W.A. Bolin Frânturi din splendoarea țaristă. Cea mai valoroasă recunoaștere a unui creator ajunge a fi onoranta încredere a unui mecena, iar dacă patronajul derivă din înalta apreciere a monarhiei, o poveste de viață devine o legendă. Când unul din cruntele blesteme ale istoriei nimicește acest binefăcător, alungând maestrul din arta sa, întoarcerea spre o moștenire zdrobită devine singurul efort pentru a dărui eternitatea creației. Din datorie pentru aceeași legendă.
În anul 1831, o furtună ce a tulburat apele Canalului Englez aduce naufragiul unei nave, tragedie în care pier atât echipajul, cât şi căpitanul Jonas Wilhelm Bolin şi fiul său, Ludvig Ferdinand. Pentru văduva lui Jonas şi cei 11 copii ai lor, suferința pierderii celor doi membri ai familiei lovește cu disperarea de a rămâne fără întreaga agoniseală, pierdută în adâncuri.
Între cei 11 fraţi se afla şi Carl Edvard, de formaţie bibliotecar, un tânăr pentru care experienţa dobândită sprijinindu-şi tatăl în munca sa părea anulată de neșansa lipsei fondurilor sau a unei eventuale oportunități pentru a păși în viață cu o afacere proprie. Cum spre Sankt Petersburg se zăreau alți sorți, pentru a-şi clădi un viitor pe tărâm rusesc, Carl Edvard se alătură echipei maestrului de origine germană, Andreas Roempler, distins cu privilegiul de a fi numit bijutier la curtea țarului în 1791.
În capitala imperială, tânărul se îndrăgostește de fiica mentorului său, Ernestina Catherine Roempler, căreia îi va deveni soț în 1834, însă artistul german nu apucă să vadă tânăra familie, încetând din viață cu câțiva ani înainte. Alături de cumnatul său, Gottlieb Ernst Jahn, Carl Edvard Bolin preia frâiele atelierului înființat de Andreas Roempler și nou fondata companie convinge o clientelă formată din aristocrația epocii, artizanul suedez fiind numit bijutier al Curții Imperiale. Acesta își cheamă ulterior și fratele, pe Henrik Conrad, la Sankt Petersburg, iar în 1850, schimbă numele casei în C.E. Bolin.
Impresionând în cadrul Marii Expoziții de la Londra, din 1851, noi oportunități se evidențiau pentru înfloritoarea afacere. Henrik Conrad decide să ia drumul Moscovei, unde alături de James Stuart Shanks va deschide o nouă filială Bolin, pe Bolshaya Morskaya, în vecinătatea Palatului de Iarnă. Această fericită poziționare a inspirat, în anul 1842, legătura cu celălalt bijutier al curţii, Fabergé, cele două case intenţionând chiar să fuzioneze.
După moartea lui Henrik Conrad Bolin, la conducerea filialei din Moscova vine fiul său, Wilhelm, sub conducerea căruia o nouă identitate se va distinge ca reverență pentru încrederea primită pe meleagurile rusești. Numele complet al acestuia, Wilhelm Andrejevich, ce se traduce drept „fiul lui Henrik”, va fi preluat de companie, care se va recomanda de-acum W.A. Bolin.
La doar patru ani de la momentul numirii lui Wilhelm Bolin ca bijutier al coroanei suedeze, în 1912, casa are privilegiul ca însuşi Regele Gustav al V-lea să inaugureze magazinul din Stockholm.
Revoluţia bolşevică de la 1917 lovește inclusiv în familia Bolin, care îşi pierde atât proprietăţile din Moscova, cât şi pe cele din Sankt Petersburg. După înlăturarea de la tron a familiei Romanov, casa Bolin, deşi văduvită de o parte din istoria sa, reușește să reziste graţie filialei din Stockholm.
În faţa preţuirii de către nostalgici a pieselor ce poartă semnătura familiei sale, Hans Bolin inaugurează, în anul 1980, o casă de licitaţie menită a intermedia vânzarea creaţiilor prin care inspirația familiei a strălucit în alte epoci.
