Ilie Năstase a împlinit, marți, vârsta de 76 de ani și a marcat această zi specială printr-o conferință de presă în cadrul căreia și-a anunțat participarea într-un nou proiect. Cel mai bun jucător de tenis al României devine Brand Ambassador și principalul vector de imagine al brandului ADMIRAL, unul dintre cei mai mari operatori de jocuri de noroc de pe piață, urmând a fi implicat în viitoarele proiecte ale companiei.
Parteneriatul dintre ADMIRAL și Ilie Năstase include atât sistemul land-based, sălile de jocuri fizice, cât și platforma online, simbolizând sinergia dintre cele două. Astfel, clienții ADMIRAL au parte de experiențe complete și de cel mai ridicat nivel de calitate, oricare ar fi preferințele de joc.
,,Decizia de a mă alătura brand-ului ADMIRAL a fost simplă și rapidă: suntem campioni și vreau să împărtășim victoriile împreună! Mă bucur foarte mult că fac parte din familia ADMIRAL și țin să le mulțumesc că m-au primit atât de călduros în echipa lor. Am ales să mă implic în acest proiect pentru că avem lucruri în comun: de la mentalitatea de învingător, până la responsabilitatea față de cei din jurul nostru. Apreciez că valorile acestui brand îndeamnă către un joc responsabil, ca modalitate de entertainment – acesta este un aspect foarte important. ADMIRAL este un brand puternic și sunt convins că împreună vom reuși să ne dezvoltăm și mai mult, ca adevărați campioni.”, a declarat Ilie Năstase.
ADMIRAL a ales să lanseze acest parteneriat într-un moment în care marcăm și 50 de ani de la una dintre cele mai mari victorii ale tenisului românesc, câștigarea titlului la US Open de către Ilie Năstase în 1972.
,,Suntem onorați să avem alături de noi un nume atât de apreciat al sportului mondial, așa cum este Ilie Năstase. Ne bucurăm că ne-a acceptat invitația de a intra în echipa noastră și sunt convins că vom realiza lucruri uimitoare împreună. Am admirat întotdeauna spiritul de învingător și calitățile sportive și umane ale lui Ilie Năstase și cred că se completează perfect cu valorile ADMIRAL. Ne dorim o discuție deschisă cu clienții noștri și, în același timp, să fim alături de modelele sportului românesc, iar asta mă determină să cred că am luat, împreună cu echipa mea, cea mai bună decizie prin intermediul acestui parteneriat.”, a declarat Valentin-Adrian Georgescu, CEO NOVOMATIC România.
În calitatea sa de Brand Ambassador al ADMIRAL, Ilie Năstase va fi în centrul proiectelor pe care compania le va demara în viitorul apropiat.