Tudor Coman: „Piața criptomonedelor nu este un mijloc de îmbogățire rapidă”

Scris de Andrada Arsenie
Publicat la data de: 11-03-2022

în: The Famous

După o carieră în domeniul bancar și cu experiență în industria serviciilor financiare, Tudor Coman a făcut trecerea la domeniul criptomonedelor datorită pasiunii pentru tehnologie. CEO-ul companiei ChainAtlas și-a început călătoria în domeniul crypto în calitate de investitor, iar în momentul de față se ocupă cu consultanța și dezvoltarea criptomonedelor. Tudor Coman ne-a introdus în lumea blockchain și ne-a povestit despre piața monedelor digitale, dar și despre viitorul acestora.

Tudor Coman

Cine este Tudor Coman? Povestiți-mi mai multe despre dumneavoastră.
În momentul de față dețin funcția de CEO în cadrul unei companii care are ca obiect principal de activitate consultanța și dezvoltarea criptomonedelor. În trecut am condus un fond de investiții în același domeniu. De asemenea, am mai lucrat în domeniul bancar, dar și ca freelancer. 

Ce v-a determinat să intrați în domeniul criptomonedelor?
Am intrat în domeniul criptomonedelor în 2011, atunci când am cumpărat primul bitcoin. Pe atunci nu existau platforme de tranzacționare, nici alte criptomonede. La început a fost o investiție făcută din pasiune pentru tehnologie. Acum investesc în primul rând pentru profit. 

Compania pe care o dețineți oferă, printre altele, și servicii de consultanță în crypto. În ce constă mai exact acest lucru?
În această lume a tehnologiei (care evoluează rapid), a strângerii de fonduri, a marketingului și reglementărilor, poate fi destul de dificil să știi ce funcționează și ce nu. Când vine vorba de STO (Security Token Offerings), ICO (Initial Coin Offering) sau criptomonede, există întotdeauna un semn de întrebare cu privire la ceea ce este permis și ce nu este permis. Echipa noastră sprijină și oferă consultanță crypto, începând de la concept, la strângere de fonduri, până la listare, post-listare și multe altele. Avem o rețea vastă de investitori, influenceri și jucători importanți în domeniu din întreaga lume. Începând cu anul 2017, odată cu creșterea prețului bitcoin, ochii investitorilor s-au îndreptat către criptomonede. Companiile încurajează publicul să folosească noi tehnologii pentru efectuarea plăților și criptarea datelor. Aproximativ 76% dintre consilierii financiari în criptomonede primesc întrebări despre investiția în criptomonede de la clienți. Pe scurt, avem capacitatea de a duce un proiect de la idee la succes, „from zero to hero”.

Cât timp alocați pentru consiliere și cum procedați în momentul în care piața este volatilă?
Momentan lucrez, în medie, nouă-zece ore pe zi. Piața criptomonedelor este o piață foarte volatilă. Sunt mulți câștigători, dar și mulți pierzători. Nu este vorba că cei care câștigă aleg monedele bune și cei care pierd, pe cele proaste. Dacă câștigi sau pierzi, este în primul rând vorba despre sincronizare. Sunt destul de mulți factori pentru a stabili momentul când să cumperi și când să vinzi: analiză tehnică, istoric, analiza monedei în care investești etc. 

Care a fost cea mai grea provocare cu care v-ați confruntat până acum în această industrie?
Cea mai grea provocare a fost atunci când a trebuit să fac oamenii să înțeleagă că piața criptomonedelor nu este un mijloc de îmbogățire rapidă, că implică riscuri (uneori chiar foarte mari) și că trebuie să investească doar ceea ce își permit să piardă. 

Tudor Coman impreuna cu sotia si copilul

Având în vedere dezvoltarea continuă a pieței criptomonedelor, credeți că acestea vor înlocui banii tradiționali?
Banii sunt o cerință a oricărei tranzacții financiare și sunt o reprezentare colectiv acceptată a valorii în întreaga lume. În primele ere ale civilizației, societățile au denominat bani în animale. Apoi, trocul a fost utilizat pe scară largă ca formă de bani.

Astăzi, banii fiat – moneda legală emisă de guvern fără valoare intrinsecă – reprezintă cea mai dominantă formă a banilor. Pentru mulți, bancnotele și monedele sunt singura formă de bani pe care au cunoscut-o vreodată. Totuși, așa cum ne-a arătat istoria, banii evoluează, iar următoarea etapă e aproape. Apariția tehnologiei blockchain și a criptomonedei în ultimul deceniu prezintă o actualizare fundamentală a sistemelor de bani la nivel global. Construite pe rețele blockchain descentralizate, monedele digitale precum bitcoin (BTC) și ether (ETH) nu sunt controlate de un singur organism guvernamental și oferă oportunități semnificative de incluziune financiară la nivel mondial.

Ce determină dacă monedele virtuale sunt, de fapt, bani? Totul se rezumă la îndeplinirea a trei criterii-cheie: utilitate, emitere și guvernare și schimbul de valoare. După cum a dovedit istoria, banii și sistemele care stau la baza lor vor continua să evolueze. De la cea mai simplă formă de troc la crypto, forma și tehnologia se pot schimba, dar cerințele și utilizarea în ceea ce privește valoarea și schimbul rămân aceleași. În timp ce moneda fiat este încă forma dominantă de bani, criptomonedele și tehnologia blockchain care stă la baza lor pot reprezenta foarte bine următorul pas în evoluția banilor.

Care este principalul obstacol în calea adoptării în masă a tehnologiei blockchain?
Sunt mai multe obstacole în calea adoptării în masă a tehnologiei blockchain. În primul rând, reglementările guvernamentale – sau, mai bine zis, lipsa lor – și opoziția sistemului financiar actual. După părerea mea, acestea ar fi principalele obstacole.

Care sunt pașii pe care trebuie să îi urmeze cineva care este interesat să beneficieze de ajutorul dumneavoastră?
Cei care doresc informații despre domeniul crypto mă pot contacta direct. Pot fi găsit pe e-mail la adresa: tudor.c@chainatlas.com.

Am citit mult despre creșterile de preț ale criptomonedelor. Mai sunt bani de făcut în acest domeniu după marile câștiguri despre care am auzit deja?
Piața criptomonedelor în acest moment are un capital de 1,07 trilioane de dolari comparativ cu cea a aurului care este de 11,3 trilioane de dolari – deci este încă la început. Posibilitățile de câștig sunt încă foarte mari, dar repet: nu investiți ceea ce nu sunteți dispuși să pierdeți. Pentru ca cineva să facă acești bani, altcineva trebuie să îi piardă. 

Cum vedeți viitorul acestui domeniu?
În ultimii ani, criptomonedele au devenit un fenomen global, deși încă mai sunt multe de învățat despre această tehnologie în evoluție. Există multe preocupări și îngrijorări care se învârt în jurul tehnologiei și al capacității acesteia de a perturba sistemele financiare tradiționale. Perspectivele de viitor ale criptomonedelor sunt încă sub semnul întrebării. Susținătorii văd un potențial nelimitat, în timp ce criticii nu văd decât riscuri.

Tudor Coman frontal cu ceasul la mana

Care este cea mai interesantă monedă în momentul de față și în care merită să investim? Care credeți că va avea cea mai mare creștere?
Eu recomand orice monedă din Top 100 CoinMarketCap. Ca proiect mid to long term, recomand Polkadot, Solana, Algorand. Însă indiferent de moneda în care doriți să investiți, este important să studiați foarte bine mai întâi proiectul și să urmăriți etapele de dezvoltare.

Domeniul criptomonedelor este unul foarte antrenant. Aveți timp și pentru dumneavoastră? Cum vă petreceți timpul liber?
În ultimul an, timpul pentru mine a fost redus la minimum. Cererea în domeniul crypto este foarte mare și provocările de asemenea. Cu toate acestea, puținul timp liber pe care îl am prefer să îl dedic familiei mele, cea mai importantă comoară a mea. Când am ocazia, îmi place să mă întâlnesc și cu prietenii.

Care sunt valorile care vă reprezintă?
Sinceritate, responsabilitate, corectitudine, altruism, integritate.

Ce reprezintă luxul pentru dumneavoastră?
După părerea mea, luxul constă în singurele lucruri care nu pot fi cumpărate, precum timp și sănătate.

Interviu realizat de: Andrada Arsenie
Foto: Aurel Șerban
Concept creator: Rosalie Toma-Kanda
Hairstylist: Alex Istratie 
Make-up artist: Ana-Maria Barbu