Alexia Căruțașu este un fenomen în sportul românesc. După ce a debutat în prima ligă la doar 13 ani, șase ani mai târziu a fost desemnată cea mai bună voleibalistă din România pentru două sezoane consecutiv. Deși părinții ei au făcut carieră în baschet – tatăl sportivei, Virgil Căruțașu, având în palmares nu mai puțin de cinci titluri de campion –, Alexia s-a îndrăgostit de volei datorită bunicului ei. Între antrenamente și meciuri în cadrul unuia dintre cele mai puternice campionate din lume, tânăra voleibalistă și-a făcut timp să ne vorbească despre sport, provocări, dar și visuri împlinite.
Cum a luat viață pasiunea pentru volei?
Pasiunea pentru volei a luat viață de când am început să merg la meciurile bunicului meu, care era antrenor. Până atunci eram numai în sala de baschet cu mama și cu tata, mama fiind antrenoare și tata jucător. La început îmi plăcea să merg la meciurile de volei doar ca spectator și nu voiam de niciun fel să încep să mă antrenez. Însă în clasa I, atunci când am revenit în București după o perioadă în care am stat la Ploiești, pentru că acolo juca tatăl meu, am început să merg săptămânal la antrenamente de volei. Iar de atunci nu m-am mai oprit.
Părinții tăi au fost baschetbaliști de renume. Ce te-a determinat să alegi voleiul în defavoarea baschetului?
Părinții mei m-au lăsat mereu să aleg ce-mi doresc și ce mă face pe mine fericită, iar mie mi-a plăcut de la început voleiul. După patru ani de volei am mers într-un camp de baschet, părinții mei fiind antrenori. Atunci am participat și eu la antrenamente și la meciuri și chiar am fost desemnată MVP (Most Valuable Player – n.red.) al camp-ului. După această experiență am vrut să mă las de volei în favoarea baschetului și am început să merg o săptămână la antrenamente la volei, iar în următoarea mergeam la antrenamente la baschet. După maxim o lună mi-am spus că este păcat să las în urmă tot ce am făcut timp de patru ani în volei în favoarea baschetului, mai ales pentru că voleiul mă atrăgea mai mult. Sinceră să fiu, îmi place mult mai mult să mă uit la meciuri de baschet decât de volei, dar, cu siguranță, voleiul rămâne pe primul loc.
Deși ești încă foarte tânără, ai fost numită doi ani la rând cea mai bună jucătoare de volei din România. Ce a însemnat pentru tine acest lucru?
Toate premiile pe care le-am primit de-a lungul carierei au fost și sunt extrem de importante pentru mine și fiecare în parte are o semnificație aparte. Primul titlu de cea mai bună voleibalistă din România m-a determinat să muncesc și mai mult pentru mine și pentru cariera mea. În al doilea an nu mă așteptam deloc, mai ales din cauza schimbării de cetățenie, dar a fost o onoare și m-am bucurat extrem de mult!
Momentan joci în Turcia, la VakifBank Istanbul, una dintre cele mai bune echipe de volei din lume. Este aceasta echipa la care visai să joci?
Mereu mi-am dorit să îmi fac un nume în lumea voleiului, să ajung cea mai bună voleibalistă din lume și să joc la cea mai bună echipă de volei. Încă lucrez la asta și sunt conștientă că mai am mult de muncă și de învățat. În ceea ce privește răspunsul la întrebare, da, VakifBank Istanbul este echipa la care visam să joc! Înainte să vin în Turcia, am participat în România la un turneu Final Four unde juca și VakifBank Istanbul. În acel moment le-am spus părinților mei că aceasta este echipa la care vreau să joc. Și iată că cinci ani mai târziu am ajuns să joc la cea mai bună echipă din lume. Pot spune că este un vis devenit realitate.
Ai decis să te retragi de la echipa națională a României și să performezi pentru echipa națională a Turciei. Ce te-a determinat să iei această decizie?
A fost o decizie foarte importantă și grea pentru mine și pentru cariera mea sportivă. De când eram mică mi-am dorit să joc în Turcia, dar niciodată nu m-am gândit cum ar fi să devin cetățean al acestei țări. În ceea ce privește sportul, Turcia participă la cele mai puternice competiții din lume (Campionatul Mondial, VNL, Jocurile Olimpice și multe altele), dar sunt și alte provocări din ce în ce mai mari pentru mine. În mare parte, competițiile și challenge-urile m-au determinat să iau această decizie. Dar trebuie să recunosc că fără familia mea nu aș fi putut să ajung aici și să iau astfel de decizii.
Ce abilități și calități sunt necesare pentru a atinge un nivel înalt în volei?
Din punctul meu de vedere este nevoie de un pachet complet de abilități. Printre cele mai importante se numără: efort, energie, atitudine și pasiune. De asemenea, cred că pentru a deveni cel mai bun în orice sport este necesar să muncești suplimentar pe lângă antrenamentele obligatorii, dar și să ai respect pentru tot ceea ce faci.
Care a fost cea mai mare provocare pe care ai întâmpinat-o până acum?
Cred că cea mai mare provocare pe care am întâmpinat-o până acum a fost momentul în care am ales să joc în Turcia. Mi-a fost foarte greu în primul an, pentru că, deși eram aici cu bunica mea, mă simțeam departe de familie. La antrenamente uneori începeam să plâng și rămâneam fără aer, pentru că îmi era foarte dor de părinții mei. Deși veneau o dată pe lună la mine, atunci când plecau îmi era foarte greu, iar asta a durat până când s-au mutat și ei cu mine. Iar a doua provocare cu siguranță va urma în acest sezon la VakifBank.
Ce te ajută să rămâi motivată?
Unul dintre lucrurile care mă ajută să rămân motivată este faptul că încă nu am ajuns la nivelul la care mi-am propus și sunt conștientă că până acolo mai este extrem de mult. De asemenea, familia este cea care mă ajută și mă motivează.
Ai vreo superstiție sau vreun ritual pe care îl faci înainte de meciuri?
Trebuie să recunosc că am mai multe superstiții. De exemplu, în timpul meciului, înainte de serviciu, pup mingea. Când eram mai mică și participam la turnee, dacă eram câștigători în prima zi, nu mutam nimic din cameră până la următorul meci. Lăsam absolut orice în aceeași poziție, chiar dacă, de exemplu, era un suc care trebuia aruncat.
Care este cea mai frumoasă amintire pe care o ai din cariera sportivă?
Cea mai frumoasă amintire de până acum este meciul în care am marcat 47 de puncte, de asemenea meciul carierei cu cele mai multe puncte marcate. Iar a doua amintire pe care o prețuiesc foarte mult este aceea de la câștigarea finalei Challenge Cup, când am fost desemnată MVP.
Ai vreun model care te inspiră?
Modelul meu este tata. A fost fascinant să-l văd pe el câștigând cupe și campionate atunci când eram mică. În plus, avem o înțelegere. Atunci când el câștiga cupe, mă lua pe mine în cârcă, iar acum este rândul meu să câștig și o să-l iau eu pe el în cârcă. Înțelegerea e înțelegere! (Râde – n.red.)
Ai vreun sportiv preferat?
Din volei pe Tijana Boskovic și din baschet pe Luka Doncic. Mereu mi-a plăcut stilul lor de joc. În ceea ce-l privește pe Luka Doncic, îmi place de el și ca persoană, iar să mă uit la el cum joacă baschet este o reală plăcere. Sper ca într-o bună zi să am ocazia să îl cunosc personal.
Cum te relaxezi în timpul liber? Ce hobby-uri ai?
Fiind cu familia în Turcia, de obicei ieșim la mall, mergem să mâncăm ceva sau găsim diferite jocuri de familie. Atunci când suntem toți la un loc, sigur găsim ceva distractiv de făcut. Dacă nu petrec timp cu familia mea, atunci ies cu colegele de echipă. În Istanbul avem multe de făcut. De asemenea, îmi place foarte mult să mă duc la meciuri de baschet.
Știu că îți place să călătorești. Ce destinație te-a impresionat cel mai mult și unde îți dorești cel mai mult să ajungi, dar nu ai avut încă ocazia?
Da, îmi place chiar foarte mult! Deocamdată am vizitat Dubai, Amsterdam, Cappadocia și Antalya, iar până acum, Dubai și Cappadocia sunt pe primul loc. Sunt foarte multe țări și orașe pe care îmi doresc să le vizitez, dar cel mai mult îmi doresc să merg în Paris. Chiar dacă am fost atunci când eram mică, abia acum am înțeles cât de frumos este. Un alt loc pe care îmi doresc să îl vizitez este America, pentru că nu am fost niciodată. Și dacă tot o să ajung acolo, mi-aș dori să văd și un meci din NBA și să am ocazia să-l văd pe Luka Doncic.
Care este cel mai bun sfat pe care l-ai primit vreodată?
„Never give up” și „Keep smiling”. Acestea au fost cele mai bune sfaturi pe care le-am primit de la părinții mei.
Ai un motto preferat?
„Don’t quit! Suffer now and live the rest of your life as a champion.”
Care este cel mai mare vis al tău?
Cel mai mare vis al meu este să ajung cea mai bună jucătoare de volei din lume.
Ai vreun sfat pentru tinerii sportivi din România?
Tot ceea ce fac, să facă cu plăcere și pasiune, dar cel mai important este să se bucure de fiecare clipă din drumul lor.
