Este de la sine înțeles că fotbalistul portughez Cristiano Ronaldo are „piciorul de aur”. Dar și încheietura mâinii lui strălucește. Încă de la începutul carierei, când era o stea în devenire la FC Manchester United, era adesea văzut purtând ceasuri Rolex Daytona, inclusiv modelele cele mai scumpe ale mărcii, relatează Wrist Enthusiast. În timp, pasiunea sa pentru ceasuri și pentru pietre prețioase a crescut, la fel și colecția sa.
Cu o avere de 500 de milioane de dolari, legenda fotbalului portughez a ajuns să dețină una dintre cele mai mari și mai valoroase colecții de ceasuri din lume. Provenind de la ceasornicării exclusiviste, multe dintre piesele sale sunt rare și costă chiar mai mult decât o casă sau o mașină. Iată care este top 7 cele mai scumpe ceasuri deținute de Cristiano Ronaldo.
Breguet Classique Grande Complication Double Tourbillon – 800.000 de dolari
Ronaldo a fost văzut purtând Breguet Classique Grande Complication Double Tourbillon 5349PT atât la evenimente, cât și pe Instagram. Fotbalistul a purtat acest ceas chiar și la lansarea parfumului său, CR7 Play It Cool, în Italia, în 2019. Așa cum sugerează și numele, ceasul de platină are nu unul, ci două tourbillon și 417 diamante în jurul plăcii centrale din aur și al cadranului. Se pare că acest ceas valorează aproximativ 800.000 de dolari.
Jacob & Co. Bugatti Chiron CR7 – 1 milion de dolari
Starul fotbalului a colaborat cu renumitul brand de ceasuri Jacob & Co. pentru a realiza un ceas unic inspirat de mașina sa personalizată Bugatti Chiron CR7. Bijuteria în valoare de 1 milion de dolari are culorile mașinii, mai exact negru și argintiu, logo-ul CR7, precum și o replică în miniatură a motorului său W16 cu 16 pistoane care pompează în sus și în jos în interiorul cristalului de safir transparent. Ceasul special este, de asemenea, acoperit de aproape 400 de pietre prețioase, inclusiv 232 de diamante albe și 109 de safire negre, care cântăresc în total 21 de carate.
Jacob & Co. Grand Baguette Diamond – 1 milion de dolari
Ronaldo este unul dintre cei șase proprietari la nivel global ai acestei piese sclipitoare realizată în ediție limitată. În mod evident, Jacob & Co. Grand Baguette Diamond ne uimește cu aurul său alb de 18k, cu cele 761 de diamante baghete care împodobesc carcasa și cadranul, care prezintă cinci fusuri orare, indicând ora locației de acasă și ora din New York, Los Angeles, Tokyo și Paris.
Hublot Masterpiece MP-09 Tourbillon Bi-Axis King Gold – 1 milion de dolari
Diamantele, tourbillon-urile și ceasurile mari sunt alegerile comune ale legendei fotbalului. Măsurând 49 mm, Masterpiece MP09 Tourbillon Bi-Axis King Gold este primul tourbillon de la Hublot cu mai multe axe, care a fost creat intern, de Hodinkee. Cu o nouă formă geometrică, acesta are o carcasă din aur roz de 18 karate cu diamante baghete pentru coroană, potrivit. În ciuda dimensiunilor mari, ceasul este de fapt ușor și oferă o rezervă de putere de cinci zile.
Franck Muller Tourbillon Trumps Van Cleef & Arpels – 1,4 milioane de dolari
Când Cristiano Ronaldo întâlnește pe cineva dintr-o familie regală, precum Prințul Moștenitor al Dubaiului, Șeicul Hamdan, se asigură că poartă și el ceva regal. Acest ceas Franck Muller este complet sertat cu 424 de diamante albe.Mai mult, bijuteria este cunoscută și pentru o setare rară și complicată numită „set misterios” sau „setare invizibilă” prin care diamantele nu sunt vizibile pe suportul ceasului.
Franck Muller Cintrée Curvex Tourbillon – 1,5 milioane de dolari
Un alt ceas Franck Muller, Cintrée Curvex Tourbillon, arată dragostea lui Ronaldo pentru diamante. Provenind din colecția emblematică a brandului, ceasul este realizat din aur alb de 18k, complet fixat cu diamante pavè tăiate baghetă.Există, de asemenea, o minune a ceasornicăriei – un tourbillon care servește drept inimă pentru ceas. Costul său este estimat la aproximativ 1,5 milioane de dolari.
Girard-Perregaux Planetarium Tri-Axial – 2 milioane de dolari
Girard-Perregaux Planetarium Tri-Axial este cea mai bună dovadă a stilului tourbillon al lui Ronaldo. Cu un tourbillon cu trei axe, acesta este unul dintre rarele ceasuri cu tourbillon cu mai multe axe din lume și, de asemenea, unul dintre cele mai scumpe. Potrivit rapoartelor, brandul de lux a realizat la comandă versiunea pe care o deține Ronaldo.
Acest ceas sfidează chiar și gravitația, datorită rotației 3D de mare viteză a tourbillonului. Dispunând de un glob rotativ sincronizat cu rotația Pământului și două domuri de safir pentru un afișaj uimitor, ceasul este fabricat din aur roz de 18k, cu o lunetă și o brățară cu diamante, care valorează aproximativ 2 milioane de dolari.