Yara Shahidi: „Am avut dintotdeauna sentimentul că femeile sunt extraordinare”

Scris de Alexandra Popescu
Publicat la data de: 09-11-2023

în: The Famous

Yara Shahidi

Yara Shahidi este o actriță premiată, producătoare și vedetă a serialului „Black-ish” de la ABC, nominalizat la premiile Emmy și Globul de Aur, dar, cel mai important, este vocea generației sale. Tânăra și-a descoperit pasiunea pentru industria cinematografică de la o vârstă foarte fragedă, când a început să joace în reclame alături de mama ei, și s-a îndrăgostit iremediabil de filme la 7 ani, când a interpretat primul său rol important. De atunci, Yara s-a făcut remarcată în diverse proiecte de film și televiziune, alegând totodată să-și folosească celebritatea pentru a atrage atenția asupra unor subiecte relevante în societatea contemporană, precum importanța participării tinerilor la vot sau schimbările climatice. Pe lângă proiectele cinematografice, frumoasa actriță este imaginea noului parfum Jean Paul Gaultier, Divine. Despre începuturile carierei sale, despre pasiuni, dar și despre cea mai nouă campanie ne-a povestit chiar Yara Shahidi.

Cum ți-ai început cariera de actriță?

Cariera mea a început mai mult ca un hobby. Mama mea juca în reclame la acea vreme și am lucrat mult cu ea în copilărie. După școală, mă duceam să filmez câte o reclamă. Era un lucru distractiv pe care îl făceam în familie. La 7 ani am primit primul scenariu de film. La început am refuzat pentru că îmi plăceau foarte mult reclamele, dar am citit scenariul și mi-a plăcut la nebunie. „Imagine That” a fost primul film în care am jucat, iar de acolo a început dragostea mea pentru televiziune și cinematografie.

La 13 ani am interpretat următorul meu rol important în „Black-ish” și acum joc în „Grown-ish”. Serialul se apropie de sfârșit, iar eu am interpretat același personaj, Zoe Johnson, timp de zece ani deja. A fost frumos să cresc în universul „Black-ish”, iar în ceea ce privește „Grown-ish”, a fost prima dată când am jucat rolul principal într-un serial. De asemenea, am devenit producător și chiar am trecut prin toate etapele importante.

Cum este viața ta de zi cu zi?

Locuiesc în Los Angeles, dar nu știu dacă în viața mea există vreo rutină. Am absolvit școala anul trecut și, odată cu asta, a dispărut și ultimul dram de rutină, însă într-un sens bun. Acum călătoresc mult în interes de serviciu, ceea ce îmi place foarte mult. Fiecare zi este diferită și ador acest lucru!

Cum îți place să-ți petreci timpul liber?

Îmi plac enorm concertele. Cred că este activitatea mea preferată. Muzica live are ceva foarte reconfortant și revigorant. De multe ori, atunci când călătoresc, singurul lucru de care mă interesez este să aflu cine concertează în zonă.

Yara Shahidi

Te consideri o activistă? Când ai început să-ți folosești platforma pentru a crește gradul de conștientizare?

Aș folosi termenul mai stângaci de „implicată social”, deoarece am prieteni și rude care sunt coordonatori ai comunităților sau sunt în sfera politică și își dedică întreaga viață pentru a ajuta și a se asigura că aceste mișcări pentru echitate progresează – și consider că lor li se potrivește termenul de „activist”. Am vorbit recent cu Jamila Jamil, care folosește termenul de „susținător”, un termen care mie îmi place foarte mult, întrucât o mare parte din munca noastră, mai ales în calitate de artiști, înseamnă să ne folosim platforma pentru a susține munca deja depusă și pentru a da o voce celor implicați direct. Termenul de „susținător” se aliniază foarte bine cu ceea ce fac eu.

La cel mai înalt nivel, militez pentru echitate și egalitate, dar cred că m-am axat în special pe drepturile de vot, pe drepturile BIPOC și pe mișcarea Black Lives Matter. Totul a început cu adevărat atunci când s-a lansat „Black-ish”. Eu provin dintr-o familie foarte implicată social; am mulți educatori și profesori în familia mea. Conversațiile despre diferitele noastre comunități și despre egalitate sunt lucruri cu care eram foarte familiarizată în copilărie. Odată ce a început „Black-ish”, faptul că făceam parte dintr-un serial care încerca în mod intenționat să trateze aceste probleme și faptul că am participat la discuții de la o vârstă fragedă și mi s-au pus întrebări despre politică și despre starea lumii m-au făcut să realizez că oamenii chiar erau atenți la ceea ce spuneam și că discuțiile private care aveau deja loc acasă meritau să fie purtate în public.

De acolo a pornit totul pentru mine. Pe măsură ce „Black-ish” continua, mi-am dat seama că nu trebuia să vorbesc doar despre temele din serial, ci puteam să încep conversații și să mă implic în orice domeniu care mă interesa cu adevărat. Așa am început o mare parte din activitatea mea legată de vot – folosind platforma de care mă bucuram în urma show-urilor pentru a începe alte conversații.

Ce femei sunt modelele tale de urmat?

Ca pasionată de istorie, cred că unele dintre primele femei puternice despre care am aflat au fost Ioana d’Arc și regina Nzinga: persoane care au reprezentat cu adevărat puterea pe care o au femeile pentru a produce schimbări. Asta m-a interesat întotdeauna, pentru că am învățat mereu despre modul în care femeile, încă din cele mai vechi timpuri, au ajutat la modelarea societății noastre.

În prezent există atât de mulți oameni, precum Shirley Chisholm (politiciană americană – n.red.) și Sherrilyn Ifill (avocată americană – n.red.), care mă inspiră. De asemenea, este absolut impresionant când mă gândesc că mă despart doar câțiva ani de o femeie ca Malala; faptul că am crescut cu ea ca exemplu, într-o perioadă în care existau multe tinere ce puteau fi considerate exemple de femei puternice, continuă să mă inspire. Înseamnă că nu există nicio scuză de a nu face ceva notabil în viață, pentru că oameni de vârsta mea desfășoară această muncă incredibilă. Dar a însemnat, de asemenea, și faptul că nu am fost singură și că sunt înconjurată de oameni care au un angajament comun.

Care este cea mai mare lecție pe care crezi că ai învățat-o lucrând în industria cinematografică?

Am crescut, printre altele, cu cartea lui Don Miguel Ruiz, „Cele patru legăminte”, iar unul dintre cele patru legăminte este: „nu accepta critica sau lauda”. Aceasta din urmă este un pic mai complicată: este ușor să respingi critica, dar lauda este interesantă. Să crești în această industrie ca cineva care reprezintă dimensiunea eșantionului tradițional este cu siguranță un privilegiu. Nu am fost nevoită niciodată să-mi fac griji cu privire la fitting-ul hainelor. Dar asta înseamnă, totodată, că încă se fac o mulțime de comentarii, tot timpul, iar acest lucru poate crea multă anxietate.

Lecția pe care am învățat-o până la această vârstă (23 de ani – n.red.) este importanța de a-mi defini propriul simț al identității. Mă simt mai puțin influențată de ceea ce cred ceilalți, chiar dacă este vorba despre ceva pozitiv. Mi-am dat seama uneori că eram excesiv de preocupată de imagine și de modul în care mă prezentam în societate.

Ce te face să fii mândră de faptul că ești femeie?

Alte femei mă fac să fiu mândră că sunt femeie. Fiecare femeie de care sunt înconjurată conferă feminității un nou sens. Să te naști într-o comunitate de femei care nu numai că fac din lume un loc mai bun, ci și extind în mod constant limitele posibilului face ca faptul de a fi una dintre ele să fie cu atât mai captivant.

Yara Shahidi

Care sunt mirosurile și aromele cu care ai crescut?

Multe dintre aromele pe care mi le amintesc din copilărie sunt legate de mâncare și de bucatele mele preferate, întrucât eu provin dintr-un mediu cu arome și miresme foarte bogate din punct de vedere cultural (Yara este afro-americancă și iraniancă – n.red.). Există anumite mirodenii care mă duc automat cu gândul acasă. Întotdeauna mi-a plăcut mirosul de iasomie, pentru că această plantă crește în cartierele pe care eu le cunosc. Îmi amintesc că mă plimbam noaptea și, atunci când îi simțeam mirosul, știam că a sosit primăvara. De asemenea, ador miresmele Anului Nou persan, cum e aroma de nucșoară din plăcintele cu cartofi dulci.

Care este viziunea despre frumusețe pe care ți-au transmis-o femeile din familia ta?

Cred că femeile din familia mea m-au ajutat cu adevărat să definesc conceptul meu de frumusețe. Nu numai că am crescut cu ele drept exemple și modele de urmat, ci și în ceea ce privește înțelegerea frumuseții femeilor ca fiind puterea pe care o deținem, capacitatea noastră de a produce schimbări majore, capacitatea noastră de a aduna laolaltă o comunitate. Crescând, am avut dintotdeauna sentimentul că femeile sunt extraordinare.

În ceea ce privește ritualurile de frumusețe estetică, mereu a fost vorba despre a avea grijă de noi înșine. Femeile din familia mea aveau o idee de bază despre frumusețe, care consta în a te îngriji și a te asigura că organismul tău dispune de ceea ce are nevoie. Era vorba mai puțin despre machiaj în sine și mai mult despre hidratare.

Ce porți atunci când vrei să te simți puternică?

Sincer, o ținută ranger. Totodată, am fost recent la Met Gala, unde m-am simțit foarte puternică în acel corset de arhivă Jean Paul Gaultier. Și, uneori, se datorează și costumelor mele largi și voluminoase. Ador un costum de calitate; unul dintre preferatele mele este de la brandul Noah – pur și simplu trăiesc în el, este un costum bărbătesc. Deci, nu există un singur articol vestimentar care mă face să mă simt puternică. Cred că totul se rezumă la confort: când mă simt confortabil, mă simt puternică.

Yara Shahidi

Jean Paul Gaultier este de zeci de ani un susținător al pluralismului identității fizice și de gen și al mândriei de a fi în mod categoric tu însăți ca femeie. Cum te raportezi la aceste valori?

Cred că motivul pentru care a existat o potrivire atât de frumoasă cu această campanie este că, dincolo de creativitatea fascinantă a acesteia, m-am identificat cu adevărat cu valorile fundamentale ale brandului. Gaultier a fost întotdeauna foarte avangardist și progresist, gândindu-se nu doar să îmbrace femeile în articole frumoase din punct de vedere estetic, ci chiar să folosească vestimentația ca modalitate de exprimare a individualității și ca formă de emancipare. Un mod de a spune: cum putem folosi moda ca un instrument pentru a ne prezenta în lume așa cum ne dorim? Să lucrez alături de un brand pentru care asta a fost întotdeauna o valoare de bază și să ajung să o fac într-un mod atât de creativ este o reală binecuvântare.

Divine este despre celebrarea feminității, nu prin viziuni stereotipice cărora ar trebui să ne conformăm, ci prin celebrarea pluralismului! Se potrivește această viziune a feminității cu viziunea ta?

Da. Cred că ceea ce m-a făcut să fiu atât de încântată să colaborez cu familia Gaultier este faptul că Divine se referă la feminitate într-un sens foarte larg, expansiv și incluziv. Cred că este o invitație adresată acestei comunități cu adevărat vaste și diverse și ador ideea de feminitate ca fiind ceva ce ne putem însuși pe deplin.

Definește femeia Gaultier Divine în trei cuvinte.

Confortabilă, puternică, unică.

Yara Shahidi

Interviu realizat de: Andrada Arsenie