George Piştereanu

„Cred că sunt pregătit pentru următorii zece ani, care nu au fost niciodată mai incerți!”

Scris de Luxury
Publicat la data de: 28-02-2021

în: The Famous

George Piştereanu

E tânăr, dar înțelept – privește oamenii și situațiile din mai multe perspective, trăiește intens pentru a-și crea amintiri memorabile, râde în fiecare zi și „transpiră” mult pentru fiecare rol pe care-l ia în stăpânire. Și da… din când în când mai și fluieră… Ați ghicit, este perfecționistul, dar și modestul și charismaticul George Piştereanu, singurul actor român nominalizat la European Film Awards (Oscarurile Europene) la numai 18 ani! Cumva firesc, profesionalismul cu care-și tratează fiecare personaj interpretat l-a împins spre roluri importante atât în producții autohtone de succes, cât și în pelicule internaționale, alături de nume sonore precum Samuel L. Jackson, Michael Keaton, Chris Pine sau Ben Foster. George Piştereanu nu încetează să surprindă… nici la zece ani de la debut… 

Ce te face să vrei să experimentezi viețile altora, să vrei să întruchipezi personaje diferite? Este cumva actoria şansa de a învăța mai repede anumite lecții de viață? Și dacă da, ce lecție învățată astfel te-a marcat?
Cred că dintotdeauna am fost un om înțelegător, sau mai degrabă am încercat să fiu, pentru că nu puteam da dreptate totală unei anumite părți niciodată. Mereu am considerat cumva instinctiv că toți avem dreptate. Asta cred că mă ajută enorm la crearea personajelor și la profunzimea înțelegerii lor. Probabil din acest aspect nu mi-am dorit să ajung ceva anume, probabil m-aș fi plictisit îngrozitor. Actoria pentru mine este modalitatea de a te juca toată viața cu diverse jucării. Actoria poate într-adevăr să te învețe anumite lecții de viață, dar cred că asta depinde foarte mult de deschiderea ta. Așa cum îmi place mie să folosesc exemple pentru a-mi susține ideea, așa voi da și aici unul: știam de mic, proveniență a educației, că nu este „bine” să furi sau să faci ceva „rău”, în afara legii, prin care să ajungi în penitenciar – o idee simplă pe care o știm toți. Dacă extrapolăm, simplu, poți ajunge la maturitate să crezi că cei care au ajuns în situația aceea sunt niște ,,oameni răi”, care nu merită atenția ta… Acum, experiența „Eu când vreau să fluier, fluier” m-a învățat, ajungând să îmi cunosc personajul prin pregătirea minuțioasă pe care am avut-o alături de deținuți, că nu este deloc așa și că lucrurile prind cu totul alte valențe atunci când te apropii de elementele de bază.

George Piştereanu
Foto: Dacian S. Foldi – The Storyalist

În ce investeşte George Piştereanu cea mai multă energie la acest final de an?
Cred că interacțiunile cu oamenii apropiați sunt cele mai importante lucruri și ne aduc cea mai multă bucurie. Într-o lume în care ura se răspândește mai repede decât SARS-CoV-2 și suntem atrași către alte valori implementate mulți ani, crearea și menținerea relațiilor existente ar fi cel mai bun „business” în care merită să-ți verși energia. Am acumulat în ultimul an foarte multe cărți pe care doresc să le termin și încep să revăd filme care mi-au
plăcut în trecut. 

În ce măsură te-a transformat/maturizat acest an pandemic? Este vreo convingere pe care ți-ai schimbat-o radical în urma experiențelor prin care ai trecut în anul restricțiilor?
Cred că mai degrabă mi-am confirmat niște lucruri ciclice, să le spunem, care se tot petrec în istoria omenirii. Iar din ce s-a mai petrecut prin trecut, exagerarea și extremismul par să nu ducă spre lumină.

Te simți un om liber?
Da, deocamdată, la momentul acesta cred că sunt, dar cum spunea un profesor de la SNSPA, nu există libertate totală, noi oferim o parte din libertate statului pentru a exista o ordine – libertatea totală nu există, însă poți profita prin alegeri iscusite de una parțială și, dacă poți să o duci, este destul de plăcută.

Dacă ar fi să facem un bilanț, care ar fi experiențele care te-au marcat pozitiv? Dar negativ?
Toate experiențele pe care le-am avut, tocmai pentru că le-am avut, și mă uit acum în spate, m-au marcat pozitiv. Nu regret nimic din ceea ce am făcut, nici „rău”, nici „bun”, pentru că toate acelea au dat forma mea actuală.

George Piştereanu
Foto: Dacian S. Foldi – The Storyalist

Ai vreun proiect în care eşti implicat în perioada Sărbătorilor?
Sunt niște proiecte care așteaptă fiecare în parte să înceapă, dar din cauza situației actuale trebuie să avem răbdare. Sunt încrezător că lucrurile vor reintra în normal și vom privi în spate cu înțelegere și cu energie spre viitor.

Ce proiecte se prefigurează la orizont pentru 2021?
Sunt „antamat” pentru câteva proiecte, dar nu le pot numi acum, când încă nu știm sigur când se vor putea materializa. Oamenii au înțeles că nu este un lucru tocmai bun să ne riscăm sănătatea. Așteptăm să treacă, apoi voi povesti cu plăcere…

Pentru ce producții internaționale (a căror premieră s-a amânat din cauza pandemiei la nivel mondial) ai jucat şi cât de solicitante au fost rolurile tale?
Unul dintre proiectele care s-au amânat din cauza pandemiei a fost „Vlad”, la care s-a terminat cel de-al treilea sezon, iar dintre cele internaționale ar fi „The Asset”, în regia lui Martin Campbell, cu Samuel L. Jackson, Maggie Q, Michael Keaton, unde a trebuit să treacă primul val pentru a putea relua o parte dintre filmări. Nu am considerat niciodată că un rol este solicitant, ci întotdeauna ca pe o provocare peste care vreau să trec, îmi place, mă împlinește… La fiecare rol având o pregătire separată și amănunțită pentru cunoașterea personajului.

Cum ai obținut aceste roluri?
Nu simplu, dar nici greu. Am participat la sute de castinguri, apoi au fost rolurile făcute în trecut bine (după aprecierea oamenilor). Și prin foarte mult profesionalism, „arma” care te duce mai departe, de fapt.

Cum a fost colaborarea cu celebrul Samuel L. Jackson în pelicula „The Asset”? Ne poți împărtăşi ceva ce te-a surprins la acest „greu” al cinematografiei?
De surprins, nu prea m-a surprins, pentru că i-am văzut aproape toate filmele și mă uit cu plăcere la cele noi în care este implicat. Tot mecanismul din jurul acestor producții mă fascinează și îmi dă un scop în carieră. M-a bucurat extrem de tare că a folosit expresia care a devenit celebră într-una dintre scenele noastre, și anume „motherf**ker”, care a dat culoare scenei. Mă bucur extrem de tare că am ajuns la acest nivel, să joc alături de Samuel L. Jackson, pentru că asta îmi spune că sunt pe drumul cel bun…

George Piştereanu
Foto: Dacian S. Foldi – The Storyalist

Puțini știm ce implică studiul unui personaj. Pentru înțelegerea și creionarea cărui personaj ai muncit cel mai mult și în ce anume a constat pregătirea personajului?
Pentru fiecare personaj, strategia de abordare a pregătirii este diferită datorită faptului, consider eu, că fiecare personaj, chiar dacă este dintr-un spectru asemănător cu altele, este totuși diferit, iar soarele acestei planete numite „personaj” este regizorul, de fiecare dată altul, și iată că abordarea se schimbă. 

Totul începe de la o idee, de cele mai multe ori, prima discuție cu regizorul și chimia dintre mine și el au un rol crucial în dezvoltarea viitorului personaj. Urmează ceea ce se cheamă studierea personajului, parte care implică o muncă asiduă ce pornește de nicăieri și nu știi unde duce. Spre exemplu, în filmul „Poppy Field”, în regia lui Eugen Jebeleanu, care se va lansa în 2021, a trebuit să interpretez un jandarm, șef de echipaj. Am analizat timpul pe care îl aveam până la filmarea efectivă și mi-am luat o lună pentru a pregăti minuțios acest personaj. Am ajuns să stau două săptămâni pe tura unei echipe de jandarmi care patrula prin Capitală și prin zonele rău famate ale acesteia, unde eu voiam să ajung pentru a vedea modalitatea de execuție a meseriei, și am avut noroc să îi văd pe jandarmi cum acționează în cele mai grele și dificile situații. Astfel am putut să extrag câte ceva din comportamentul acestora. Toată această pregătire și devotamentul total pe care îl am atunci când trebuie să construiesc un personaj nu se văd neapărat pe cameră sau nu se disting, spectatorul nu are cum să știe că eu nu folosesc în mod uzual acele expresii sau gesturi, dar pentru mine, pregătirea în felul acesta este cheia descoperirii personajului. Folosesc această metodă la absolut toate rolurile, oricât de mici sau de mari ar fi.

La „Fluier…” am cerut special să merg și să stau câteva nopți în penitenciar cu deținuții, evident că nu a fost posibil pentru că nu îmi puteau garanta siguranța, dar totuși am făcut câteva vizite la penitenciar și am vorbit cu aceștia. Pentru personajul Silviu am avut noroc, pentru că eu mi-am petrecut copilăria în cartierele Sălăjan și Pantelimon. Cu unul dintre indivizii care mai târziu au ajuns în penitenciar chiar mă jucam cu mingea în spatele blocului. Îi cunoșteam, știam ce fac și ce drum încep să apuce. Silviu fiind încarcerat la penitenciar de minori și tineri cu vârste cuprinse între 18 și 21 de ani. Pregătirea rolurilor nu este ușoară, dar nici grea, o fac cu plăcere și devotament de fiecare dată.

Teatru, film şi proiecte TV… Pe ce criterii alegi rolurile pe care să le interpretezi?
Nu cred că sunt neapărat la nivelul la care să-mi aleg filmele după criterii, dar cu siguranță încerc să mă implic în proiecte unde profesionalismul este luat în serios și unde pot aduce plusvaloare proiectului. Fiecare rol e important, are dificultățile și bucuriile lui. Experiențele mi-au arătat că sunt genul de om care nu reține efortul pe care îl depune pentru un anume succes și că, de fiecare dată, este ceva nou și captivant.

Dacă ai fi nevoit să alegi între teatru şi film, la ce te-ai opri? De ce?
Nu vreau să cred că voi fi pus vreodată să aleg între acestea două, ele fiind aparent asemănătoare, dar de fapt două meserii diferite. Vreau să le fac în paralel cât mai mult timp… Dar dacă ar fi să fie o pandemie, să zicem, și să se închidă teatrele și nu voi mai putea juca în fața publicului, probabil m-aș duce către film.

Există vreun rol pe care l-ai dorit în cariera ta de până acum şi pe care nu l-ai obținut?
Mi-am dorit mereu să joc un personaj cu o lume interioară mult mai complexă decât cea exterioară, așa-zisul „nebun”. Sunt sigur că acest rol va veni și că voi depune toate diligențele să iasă așa cum mi-l imaginez.

Ce te provoacă cel mai tare – comedia sau drama? Și de ce?
Provocarea este de ambele părți, asta este clar. Eu am pornit pe dramă, unde totul este mai interiorizat, totul se concentrează pe emoția transmisă de actori, pe când la comedie se poate rezuma totul și la un singur actor, un scenariu genial și replici pe măsură. Nu am făcut comedie în adevăratul sens al cuvântului și poate că de aceea ar putea fi o provocare și mai mare.

Cum eşti în viața reală? Ce calități te fac irezistibil şi ce defecte te fac greu de suportat în propriii tăi ochi?
Ha ha ha… Despre calități și defecte sunt multe de spus, importantă este însă balanța dintre ele. Ca să fim succinți, una dintre calitățile mele este faptul că sunt extrem de săritor în ajutorarea altora, chiar și a celor care nu vor asta, calitate care se poate transforma în defect, prin urmare. Iar ca defect, eu, care nu prea mă cert, trebuie să scot presiunea cumva din organism și atunci devin extrem de acid. Se întâmplă rar, în general controlez aciditatea, dar mai iese, ce să-i faci?! – însă și din acest defect se poate ajunge la o calitate în anumite situații. Așadar, în urma unei ecuații simple, îmi dau seama că nimic nu este alb sau negru, ci depinde cu cine iei contact și cine te analizează, depinde de situație și de multe alte valențe pe care, de multe ori, doar tu le știi.

Când te iubeşti şi când te cerți? Ce admiri şi ce te enervează cel mai tare la tine însuți?
(Zâmbește – n.red.) „Mă iubesc” atunci când vine răsplata muncii mele, „mă cert” atunci când reușesc să deranjez oameni în jurul meu, chiar dacă nu las asta să se vadă, de multe ori. (Trăind într-un mediu destul de greu al anilor 1990-2000, unde nu prea puteai să arăți slăbiciune celor din jurul tău, s-au format anumite mecanisme de apărare, care te duc mai departe, schimbat, dar ajungi acolo…) Așa-zisa „admirație” vine atunci când mă uit în jurul meu și văd decizii atât de negative și greșite, încât îmi dau seama că nu am reacționat așa greșit, dar nu-mi place să mă laud, văd și merg mai departe. De enervat… mă supără foarte multe lucruri, unul dintre ele fiind acea presiune extrem de mare că nu am făcut destul, care mă macină mai ales la personajele pe care le fac. 

Ce ai schimba la tine şi nu poți?
Nu am găsit până acum nimic la mine pe care am vrut să-l schimb și nu am putut. Sunt într-o evoluție continuă și îmi văd punctele slabe, pe care însă mi le întăresc continuu. În concluzie, nu aș schimba nimic și nu regret nimic din ceea ce am făcut până acum. Vorba lui Pittiș, „Luați-mă așa cum sunt, că altul mama nu mai face!”…

Știm că ai o mulțime de hobby-uri – motoare, sporturi extreme, călărie, practică Krav Maga şi tir sportiv. Dintre toate, cel mai surprinzător pare a fi Krav Maga, care este o formă de artă marțială militară de autoapărare și un sistem de luptă care presupune a apela la orice mijloace pentru a câștiga o confruntare fizică. Ne poți spune cum s-a născut pasiunea pentru acest gen de lupte?

Cu mențiunea că Krav Maga-ul nu este artă marțială, ci un sistem de autoapărare creat de serviciile israeliene Mossad ca un sistem militar construit din elemente aparținând stilurilor marțiale din lume, eu am practicat de mic sporturi de contact – am început cu Aikido, a cărui complexitate nu am înțeles-o la acea vârstă, am continuat cu boxul, Kickbox și apoi Krav Maga, care simplifică toate aceste stiluri pentru un efect maxim cu un efort minim și care este extrem de util în film. Scenele de acțiune sunt deosebit de complexe și nu prea ai timp de pregătire, iar eu m-am gândit că ar fi mult mai eficient să cunosc bine un stil general, pentru a face față mai bine la filmări. De aceea am ajuns să iau și centura neagră 1 Dan pe Krav Maga. Asta când vine vorba despre sporturi de contact. Ultima pasiune este parapanta, care îți oferă posibilitatea de a zbura, acesta fiind visul oricărui om.

Deși zborul și iubirea au multe în comun, în acest moment tu nu eşti implicat în nicio relație. De ce ai ales să fii singur?
De unde știți? Având în vedere că m-am expus atât de mult din pricina proiectelor pe care le-am avut la TV, Instagram etc., contrar convingerilor mele, am ales să nu vorbesc despre familie și relații, pentru că vreau să-mi mai rămână ceva neatins de ochiul ager și neiertător al publicului. Este o barieră pe care mi-am pus-o pentru că eu pot să duc și iubire, și ura publicului, dar cei dragi mie poate nu reușesc, și atunci e mai firesc să nu riscăm nimic, să le lăsăm ascunse.

Bine. Încercăm altfel… Ce te impresionează plăcut la sexul opus şi ce te face să respingi o femeie? 
Ei… aici chiar m-ai prins! Nu prea mă pricep, dar… pot spune sigur că inteligența și atitudinea sunt calitățile cele mai de preț ale unei femei, iar vulgaritatea mă face să iau trenul spre altă destinație.

Care a fost cel mai frumos compliment pe care l-ai făcut unei femei şi care este cel mai frumos compliment care ți s-a făcut de către o iubită?
Greu de decis… Cred că fiecare moment are magia lui și, dacă energia este reală, autentică, atunci totul este frumos. Nu pot numi o anumită frază.

Care ar fi momentul pe care ai vrea să-l retrăieşti, dacă te-ai putea întoarce în timp?
Orice moment în care râd. Ador să râd! O zi ideală pentru mine este aceea în care râd, asta fiind extrem de important pentru mine, însemnând că nu reușește mai nimic să mă doboare. Dacă zilele în care mă plictisesc sau nu sunt jovial sunt rare, asta înseamnă că anul acela a fost perfect pentru mine.

Au trecut zece ani de la debutul tău ca actor. Cum te vezi peste alți zece?
Aici depinde de pandemie, de cât va dura, care vor fi repercusiunile, dar, cu toată experiența acumulată până acum, sigur voi avea ce să pun pe masă și voi găsi eu o soluție. Cred că sunt pregătit pentru următorii zece ani, care nu au fost niciodată mai incerți!

Ce sentimente te animă la „cumpăna” dintre ani? Ce îți dorești de Sărbători?
Sănătate și noroc mie, familiei mele și tuturor, de altfel, și să avem puterea și inteligența de a merge mai departe și a reconstrui ceea ce a fost dărâmat, aceasta fiind una dintre calitățile omenirii – să reconstruiască după ce distruge.

Galerie Foto