Gulfstream G700 devine cel mai mare private jet din lume

Scris de Luxury
Publicat la data de: 04-04-2020

în: Aviație

gulfstream

General Dynamics a prezentat noul model Gulfstream G700, care ar urma să devină avionul privat cu cele mai mari dimensiuni din industrie.

Gulfstream G700 va avea un preț de 75 de milioane de dolari și se mândrește cu ceea ce se anunță a fi drept cea mai „înaltă, lungă și largă cabină din industrie”, potrivit lui Mark Burns, președintele Gulfstream Aerospace.
În cabină, avionul pune la dispoziție nu mai puțin de cinci zone de ședere pentru cei 19 pasageri, care pot fi transformate facil în funcție de nevoile celor aflați la bord. Tot aici este amenajat și un dormitor privat, prevăzut cu duș.

Liniște și aer proaspăt în permanență
Pentru a preveni efectul de jet lag, cauzat de diferențele de fus orar întâlnite în cazul zborurilor pe distanțe lungi, în avion este folosit un sistem de iluminat care simulează lumina solară din fiecare regiune traversată. În plus, cabina va fi presurizată astfel încât noul Gulfstream să asigure altitudinea cea mai redusă din industrie.
Noul G700 deține un număr de 20 de hublouri ovale panoramice, cele mai mari din industria aviatică. În cabină, liniștea este deplină, iar întreg avionul este alimentat în permanență cu aer proaspăt, potrivit specificațiilor producătorului. În timpul zborului, veți fi conectați continuu la internet, în scopuri profesionale sau de divertisment, prin intermediul Jet ConneX Ka-band Wi-Fi, un sistem extrem de fiabil.


Preocuparea producătorului pentru confortul și starea de bine a pasagerilor a rămas o prioritate și în cazul noului model. Scaunele fabricate manual pot fi transformate cu ușurință în paturi ergonomice. Acestea sunt poziționate în mod ideal lângă ferestrele ample și lângă sistemele de control tactil din cabină.
„Gulfstream G700 preia cele mai bune elemente de la cele mai inovative produse ale noastre și le combină cu tehnologia de ultimă oră pentru a da naștere unui avion care redefinește siguranța, confortul și autonomia la orice viteză”, spune președintele Gulfstream.

Zbor la peste 15.500 de metri
Înălțimea cabinei este de 1,91 metri, iar lățimea, de aproape 2,5 metri, în timp ce lungimea totală a culoarului depășește 19 metri. Volumul cabinei se ridică la aproape 74 de metri cubi, conform specificațiilor producătorului.
Pe lângă spațiul mai mare din cabină, G700 vine și cu performanțe tehnice mai bune, scăzând timpii de călătorie. Avionul este echipat cu motoare Rolls-Royce Pearl 700, care pot asigura atingerea unei viteze de croazieră de 0,90 Mach. Autonomia noului model este de 13.890 de kilometri, iar altitudinea maximă de croazieră se ridică la peste 15.500 de metri.


Primele livrări ale noului avion sunt programate pentru 2022, iar producătorul a primit deja comenzi din partea unei companii din grupul Qatar Airways și a firmei americane Flexjet. Gulfstream G700 a fost lansat oficial în Las Vegas, în cadrul unui eveniment al industriei aeronautice.


Gulfstream generează circa un sfert din vânzările General Dynamics și aproape o treime din profituri. Proprietarul producătorului de avioane private a spus că cererea a continuat să vină din partea milionarilor și a firmelor de închiriere.
Piața avioanelor private s-a confruntat în ultimul deceniu cu o scădere a cererii, pe măsură ce companiile au început gradual să nu mai plătească pentru zborurile private ale executivilor.