Bespoke vs. Sartoria

Dintr-o paralelă a măiestriei între Savile Row și Napoli – cei doi poli ce disting cea mai complexă înțelegere a esteticii și a excelenței – evoluează într-un devotament pentru tradiție cele două definiții complementare ale eleganței. 

Croitoria sartoria se recomandă prin relaţia cordială dezvoltată cu maestro, care oferă consiliere cu privire la camuflarea imperfecţiunilor constituţiei şi siluetei, împărtăşind totodată şi învăţăminte preţioase legate de această artă, dar şi de valorificarea propriei eleganţe. Această tehnică se bazează pe aportul vital al clientului, căruia îi este atribuită însăşi creaţia, croitorul, numit „maestro”, luându-i în considerare atât viziunea, cât şi sugestiile stilistice, dincolo de consemnarea tuturor specificaţiilor, ca şi a preferinţelor. De asemenea, maestro poate refuza o comandă care nu se încadrează în standardele lui.

Implicarea clientului este deosebit de puternică inclusiv în croitoria bespoke, având o importanţă esenţială, acesta fiind cel ce lansează comanda exclusivă asupra texturii, culorii, detaliilor precum forma gulerului, dispunerea nasturilor, manşetelor etc., din mii de opţiuni prezentate în cataloage adaptate. Mai mult decât atât, pot fi întâlnite ateliere care acceptă sugestiile clienţilor referitoare la conceperea schiţelor. Această tehnică, a cărei denumire derivă din verbul „to bespeak”, ce desemnează actul de a comanda realizarea unui lucru, îşi are rădăcinile în secolul al XII-lea, istoria sa fiind strâns legată de cea a prestigioasei artere londoneze Savile Row, considerată leagănul înaltei croitorii.

Legătura consacrată în arta ce evocă prin denumire termenul latin care desemnează atât croitorul („sartor”), cât şi muşchiul ce ajută la rotirea piciorului („sartorius”) este iniţiată prin prezentarea atelierului, numit „laboratorio”. În etapa de selecţie a texturilor, maestro îşi invită clientul să admire materialele inclusiv la lumina zilei, pentru sentimentul unei alegeri satisfăcătoare. Clienţii fideli urmează o singură sesiune de ajustare, numită „prova”. Ca ultim aspect, o deosebită atenţie este acordată atât construcţiei piesei, liniile umerilor fiind unele naturale, dar şi călcării, aspectul final al gulerului fiind esenţial, la fel ca realizarea reverelor tridimensionale. De altfel, devotamentul maeştrilor italieni faţă de meşteşugul lor se reflectă şi în proverbe legate de sartoria. Spre exemplu, gulerul trebuie să fie „lipit de gât” sau „ca braţul unui prieten în jurul gâtului”. Deşi geneza acestui meşteşug este destul de recentă, mai precis în anul 1850, casa Castangia fiind lăudată pentru pionierat, pasiunea pentru muncă şi îndemânarea artizanală au devenit cea mai de preţ zestre, multe dintre atelierele sartoria bazându-se pe tradiţia de familie. O altă particularitate este dată de faptul că rareori se întâlnesc femei în croitoria sartoria, acestea îndreptându-se mai degrabă spre atelierele de cămăşi. Sub principiile croitoriei sartoria sunt realizate inclusiv umbrele, cravate, fulare etc.

Astăzi, Savile Row Bespoke Association, ce reuneşte cele mai apreciate ateliere din acest epicentru al croitoriei londoneze, a stabilit o serie de cerinţe minime pentru ca piesele vestimentare să fie încadrate sub acest termen. Astfel, pe lângă servicii personalizate, de consiliere şi selecţie dintr-o paletă amplă a materialelor, se impune lucrul manual prezent în aproape toate etapele de realizare a piesei, inclusiv în decuparea şablonului, cât şi menţinerea specificaţiilor în registre, pentru comenzi ulterioare. Nu în ultimul rând, una dintre aceste condiţii priveşte implicarea în calificarea ucenicilor şi maeştrilor, cerinţă îndeplinită de unele ateliere chiar prin instituirea de şcoli de pregătire. Realizarea unui costum bespoke necesită un minim de 50 de ore de lucru manual, în care este implicată o întreagă echipă de artizani specializați în tehnici de coasere şi presă, ca şi o serie de şedinţe de probă, finalizarea costumului survenind în minim patru săptămâni. Costumul este croit prin ataşarea a 21 de piese decupate conform specificaţiilor referitoare la conformaţia corporală. Păşind într-un atelier de croitorie bespoke, clientul este întâmpinat de un consultant de vânzări, care în cele mai multe cazuri se bucură fie de o pregătire, fie de experienţă în stilizare. Clientul intră apoi în contact cu maestrul tăietor, care preia până la 20 de măsurători, ajustabile pe măsură ce avansează şedinţele de probă, şi decupează ulterior materialele în funcţie de aceste specificaţii. Măsurile fiecărui client sunt notate în registrele atelierului, fiind readaptate în cazul în care survin anumite schimbări legate de constituţia şi silueta respectivei persoane. Părţile decupate de maeştrii tăietori sunt asamblate după aceea de către croitori. În ciuda preconcepţiilor, munca primilor artizani este mult mai complexă, mulţi maeştri tăietori debutând în acest meşteşug prin croitorie şi făcând tranziţia pe măsură ce capătă experienţă. Echipa de artizani poate fi completată de maeştri care realizează dublura căptuşelii sau diverse finisaje.

Spre deosebire de croitoria bespoke, ce se caracterizează printr-o anumită coerenţă stilistică, procedurală şi tehnică, sartoria s-a dezvoltat prin tradiţii sedimentate în diverse regiuni ale Italiei (Napoli, Roma etc.), evoluând inclusiv prin interpretarea personală a artizanilor, între care nu există o uniformitate nici măcar în situaţia în care au fost pregătiţi de acelaşi maestru.

De altfel, maeştrii italieni se disting de cei londonezi prin optica faţă de propria promovare. Dacă o promenadă pe Savile Row încântă prin costumele croitorilor londonezi expuse în vitrinele atelierelor, maeştrii italieni preferă să deschidă sau să menţină aceste „laboratoare” de creaţie în zone istorice, primind cu inima deschisă şi cu entuziasmul unui artist în faţa unei planşe orice client care le trece pragul, ajuns aici de cele mai multe ori în urma recomandării unui referent.