Remus Zamfirescu

Remus Zamfirescu este, înainte de orice, un om autentic în tot și toate, „omul ediție limitată”, cum însuși se descrie… Iubitor de frumos, profesionist desăvârșit, responsabil și patriot, owner-ul NOTAREM, vârf de lance pe piața serviciilor juridice din România, pune nevoile clientului mai presus de orice, pentru a atinge succesul. Cu multe visuri împlinite, în prezent îl găsim într-un zbor lin, la propriu și la figurat, de unde poate contempla mulțumit ceea ce a creat și continuă să creeze zilnic. Pentru noi a fost o provocare să-l descoperim…

Este NOTAREM un simbol, un pol de referință pe piața serviciilor juridice din România? V-ați atins dezideratul de a fi prima alegere a clientului din România?
Sper să fie așa și am convingerea că așa și este. Observ în ultimul timp cum, odată cu „emanciparea” clienților, începem să fim solicitați nu numai pentru încheierea de acte sau proceduri notariale, ci și pentru asistarea și consilierea clienților (în special a celor corporate) în diferite tranzacții și/sau proiecte. De cele mai multe ori, în asemenea situații, nu este necesară prezența unui notar, iar tranzacțiile nu se finalizează printr-un act notarial; în schimb, clientul are nevoie de confortul și siguranța conferite de prezența și sfatul unui notar.

Ce idei ați reușit să implementați în ultimii ani în creșterea/dezvoltarea brandului NOTAREM?
Prima și cea mai importantă este ideea că trebuie (subliniez „trebuie”) să-i găsim clientului mereu cea mai bună soluție, dar mai mult decât atât, TREBUIE să-i rezolvăm problema pentru care am fost solicitați. Disponibilitatea în fața nevoilor și solicitărilor clienților este crucială. Disponibilitatea față de client și problema acestuia trebuie să fie ideea principală în orice business, dar ea devine crucială când oferi un serviciu, mai mult decât când oferi un bun.

În ce măsură vă influențează situația economică actuală a României businessul?
Situația economică în general ne afectează în fiecare moment. Evident, de la caz la caz sau de la un moment la altul, influența poate fi pozitivă sau negativă. Activând într-o societate și într-o piață liberă, concurențială, și într-un domeniu legat „ombilical” de trăirile acesteia, nu avem cum să nu fim afectați, dar capacitatea de adaptare la problemele momentului, de recalibrare a acțiunilor și deciziilor pentru viitorul pe termen mediu și lung face și va face mereu diferența. Încerc să cultiv, atât angajaților, cât și copiilor mei, capacitatea aceasta de adaptare „instant” la orice problemă, fie că e una juridică, de business sau personală. Poți fi surprins de un eveniment, întâmplare sau decizie, dar nu ai nicio scuză dacă nu ai capacitatea de a te adapta. Sunt de principiul că ORICE problemă TREBUIE rezolvată.

Dacă admitem că „scopul scuză mijloacele”, care este scopul și care sunt mijloacele în ceea ce vă privește?
Hmm! Interesantă și intrigantă întrebare și care pare a fi o continuare a răspunsului meu la întrebarea precedentă. Nu sunt de acord cu principiul potrivit căruia „scopul scuză mijloacele”. Îl înțeleg, poate de multe ori îl și accept, dar asta nu înseamnă că sunt de acord. Am fost crescut și educat având ca borne de referință principii solide cum ar fi corectitudinea, cinstea, loialitatea, empatia sau „glasul” conștiinței și frica față de Dumnezeu, așa că mă aflu în antiteză cu principiul de mai sus. Revenind la întrebare și vorbind strict de scop, acesta nu este unul „final”, pe care să-l ating și apoi… să nu mai rămână nimic altceva de făcut pe lume. Viața în sine trebuie compusă din mai multe borne pe care ne dorim să le atingem și, odată cu fiecare scop atins, să ne îndreptăm spre următoarea bornă. Se numește evoluție!

A fi cel mai bun în domeniul dumneavoastră de expertiză echivalează automat cu a fi cel mai scump? Vă întreb pentru că știu mulți oameni care se tem din principiu să apeleze la „vârfuri”, la cei mai buni profesioniști, deoarece asociază calitatea cu prețul ridicat al serviciilor.

A fi cel mai bun nu are nicio legătură cu a fi scump. Cât de scump sau de ieftin ești pot fi cel mult niște consecințe, dar în niciun caz o regulă. Indiferent care este nivelul onorariului tău, întotdeauna vei fi prea scump pentru cineva și prea ieftin pentru altcineva.

Ce reprezintă pentru dumneavoastră succesul? Sunteți considerat un om de succes grație performanțelor dumneavoastră financiare.
Din punctul meu de vedere, succesul nu se poate rezuma la un singur lucru. Succesul este un cumul de realizări. Profesionale, familiale, sociale, financiare, filantropice etc., dar în niciun caz numai din punct de vedere financiar. Personal, mă consider un om de succes. Cumulând factorii enumerați mai sus, împreună cu alte repere, mă simt și mă consider un om de succes.

Dincolo de succesul profesional, sunteți un om împlinit și în plan personal. Aveți o familie frumoasă, cu copii pe care i-ați luat să muncească alături de dumneavoastră, astfel încât să le inoculați anumite valori. Despre ce valori este vorba?
Așa cum și eu, la rândul meu, am primit o educație și mi-au fost implementate niște principii de viață de către părinții și bunicii mei, la fel încerc și eu să-i formez ca să devină „stâlpi de rezistență” ai societății. Nu poți conduce, nu poți controla, nu poți aprecia munca unor oameni, dacă tu însuți nu ai făcut ce trebuie ei să facă. Nu vei putea coordona și nu vei putea da indicații, la fel cum nu vei putea verifica și controla ce fac angajații, dacă tu nu cunoști în amănunt fiecare milimetru al businessului tău. Acesta este principalul motiv pentru care, în fiecare vacanță de vară, copiii mei cei mari lucrează împreună cu mine. Am avut norocul ca atât bunicii mei, cât și părinții să-mi insufle de mic copil un adevărat cult al muncii, iar pentru asta le sunt recunoscător în fiecare zi. În felul acesta am învățat că, aproape în orice situație, sunt șanse mari ca rezultatul să depindă, dacă nu exclusiv, măcar într-o mare măsură doar de mine. Acest lucru îți conferă nu numai o încredere în tine, dar îți și dă o putere extraordinară pentru a trece orice încercare.

Cum au primit ei această provocare? Ca pe o pedeapsă sau ca pe o oportunitate de a crește, de a învăța?
Sincer, au primit-o cu bucurie și nicidecum ca pe o pedeapsă. În fond nici nu este o pedeapsă, este mai mult o oportunitate și o șansă pe care nu mulți tineri o au. Ca o constatare de la cea mai recentă experiență a lor, am observat că a apărut între ei o stare concurențială, de combativitate în sensul bun.

Care sunt principiile de la care nu abdicați niciodată, indiferent de context/situație?
Loialitatea, corectitudinea, curajul, spiritul de muncă și de luptă.

Pandemia a reașezat/recalibrat viețile noastre. Fie că am vrut, fie că nu, în fiecare om s-au produs transformări, mai mari sau mai mici…

Din punctul meu de vedere, schimbările nu sunt prea mari sau prea evidente. Știam că trebuie să ne spălăm pe mâini și înainte, acum poate că o și facem. Cel mai important lucru pe care l-a schimbat sau pe care l-am învățat eu, personal, a fost ca, atât timp cât nu pot să previn sau să opresc un fenomen de anvergura pandemiei, măcar să am capacitatea de a intui evoluția unei astfel de situații și de a mă adapta instant la necesitățile momentului respectiv.

„Americanii au o vorbă: «Vezi Ferrari-ul din fața biroului? Asta înseamnă că sunt bun în ceea ce fac!». Din păcate, în România, mentalitatea este alta, iar asta de multe ori ne ține în loc”, spuneați într-un interviu LUXURY, acordat în urmă cu circa șase ani. În ce măsură vă mai afectează astăzi gura lumii? Cât de pregnantă mai este nevoia de validare, de statut, atunci când știi/după ce ai conștientizat cine ești cu adevărat și ce poți face?
Părerea nu mi-am schimbat-o și, din păcate, nici nu cred că o să am motive prea curând să o fac. Gura lumii nu este nimic altceva decât gura de revărsare a frustrărilor colective izvorâte din răutate, invidie, puturoșenie, lipsă de educație sau cultura unor zone ale societății aflate în conul de umbră al evoluției. De mult am depășit nevoia de validare. Consider că am ajuns în acel moment al vieții în care mă pot bucura și îmi pot aprecia singur realizările, astfel ca singura nevoie de validare să vină exclusiv din partea mea.

Cum vă raportați la eșec?
Nu știu! Sincer și cu toată modestia, nu știu cum să mă raportez pentru că nu m-am întâlnit cu această situație și sper să nici nu o fac în această viață! Ce pentru alți oameni poate însemna eșec, pentru mine înseamnă lecții la școala vieții.

Dacă mâine ați fi obligat să o luați de la zero, care ar fi cel mai mare regret?
Am luat-o de la zero, și nu o dată, ci de trei ori! O dată pot spune că am luat-o de la minus chiar, iar singurul regret a fost că îmi voi pierde timp extrem de prețios ca să ajung din nou unde am mai fost. Mai mult decât atât, de fiecare dată când am plecat de la zero mi-am depășit statutul și realizările anterioare.

Dacă mâine v-ați propune să o luați de la zero, care ar fi prima alegere?
Soția.

România „exportă” extrem de mulți profesioniști în diferite domenii – medici extraordinari, programatori de elită etc. Ce vă ține aici, în România? De ce nu ați optat pentru o carieră în altă țară pe care o admirați, unde mentalitatea dumneavoastră rezonează cu mentalitatea locului?
Îmi place să mă plimb și viața mi-a dat privilegiul de a vedea mai mult de jumătate de planetă în feluri în care puțini oameni au ocazia să o facă, dar niciodată nu mi-am pus problema să plec din România. Da, îmi doresc ca după o anumită vârstă (și nu mă refer de vârsta de pensionare) să predau ștafeta copiilor mei, iar împreună cu soția să ne mutăm și/sau să călătorim. Din punct de vedere profesional, nu numai că am fost împotriva acestei practici, dar consider că oamenii care fac acest lucru iau „liftul vieții” într-un sens invers decât cel în sus. În primul rând consider că țara noastră, bună sau rea, coruptă sau nu, săracă sau bogată, ne-a dat fiecărei generații suficiente lucruri pentru a reuși, iar datoria noastră nu o putem rambursa decât contribuind cum putem mai bine la o evoluție a țării și a poporului nostru pentru care bunicii și străbunicii mei s-au luptat și s-au sacrificat. Un alt argument pentru care nu rezonez cu cei care au ales să fugă la greu este că, dacă nu reușesc să mă realizez și să mă afirm la mine acasă, poate că problema este la mine, și nu la țara mea. Cât timp există sute de mii de români care au excelat și profesat în România fără să aleagă calea exilului deșert, cred că suntem datori să devenim mai buni la noi acasă și să dăm tot ce putem pe meleagurile noastre. Așa-zisul exod de profesioniști eu îl numesc o fugă lașă din fața provocărilor vieții și o trădare față de „mâna” care te-a crescut și te-a hrănit. Atât timp cât părinții și bunicii noștri au murit pentru această țară și pentru generațiile viitoare, avem datoria de a sta și de a ne lupta inclusiv cu noi înșine, dacă trebuie, ca să devenim mai buni.

Care sunt cei mai semnificativi factori de stres la care sunteți supus sau vă supuneți zilnic?
Wow! Poate 60% dintre lucrurile și oamenii cu care interacționez.

Ce vă bucură și ce vă întristează/nemulțumește acum cel mai tare?
Familia, prietenii și viața pe care o am (și nu mă refer la nimic material) mă bucură și mă împlinesc. Momentele în care pot ajuta și pot face bine mă fac fericit. Prefer să mă gândesc numai la ce mă face fericit, fără să iau în calcul nemulțumirile… măcar cu această ocazie.

Cum decurge o zi obișnuită din viața dumneavoastră?
O zi obișnuită începe la 4:45 dimineața (fără excepție), când mă trezesc. Până la 6:00 a.m. mă pun la curent cu toate știrile, îmi verific agenda și îmi conturez strategia de abordare a zilei. La 6:30 plec spre birou, unde, de multe ori la 7:00, am prima întâlnire. În caz că prima întâlnire este de-abia la ora 9:00, în intervalul 7:00-9:00 citesc și răspund la emailuri, citesc și corectez actele, contractele și eventual fac munca de documentare pentru tranzacțiile din ziua sau săptămâna respectivă. După ora 9:00 încep efectiv programul de lucru cu publicul, încep consultațiile și semnările, întâlnirile. Acestea pot dura până la ora 18:00-19:00 într-o zi lejeră. După această oră mă duc acasă, unde mai petrec cel puțin o oră în care îmi sun prietenii, rudele și, în general, răspund apelurilor persoanelor apropiate, acelea pe care nu le pot prelua în cursul zilei.

Credeți în schimbare? Cât de greu sau de ușor este să îmbrățișați schimbarea, în general?
Cred în schimbare și, de multe ori, în necesitatea unei schimbări. Nu știu să spun cât de greu îmbrățișez schimbarea, dar din punct de vedere al adaptării la o schimbare, mă consider fericit. Știu că am capacitatea de a mă adapta, dacă nu imediat, oricum foarte repede și, cred eu, și foarte ușor.

Apropo de schimbare, de ce v-ați schimbat stilul de viață și ce obiceiuri sănătoase ați introdus în modul dumneavoastră actual de a trăi?
Nu am avut un motiv special. Pur și simplu am simțit nevoia unei, să zicem, reorganizări a programului și, cel mai important, am reușit să-mi stabilesc un program care să includă ceva ce mi-a lipsit mai mult de 20 de ani, respectiv timpul de odihnă și refacere.

Care este cea mai prețioasă amintire și cel mai special vis?
Marea majoritate a amintirilor plăcute sunt speciale. Dacă aș avea o singură amintire prețioasă, m-aș considera un om extrem de sărac, ceea ce cred că nu sunt. În ceea ce privește visul special, îmi doresc ca, după ce nu voi mai fi, copiii mei să continue ce am făcut atât eu, cât și părinții și bunicii mei, având mereu în minte munca și eforturile noastre. Cu alte cuvinte, îmi doresc să las ceva în urmă, ceva mai mult decât lucruri materiale sau amintiri palide sortite uitării în negura timpului.

Sunteți un mare iubitor de artă, de frumos. Sunteți „omul ediție limitată”, cum ați declarat. Ce înseamnă asta mai exact?
Înseamnă că nu copiez tipare, indiferent cât apreciez modelul, la fel cum cred că este greu și epuizant pentru cineva să mă copieze. Pentru cine mă invidiază, am o propunere. Să-și aleagă o săptămână din cele 52 câte are un an și, de luni până duminică, îi las tot ce am eu. Absolut tot! Birou, calculator, laptop, telefoane, mașini, casă, carduri, angajați, familie. Într-un cuvânt, tot. Dacă rezistă mai mult de ziua de joi, mă declar „învins” și renunț la tot în favoarea lui. Este un pariu pe care știu că nu am cum să-l pierd! Orice avem sau facem are un preț și, ce să vezi, întotdeauna acesta nu e mic.

Cât de des pilotați avioane și cum este când sunteți „on air” la propriu?
În ultimul an, din păcate, foarte puțin, dar am de gând să reglez și acest aspect. Pentru mine, zborul este ca și hrana, apa sau somnul. Am nevoie de el! Când sunt în aer este o senzație pe care, oricât aș încerca să o descriu, este imposibil de a fi conștientizată dacă nu ai privilegiul să o trăiești. Când ai manșa în mână îți dai seama că limitele tale sunt la ani lumină față de ce ai crezut tu până atunci.

Ce alte pasiuni aveți, ce vă place să faceți în timpul liber?
Dacă răspund că îmi place să fac sport sau sportul în general, că îmi place să călătoresc sau să stau cu familia și prietenii, o să sune a clișeu, dar dacă intru în amănuntele fiecărei plăceri de genul acesta, cu siguranță voi trezi interesul cititorilor… Poate o lăsăm pentru altă ocazie.

Ce considerați în prezent a fi luxul suprem pentru dumneavoastră?
Timpul! Singurul lucru pe care nu-l avem, nu-l putem cumpăra și pe care niciodată nu o să-l deținem cu adevărat.

Care sunt cele mai importante proiecte în care sunteți implicat, cele în care depuneți cea mai mare energie acum?
Întrebarea este grea. Pentru că mă face să-mi mușc limba și mă obligă să mă cenzurez. Oricât de mult îmi doresc, nu pot dezvălui. Unul dintre motive este acela că, întotdeauna când am făcut ceva de anvergură, nu l-am devoalat anterior. Am creat și am lăsat să se vadă. Al doilea motiv este legat de o superstiție pe care am preluat-o de la soția mea, și anume că, dacă vorbesc înainte să se întâmple, nu se va mai întâmpla. Așa că prefer să nu provoc divinitatea și mai bine să fac și să vorbesc după aceea.

Unde și cum vă vedeți peste zece ani?
Mai sus, mai departe și mai bine decât acum.

Ce răspundeți când sunteți întrebat dacă sunteți fericit?
Fericirea este o stare de spirit și de aceea nu este permanentă. Am avut și am des momente de fericire, dar mai mult decât atât, mă simt împlinit, mulțumit și liniștit.

Interviu realizat de: Maridana Arsene