Simona Pătruleasa, o figură emblematică în jurnalismul românesc, și-a construit o carieră impresionantă de-a lungul a două decenii, fiind actualmente prezentatoare a știrilor de la Kanal D. În acest interviu captivant, Simona ne povestește despre începuturile sale în televiziune, provocările și bucuriile din cariera sa, precum și despre modul în care reușește să îmbine cu succes activitatea profesională cu viața personală. Cu o abordare empatică și autentică, Simona Pătruleasa ne oferă o privire intimă asupra vieții sale din spatele camerelor de filmat și asupra pasiunilor care o definesc.
Ați devenit de-a lungul anilor o figură îndrăgită de publicul larg. Ne puteți spune cum a fost la început? Ce anume v-a inspirat să urmați o carieră în mass-media?
Am ajuns pur întâmplător să lucrez în televiziune. Au trecut 20 de ani de atunci, dar parcă s-a întâmplat ieri, și nu îmi vine să cred cât de repede au trecut atâția ani. Nu-mi imaginam că voi ajunge și eu să lucrez într-un domeniu atât de fascinant, de frumos. La îndemnul unor prieteni am ajuns să lucrez în televiziune și, după un casting destul de greu la momentul respectiv, am prezentat jurnalul de știri sportive, deși atunci nu eram atât de fascinată de sport. A trebuit să urmăresc meciuri, să mă informez în legătură cu tot ceea ce înseamnă fotbal, echipe și antrenori, dar a fost frumos și a fost un parcurs care m-a adus astăzi aici. După 20 de ani continui să învăț, să mă bucur de ceea ce oferă această profesie.
Presa a evoluat semnificativ în ultimul deceniu. În opinia dumneavoastră, ce înseamnă să fii jurnalist de știri în prezent și cum s-a schimbat abordarea dumneavoastră odată cu vremurile?
Cred că este foarte important să rămâi conectat la ceea ce se întâmplă în lume și în jurul tău, să te informezi din surse credibile și să poți să le prezinți oamenilor dintr-un punct de vedere obiectiv, să nu te lași influențat. Este important ca în fața oamenilor, la pupitru, să prezinți știrea imparțial, indiferent de opiniile personale. Au trecut 20 de ani și eu am rămas aceeași, dornică să le aduc oamenilor în casă știrile relevante pentru ei, într-un mod obiectiv, corect, coerent.
Reflectând asupra carierei dumneavoastră, care ați spune că au fost cele mai importante repere și provocări care v-au marcat atât pe plan personal, cât și profesional?
Au fost foarte multe momente care nu au cum nu te afecteze într-un fel sau altul de-a lungul timpului, fie pe plan personal, fie pe plan profesional. Pe plan profesional m-au influențat pozitiv, m-au făcut să îmi îmbogățesc experiența oamenii pe care i-am cunoscut de-a lungul timpului, oameni pe care îi admiram la televizor și pe care am avut șansa să îi cunosc.
Sigur, există știri care sunt dureroase; mă impresionează cele în care sunt prezentate cazuri disperate cu bătrâni sau copii… Personal, încerc să fac ce ține de mine ca să ajut atunci când pot. Iar atunci când mă întristează ceva din conținutul știrilor, de exemplu știrile referitoare la conflicte, războaie, sărăcie, nu duc această povară acasă.
Cum este Simona Pătruleasa, femeia din spatele reflectoarelor? Cum v-ați descrie în câteva cuvinte?
Cred că sunt o persoană empatică, un om căruia îi pasă, cum spune mama, prea mult de ceilalți și prea puțin de sine, care încearcă din răsputeri să mai spună și „Nu”, pentru că de foarte multe ori am tras prea mult de mine pentru a-i mulțumi pe alții și cred că este greșit; uneori trebuie să ne mai punem și pe noi pe primul plan. Cred că sunt o mamă care este destul de exigentă uneori, dar, mai târziu, Ingrid o să realizeze că tot ceea ce fac a fost și este spre binele ei. Uitându-mă în urmă, la cât de exigentă mi se părea mama, acum îi mulțumesc, pentru că modul în care ea m-a ghidat m-a făcut să devin omul care sunt astăzi.
Ce calități credeți că au fost esențiale pentru succesul dumneavoastră în acest domeniu solicitant?
Responsabilitatea, seriozitatea sunt calități importante, iar faptul că am avut și am o legătură specială cu colegii mei, că facem o echipă bună, contează de asemenea foarte mult, atât în parcursul meu, cât și în calitatea produsului finit, cel pe care telespectatorii îl pot urmări din fața micilor ecrane. Cel mai important este că îmi place ceea ce fac. De la început și până în prezent am fost o persoană punctuală, țin foarte mult la acest aspect și, în domeniul acesta, punctualitatea este esențială.
Dincolo de jurnalism, știm că aveți diverse pasiuni. Ați putea să ne spuneți mai multe despre hobby-urile dumneavoastră și despre modul în care acestea vă influențează viața și munca?
Mi-a plăcut dintotdeauna să pictez și mai fac acest lucru când am timp. Până să o am pe Ingrid, pictam destul de mult și am câteva tablouri foarte frumoase făcute în acea perioadă. Când era Ingrid mică, pictam împreună; acum, mai rar, pentru că ei îi place să deseneze în creion, cărbune, iar mie îmi place mai mult culoarea. Îmi place să călătoresc, să descopăr lucruri, locuri și tradiții noi, să văd un film bun, să merg cu bicicleta. Îmi plac foarte mult weekendurile și diminețile în care Ingrid ne cântă la pian. Îmi plac multe lucruri.
Dumneavoastră și fiica dumneavoastră, Ingrid, împărtășiți dragostea pentru pictură. Cum a întărit această pasiune comună legătura dintre voi și ce rol joacă creativitatea în relația voastră?
Totul a venit natural, pentru că unui copil când îi aduci în preajmă niște lucruri, poate fi sau nu atras de ele. Când a văzut pianul, de la sine a venit dorința de a lua lecții de pian. Cu pictura, la fel; eu aveam și am în continuare în casă un șevalet, culori, tot ceea ce este necesar. Este important, pentru a vedea de ceea ce este atras copilul, să îi aducem în preajmă acel ceva de descoperit. Poate să încerce și mai apoi să renunțe, dar este bine să cunoască, să simtă și să aleagă să-și dezvolte o pasiune.
Echilibrarea unei cariere de succes cu viața de familie poate fi o provocare. Cum reușiți să mențineți acest echilibru și ce sfat le-ați da părinților care muncesc mult?
Cred că nu doar atunci când lucrezi într-o televiziune contează asta, ci, indiferent de domeniul în care părintele lucrează, este important să existe un echilibru între carieră și familie. În momentul în care balanța înclină într-o parte sau alta, acest lucru se simte. Este bine să petrecem timp în egală măsură, să nu aducem acasă lucruri negative de la locul de muncă, să lăsăm problemele de orice fel la ușă, pentru că cei de acasă nu au nicio vină. Și viceversa este valabilă; problemele de acasă nu trebuie duse la locul de muncă.
Ne puteți prezenta o zi obișnuită din viața dumneavoastră? Cum vă structurați timpul astfel încât să vă îndepliniți angajamentele profesionale, dar să faceți loc și pentru interesele personale?
O zi normală din viața mea înseamnă trezirea la ora 5:00-5:30 dimineața, de obicei înainte să sune alarma; îmi fac o cafea și încep să mă machiez. Dacă am timp, mai fac și puțină ordine prin casă (depinde cum am lăsat seara lucrurile), îi pregătesc uniforma lui Ingrid, verific ghiozdanul, o trezesc pe ea și o ajut să se pregătească pentru școală și plecăm toți trei în același timp din casă. Sabin o duce la școală și eu vin spre redacție, unde mă pregătesc pentru jurnal; în primul rând discut cu ai mei colegi știrile pe care le avem în ziua respectivă. După jurnal îmi rezolv diverse lucruri, merg la cumpărături, o iau pe Ingrid de la școală, în fiecare zi. Venim acasă, mâncăm, facem temele, iar dacă are activități, mergem unde este nevoie. În timpul școlii, programul este mai strict, trebuie să se culce devreme, dar așteptăm vacanța pentru un program mai relaxat și diversificat.
Cum v-a influențat cariera în jurnalism viața personală? Există momente sau povești care au rezonat în mod special cu dumneavoastră, la nivel personal?
Cum spuneam, jurnalele de știri presupun și informații care nu au cum să nu te afecteze – și aici mă refer la informații legate de oameni în vârstă, de copii. Da, au fost, deși încerci să te duci acasă și să uiți. Eu nu am avut cum să uit uneori chiar săptămâni întregi. Îmi amintesc de povestea Măriucăi, o fetiță care urma să facă o operație foarte importantă, și atunci am avut o campanie la Kanal D, s-a strâns suma de bani și fetița a mers și a făcut operația de care avea atâta nevoie. Am fost bucuroasă că am putut ajuta. Informațiile astea nu au cum să nu te afecteze, oricât ai fi de puternic. Asta este doar una dintre poveștile care pe mine chiar m-au marcat, dar sunt mult mai multe. Pe mine chiar m-au măcinat astfel de informații, pentru că eu așa sunt, și astfel de povești nu au cum să nu îți ajungă la suflet.
Cine v-au fost mentorii sau factorii de influență importanți de-a lungul carierei dumneavoastră? Cum v-au modelat călătoria și ce lecții ați dus mai departe?
Am întâlnit foarte mulți oameni de la care am învățat foarte multe lucruri. Cred că pe tot parcursul vieții învățăm lucruri, indiferent de vârstă. Despre asta este viața. Important este să înveți din greșeli.
Mi-au marcat de-a lungul timpului acest drum oameni pe care i-am cunoscut în diferite locuri, oameni care aveau ani de experiență în spate și care au fost atât de buni și amabili încât să îmi împărtășească din experiențele lor. Cred că și eu, la rândul meu, de multe ori, am întâlnit persoane care erau în punctul în care am fost și eu; cu tot dragul le-am împărtășit din experiența mea și sper să le fi folosit ceea ce le-am dat din ceea ce știu.
Care este filozofia dumneavoastră despre viață și fericire? Cum rămâneți cu picioarele pe pământ și cum vă găsiți bucuria?
Îi spun și fiicei mele, lui Ingrid, că trebuie să ne bucurăm de ceea ce avem noi, să nu ne uităm la stânga sau la dreapta, că trebuie să ne bucure o înghețată, o plimbare cu bicicleta, că nimic nu contează în viață mai mult decât sănătatea, că suntem norocoși că suntem cu toții împreună, că îi are alături pe bunicii ei, părinții noștri. În viață trebuie să fim pregătiți pentru orice, să fim puternici și buni cu cei din jurul nostru, pentru că, uneori, cuvintele sunt mai grele decât ne putem imagina și, odată spuse, nu le mai putem lua înapoi.
Toată lumea are temeri personale cu care trebuie să se confrunte în viață. Care sunt unele dintre cele mai profunde temeri ale dumneavoastră și cum reușiți să le depășiți?
Frica de a-i pierde pe cei dragi. A fost și rămâne una dintre cele mai mari frici.
Cum ați defini luxul și ce reprezintă acesta pentru dumneavoastră?
Mulți oameni s-ar gândi la ceva material sau la bani, dar luxul poate să însemne luxul de a avea mai mult timp liber, de a putea avea o vacanță mai lungă, nu doar de o săptămână – zece zile, luxul de a dormi mai mult dimineața… Cred că astea sunt importante în viață, nu luxul pe care ți-l pot oferi banii. Cu toții am venit pe lume în același fel în care o să și plecăm. Cel mai important este să fim liniștiți, echilibrați și să îi avem pe cei dragi alături.
