Pentru mulți artizani, ca și pentru iubitorii miresmelor alese, parfumul devine un fel de punte între simțăminte și scene captate de ochi și de suflet. Celebrând puterea evocatoare a parfumului, casa Pro Fvmvm Roma se îndreaptă cu fiecare esență spre note care, îmbinându-se, creează peisaje, modelează senzații și învie emoții. Vizitându-ne țara cu prilejul extinderii spre România, Maria și Luciano Durante, fondatorii Pro Fvmvm Roma, ne-au vorbit despre crezul ce însuflețește esențele casei, precum și despre relația dintre parfum și purtătorul său.
Pro Fvmvm Roma crede în a oferi o călătorie olfactivă în care parfumul se dezvăluie viitorului său purtător. Dacă un parfum spune o poveste, transmite un mesaj și induce o stare, considerați că acesta ar trebui să acționeze precum un adăpost cu care purtătorul să rezoneze sau ca un manifest, reflectând o anumită imagine prin care persoanei respective i-ar plăcea să se recomande?
Parfumul pe care îl purtăm ne comunică clar atitudinea și personalitatea. Este o oglindă a noastră, un fel de alter ego. Ne aparține în profunzime și ne împrăștie identitatea, potrivit momentelor pe care le trăim. Clientul Pro Fvmvm Roma își dorește să poarte un parfum pe care să-l simtă în perfectă armonie cu sine, ca pe o a doua piele, și care să-l distingă de toți ceilalți.
Care considerați a fi principalele coordonate în conturarea unui profil olfactiv, între caracteristicile fizice, anatomice ale unei persoane, apariția sa, personalitatea sa, vârsta și valorile sale, aspecte în funcție de care s-ar putea recomanda respectivul profil, cu riscul apariției anumitor contradicții între acesta și preferințele în materie de parfum? Ar trebui ca un parfum să se muleze pe noi sau să ne seducă?
Un parfum ar trebui să ni se potrivească, dar și să ne seducă. Pe de o parte, ar trebui să ne identificăm cu el, atât noi, cât și emoțiile, povestea și amintirile noastre, iar pe de altă parte, trebuie să ne uimească și să ne fascineze, generând o explozie de sentimente.
Câteodată, parfumul pe care îl purtăm comunică o personalitate diferită de cea dezvăluită prin imaginea noastră. Aceasta se explică prin faptul că parfumul comunică partea noastră lăuntrică, sinele profund.
Parcurgând colecția casei Pro Fvmvm Roma, observăm că transcrieți vederi, peisaje în parfum, apelând la limbajul emoțiilor. Fără îndoială, darurile vizuale ale vieții ne inspiră, dar, cu toate acestea, v-ați gândit să căutați în rândul stărilor interioare pentru inspirație?
Parfumurile noastre sunt inspirate de povești și experiențe ce aparțin trecutului pe care l-am trăit împreună. Sunt precum madeleinele lui Proust, déjà vu-ul unui moment trăit, pe care oricine îl poate recunoaște. Mireasma stărilor interioare și a sentimentelor poate fi cu greu perceptibilă în mod universal, având în vedere natura lor subiectivă și faptul că pot aparține unei experiențe, unei persoane, unui loc și, astfel, pot diferi pentru fiecare. Desigur, încercăm să găsim mai multe sentimente și trăsături universale. Ultima noastră experiență olfactivă, Eccelso, spre exemplu, a fost creată având ca inspirație dorința de a aduce la viață cel mai sofisticat și mai elegant parfum conceput vreodată.
Esențele semnate Pro Fvmvm Roma se disting printr-o concentrație neobișnuit de ridicată de parfum, de 43%, care le transformă într-un adevărat companion de-a lungul zilei. Ce părere aveți despre ideea generală de a purta mai mult de un singur parfum sau despre schimbarea acestuia pentru a se preta momentului zilei sau ocaziei?
Așa cum ne alegem vestimentația potrivit emoțiilor proprii, momentului zilei sau ocaziilor, la fel putem să procedăm și cu parfumul. În fiecare zi și în fiecare noapte putem purta parfumul care se potrivește cel mai bine ocaziei, dar în special propriilor sentimente, stări sau țeluri. Într-o zi însorită de vară putem purta un parfum care să ne recompenseze cu senzația de libertate, precum Acqua di Sale ori Acqua e Zucchero; într-o zi cenușie de toamnă ne putem îndrepta pentru inspirația bucuriei spre Acqua Viva, iar pentru o seară importantă putem alege Soavissima sau Antico Caruso.
Ca o sugestie, recomandăm păstrarea parfumurilor în propria garderobă, alături de piesele vestimentare, pentru a-l alege pe cel potrivit în funcție de senzații.
Galerie Foto