În plin turneu internațional, Irina Rimes este o adevărată ambasadoare a României pe scena muzicală internațională. Mai nou și ambasadoare a seriei P de la HUAWEI, Irina povestește despre viața din spatele scenei și cum folosește tehnologia pentru a o îngheța în timp.
Ești un artist consacrat și iubit, dar cum este Irina Rimes, omul din spatele reflectoarelor?
Este la fel ca orice alt om; niciodată n-am trăit cu impresia că artiștii sunt foarte diferiți față de oamenii normali, singura diferență fiind că ei reușesc să-și transforme sentimentele în artă. Dacă pentru unii a-și scoate piatra de pe suflet înseamnă a merge la mama acasă și a-i plânge pe umăr, a te strânge cu prietenii și a trage o petrecere ca să uiți tot sau a te cufunda în muncă, ca să nu ai timp să te gândești la problemele tale, pentru mine înseamnă să mă așez la pian și să scriu un cântec despre asta. Artiștii au un mod în plus de exprimare față de ceilalți, și anume arta. În rest, toți suntem la fel.
Care au fost momentele esențiale în formarea ta ca om?
Când am plecat de-acasă, la 14 ani, am învățat să fiu independentă și să-mi fac singură banii. Apoi, când am venit în România, la pomul lăudat, și am stat cinci ani la coadă pentru un loc în industrie, iar apoi când, într-un final, am început să am succes și să se resimtă și material acest succes, mi-am luat prima mașină și am devenit liberă în sensul plin al cuvântului. Cea mai profundă schimbare a mea, în schimb, și cred că de-acolo a și început cariera mea, a fost când m-am îndrăgostit și am început să scriu despre asta. Așa a apărut primul meu album, „Despre el”, și așa muzica mea a început să capete sens.
Cum ți-ai descoperit pasiunea pentru muzică și care a fost momentul în care ți-ai dat seama că vrei să devii cântăreață?
Nu am avut așa un moment niciodată. Mereu am cântat. De mică am început cu scenele din localitatea în care m-am născut și am continuat cu emisiunile de copii de la televiziunea națională. Drumul meu era prestabilit de când am început să fredonez prima melodie prin curte.
Pe lângă faptul că ești cântăreață, ești și compozitoare. Există experiențe personale pe care nu iei în considerare să le împărtășești prin cântec?
Nu prea. De obicei bag tot în piese, că sunt pentru mine, că sunt pentru alții. Uneori nu mai rămâne nimic și scriu despre altceva, din cum îmi imaginez eu experiențele altora.
În general, artiștii sunt inspirați de povești de dragoste, pe care le transpun în cântece. Pe tine ce te inspiră atunci când compui o piesă?
Tot: și iubirea, și viața, și speranța, și lipsa ei… cam tot ce există. Uneori, și ce nu există.
Ce muzică ascultai în copilărie și ce piese sau artiști se regăsesc acum în playlistul tău?
Ascultam muzică rusească, pentru că asta aveam în casă. Mai ascultam și muzică românească, ce prindeam pe la TVR: 3 Sud Est, André, Class etc. Când am crescut, ascultam Fresh FM, unde erau toți artiștii români și câțiva locali: Smiley, Puya, CRBL, Cream, Corina. Cred că pe-atunci se despărțise trupa Simplu și Smiley scotea piesa „În lipsa ta”.
Acum ascult muzică instrumentală în mare parte, neo soul. Îmi place să descopăr artiști și genuri muzicale noi. Din când în când, în schimb, prin playlistul meu se mai rătăcesc și piese comerciale pe care pot să le iau ca reper sau care mă inspiră. De asemenea, ascult destul de multă muzică electronică. În ultimele săptămâni ascult Skrillex, spre exemplu.
În 2023, foarte importantă. În plus, cred că dintotdeauna tehnologia a fost importantă în viața unui artist, fie că ea era reprezentată de un mixer imens sau de un laptop cu câteva programe instalate pe el și o placă de sunet. Muzica și filmul îmi par două ramuri artistice care evoluează cot la cot cu tehnologia constant. Eu încerc să învăț zi de zi ceva nou despre tehnologie și încerc să o integrez în toate aspectele mele, nu doar în muzică. Asta m-a și adus aproape de HUAWEI, un brand alături de care am descoperit că un telefon bun nu este deloc complicat. Un laptop performant este ușor de folosit și intuitiv. Niște căști bune, oricât de mici și de discrete, au un sunet puternic.
Chiar dacă am venit într-o țară în care se vorbește aceeași limbă, suntem două culturi aproape la fel și nici nu stăm prea departe unii de ceilalți, am avut și depresia imigrantului acum cinci ani, când m-am mutat în România, dar n-a fost severă. Nu a durat mult, dar am simțit-o. Pe deplin. Când ți-e dor de discuțiile în dialect sau când îți lipsesc referințele, reperele pe care le aveai înainte, când îți e dor de prieteni, de străzi, de locurile și activitățile pe care le aveai înainte și cu care ai crescut, iar acum, brusc, nu mai există în viața ta – și chiar dacă este o calitate mai bună a vieții, există acest sentiment de melancolie pentru lucrurile cu care ne-am obișnuit.
Fiind acum în plină ascensiune, cariera ta capătă notorietate internațională din ce în ce mai mare și probabil ești mereu pe drumuri. Cum folosești tehnologia să rămâi, totuși, conectată cu cei dragi?
Tehnologia are un loc foarte important în viața mea, e cât se poate de necesară, așa că o folosesc cât se poate și cum se poate. Depind de tehnologie, mă bazez pe ea și o folosesc activ să comunic cu cei dragi: mesaje, apeluri, poze, apeluri video (ultimele chiar și mai mult). Am nevoie des de laptop și am mereu cu mine și telefonul, P60 Pro-ul de la HUAWEI cu care rămân conectată la cei dragi atunci când sunt departe de casă.
Îți place să imortalizezi momente speciale, să le păstrezi pentru totdeauna prin fotografii sau alte amintiri?
Îmi place să surprind momentele speciale, dar nu sunt pasionată de fotografie și, dacă sunt sinceră, nici nu mă pricep prea mult la asta (iar aici nu mă refer la selfie-uri). Sunt pasionată de momente în sine. Îmi place să imortalizez momente din viața mea care îmi trezesc sentimente, cu camera foto de la telefon, cu P60 Pro; dacă nu fac poză, mă tem că momentul va trece și nu voi mai ști dacă a existat cu adevărat, exact așa cum fac cu piesele mele. Scriu ce simt, ca să știu c-a fost și că a contat. Îngheț în timp momentele speciale prin muzică și imagini.
Folosești aplicații care să te ajute să te organizezi mai bine? Care este aplicația ta preferată?
Da, însă strictul necesar: aplicații de orientare, să ajung dintr-un punct în altul, pentru că îmi place mult să conduc, aplicații unde îmi scriu versurile, unde fac muzică și pentru divertisment. Îmi place să intru pe HUAWEI Health și să văd, de curiozitate, câți pași am făcut într-o zi. Pe AppGallery am tot ce îmi trebuie, aplicațiile de social media, Petal – aplicația HUAWEI pentru geolocalizare, și cred că, deși e o decizie grea, aplicația mea preferată rămâne totuși HUAWEI Health. E foarte interesant cum poți afla lucruri despre tine de care nu ești conștient activ pe parcursul unei zile, ca efortul pe care-l depui. Sunt zile, totuși, în care repet mult sau am concert, iar telefonul nu vede asta, deci atunci măsor efortul prin febra musculară de a doua zi. Foarte des mai folosesc și WhatsApp, ca să fiu mereu conectată cu cei dragi.
Ești ambasadoarea seriei P de la HUAWEI, anunț făcut într-un mod inedit printr-un concert stradal în München, la începutul lunii mai. În ce măsură crezi că tehnologia influențează conexiunile dintre noi și cum te înțelegi cu P60 Pro-ul tău?
Întâlnirea cu Ralph Kiefer și ce am reușit să creăm pentru publicul bavarez a fost un moment cu adevărat special, pentru care sunt recunoscătoare celor de la HUAWEI, care au intermediat totul. Fără tehnologie, momentul nu ar fi ajuns aici așa ușor – s-ar fi bucurat poate doar cei prezenți atunci, pe străduța din München. Sunt sigură că tehnologia influențează conexiunile dintre noi, dar deși mulți consideră că influențează într-un mod negativ sau în cea mai mare măsură negativ, eu sunt de părere că evoluția este evoluție și nu poate fi definită prin bună sau rea. Împărtășesc cu fanii experiențele mele, însă țin și la viața mea privată; echilibrul acesta ești obligat să-l înveți de la început. Majoritatea amintirilor dragi le păstrez pentru intimitate, dar sunt momente în care lucruri de preț împărtășite cu un public care te admiră și te respectă se simt exponențial mai bine.
Cu P60 Pro mă înțeleg foarte bine, îmi place să-mi iau telefonul și să-mi imortalizez momentul, mirându-mă, desigur, de cum evoluează calitatea de la un model la altul și cât de mult evoluează tehnologia telefoanelor pe care le purtăm cu noi zilnic. Cu un telefon ca cel de la HUAWEI poți face azi fotografii cum pe vremuri se făceau doar cu aparatură profesionistă care cântărea mult, și la propriu, și la figurat. Acum avem un întreg arsenal într-un telefon din buzunar.
Fotografiile, cu siguranță. Am descoperit niște setări care le fac să fie mult mai dramatice, iar mie îmi place drama, după cum știți. Cred că la modelul pe care îl am eu, totuși, cel mai mult îmi place designul; tocmai de aceea nu port husă la el, ca să nu acopăr cât de frumos e spatele. Praful natural de perle îi dă un aer cu adevărat elegant și unic pentru un telefon și simt că port un accesoriu luxos, nu un smartphone obișnuit.
Luxul, pentru mine, e un moment de liniște eu cu mine, iar atunci când am o bucurie, să am cu cine să o împărtășesc. Iar pentru că îmi traduc liniștea prin fericire și fericirea prin libertate, cred că libertatea adevărată e atinsă atunci când există o libertate financiară. Nu este doar despre mine în proiectul Irina Rimes și îmi doresc ca echipa mea să aibă o viață liniștită. Luxul material ăsta ar fi, iar din el se trage și cel spiritual. Tehnologia intervine și aici: în ziua de azi, succesul unui artist este în strânsă legătură cu felul în care se prezintă în social media și cum comunică. Folosesc P60 Pro-ul nu doar pentru amintirile mele personale, dar și pentru managementul proiectului meu.
Luxul poate însemna lucruri diferite pentru oameni diferiți. Cum menții balanța între luxul material și o atitudine cu picioarele pe pământ, aproape de valorile tale personale și de rădăcini?
Nu mă simt în pericol de a pierde legătura cu rădăcinile și valorile mele personale. Am mulți oameni în jur care-mi sunt alături de mulți ani și alături de care revin mereu cu picioarele pe pământ, indiferent de cât de sus visez să ajung.
Care sunt lucrurile fără de care nu ai putea trăi?
Prieteni, familie, iubire. Acum le am și le iau ca pe ceva normal, dar încerc să-mi imaginez o viață fără ele. Aș supraviețui, probabil că aș face tot ce fac acum, poate că aș avea chiar mai mult timp să muncesc. Dar la ce bun dacă n-ai cu cine să împărtășești?…
