Orsay, Regina Victoria și Împărăteasa Eugénie. Parfumurile au fost în continuare foarte îndrăgite de clientela regală, numărându-se și astăzi printre preferințele celor mai influente persoane.

Creed face parte din topul 100 al celor mai vechi afaceri de familie din lume, iar tu reprezinți a șaptea generație a casei. Fără îndoială, este un rol important. Îl consideri și unul dificil?

Încă de mic am înțeles că familia mea este specială și că eu va trebui să mențin ștacheta sus. Într-adevăr, a fost – și încă mai reprezintă – o provocare. Țin la această companie, acum o consider copilul meu și fac tot ce-mi stă în putere să nu dezamăgesc și să-mi impun în același timp punctele de vedere, chiar dacă acestea nu coincid mereu cu cele ale tatălui meu. Important e însă că întotdeauna ajungem la un numitor comun.

Copil fiind, obișnuiai să petreci mult timp alături de tatăl tău în atelier. Te-a influențat acest aspect atunci când te-ai decis să-i urmezi calea?

Ca orice copil m-am răzvrătit, am vrut să-mi croiesc un alt drum, diferit de cel al familiei mele, însă cu timpul am ajuns să respect munca strămoșilor mei și să apreciez tot ceea ce au reușit să realizeze până în ziua de azi. Cât despre parfumuri și miresme, m-am îndrăgostit iremediabil.

Care este cea mai reprezentativă notă a casei Creed? Și care este preferata ta?

În mod cert, bergamota este cea mai reprezentativă și, nostim, și preferata mea.

Tocmai ați lansat colecția de parfumuri „Royal Exclusives”, care arată și miros excepțional. Care este povestea lor?

„Sublime Vanille” și „Spice and Wood”, ce fac parte din colecția „Royal Exclusives”, sunt parfumuri cu personalitate. Fabricate exclusiv manual, cu un design pe care noi îl considerăm de colecție, sunt parfumuri pe care clienții Creed sperăm să le îndrăgească la fel de mult ca noi.

„Sublime Vanille” este creat din esență de orhidee din Tahiti, vanilie Bourbon din America de Sud, boabe de tonka, bergamotă, lămâie și o specie rară de mosc, iar „Spice and Wood” reprezintă un mix de note lemnoase, bergamotă italiană, lămâie egipteană, trandafir, ardei de deșert, patchouli și mesteacăn italian. Noi, cei de la Creed, susținem folosirea ingredientelor naturale și facem tot posibilul să creăm întotdeauna miresme care să transpună purtătorul într-o altă lume.

„Sublime Vanille”, unul dintre cele mai noi parfumuri lansate în România, este considerat a fi o operă de artă creată de tatăl tău, Oliver Creed, împreună cu tine. Este acest parfum preferatul tău?

Nu pot să spun că am un parfum preferat în colecția Creed. Toate îmi sunt dragi în felul lor, însă adevărul este că acele creații în care m-am implicat personal îmi sunt mult mai apropiate de suflet.

De regulă, creatorii de esențe nu folosesc parfum, pentru a simți mai bine miresmele naturale din jurul lor. Este acesta și cazul tău?

Da, mă încadrez și eu în acest tipar. În timpul orelor de muncă prefer să nu folosesc niciun parfum, deoarece mi-ar afecta percepția asupra esențelor. Însă în afara programului aleg în funcție de starea mea de spirit din momentul respectiv cu ce mireasmă să mă „îmbrac”, fie ea dulce, lemnoasă sau citrică.

De obicei, parfumierii sunt persoane mai rezervate, mai discrete, dar tu nu te regăsești în această categorie. Din câte am înțeles, ești pasionat de sport și aventură. Cum se împacă această latură a vieții tale cu munca pe care o întreprinzi?

Eu sunt o fire foarte deschisă și sportivă și sunt conștient că viața e scurtă – de aceea, încerc să trăiesc fiecare moment cât mai intens. În cazul meu, săptămâna de muncă se încheie joi seara, câteodată chiar noaptea, dar e foarte bine deoarece vinerea de dimineață plec la schi sau aleg să particip la curse de mașini, să practic sporturi extreme sau să petrec cât mai mult timp cu prietena mea. Încerc, și consider că și reușesc, să separ viața personală de cea profesională.

Care este rolul tău în cadrul companiei Creed? Pe lângă atribuțiile pe care le ai în calitate de parfumier, îți revin și alte îndatoriri?

Călătoresc foarte mult în interesul companiei și sunt recunoscător pentru acest lucru. Selectez personal magazinele în care vor fi comercializate produsele Creed, precum și amplasarea raftului și, de obicei, sunt foarte strict în această privință. Cred că lucrurile ies cel mai bine atunci când te ocupi personal de ele, așa că mă implic și în distribuție și marketing, pe lângă partea de creație.

Galerie Foto