Pasionat de muzică, dar motivat de progres, Tinu Vidaicu este unul dintre cei mai apreciați artiști din România datorită proiectului Dirty Nano, dar și unul dintre cei mai cunoscuți antreprenori prin prisma clubului Epic din Timișoara. Perfecționist, dar și înțelept, Tinu a descoperit succesul în toate ariile sale de activitate prin multă muncă și grație experienței acumulate de-a lungul timpului. Cu șarm și o bună dispoziție debordantă, carismaticul antreprenor ne-a povestit despre muzică, afaceri și proiecte de viitor.
Multă lume te cunoaște în postura de antreprenor, dar și ca DJ, însă aș vrea să ne spui cine este Tinu Vidaicu, omul. Cum te-ai descrie?
Pe scurt, mă regăsesc și iubesc mult ceea ce fac, atât pe partea antreprenorială, cât și pe partea artistică, încât cred că asta e cartea mea de vizită ca om. Aleg cu înțelepciune ce mi se potrivește. Sunt perfecționist, ceea ce fie e bine, fie nu e bine. Pe de o parte, acest lucru te ajută să avansezi, să lupți, dar ai și mintea plină de anticipare și atenție la fiecare detaliu, lucru care în timp te poate obosi. Caut să mă autodepășesc și să-mi cultiv foamea de a face lucruri cât mai eficient. Cursul de coaching m-a ajutat să lucrez mult mai bine cu cei din jur, dar să mă înțeleg și pe mine mai bine. Unul dintre mottourile mele preferate este „Music makes me who I am”.
Proiectul Dirty Nano, pe care l-ai început din pasiune pentru muzică, a cunoscut un real succes. După ce ați cucerit o mulțime de premii, ați organizat și un turneu național. Cum a fost această experiență pentru tine?
Da, anul 2022 a fost epic și pentru Dirty Nano. Am susținut aproximativ 70 de evenimente în cluburi, la festivaluri, petreceri corporate, dar și câteva nunți și botezuri dragi nouă. Dirty Nano este un proiect nișat, care are un target de oameni, zic eu, bine gândit și pe care îl cunoaștem, dar cu toate acestea, presiunea e deseori mare. Când sunt trei-patru evenimente consecutive și vrei să livrezi maximul la fiecare, e solicitant. Nu trebuie să dispară plăcerea a ceea ce facem și, astfel, ne-am propus ca în 2023 să concentrăm evenimentele din cluburi în câteva evenimente de anvergură, în săli polivalente. Astfel putem să le oferim oamenilor, pe lângă muzica noastră, un show complex și complet din toate punctele de vedere. Viziunea noastră este să depășim nivelul de act artistic și să le oferim oamenilor o întreagă experiență Dirty Nano.
În ceea ce privește premiile, ne-am câștigat categoria, anul trecut, la The Artist Awards și Romanian Music Awards și ambele au fost absolut surprinzătoare. Ne-am dat seama că proiectul Dirty Nano se bucură de o comunitate de oameni frumoși, care împărtășesc o pasiune comună: muzica. Eu și George nu ne-am propus să facem muzică pentru premii, ci pentru fericirea tuturor, dar bineînțeles, când ții deasupra capului trofeul care confirmă toate acestea, e priceless. Suntem recunoscători atât celor care ne-au votat, cât și celor care ne-au nominalizat.
Remixul șlagărului „Dacă pleci”, pe care l-ați lansat de curând și care a fost în primă audiție în clubul Epic, a fost primit foarte bine. Mai aveți pregătite și alte surprize de acest gen?
Da, a fost un real succes în România. Am readus în prim-plan, alături de George Hora, inconfundabilul refren românesc cântat de Cătălin Crișan, atât de drag tuturor românilor. Am făcut și un eveniment de lansare la Epic Vara cu vocea și prezența în persoană a maestrului, căruia îi mulțumim.
Legat de surprize, filmăm zilele acestea un clip cu Giulia, la piesa „Fumez Amintiri”, care va fi unul uimitor pentru că îl realizăm cu Global Records și cu Monica Munteanu, iar când se întâmplă ceva în formula asta, tot ce vine la pachet e spectaculos.
Și pentru că am amintit de Epic, clubul a înflorit și a devenit locul unde oameni din întreaga țară vin să se distreze, iar asta s-a întâmplat după o perioadă lungă în care industria HoReCa a fost afectată de regulile impuse de pandemie. Cum ați reușit această performanță?
Epic pot spune că este de ceva vreme un hot point pentru petrecăreții din țară. Creștem calitatea serviciilor, de zece ani, de la deschiderea din 2013. Dar, înainte de asta, mai sunt 15 ani de acumulare de experiență pentru mine, pe care am transpus-o în tot ceea ce înseamnă Epic astăzi. Pandemia ne-a afectat pe noi, cei din HoReCa, dar a schimbat și comportamentul și alegerile oamenilor. Ei au ajuns să valorizeze cum își petrec timpul liber, își îndreaptă atenția spre servicii premium, își doresc să fie înconjurați de oameni frumoși și caută sentimentul de libertate. Mereu am spus că viața de noapte este a celor cărora nu le place să piardă timp, cei care se încarcă cu energia oamenilor, cu emoțiile pe care le transmite muzica, iar Epic are o comunitate de oameni care vânează permanent această euforie.
Ai planuri de extindere a clubului și în alte orașe din țară?
Planurile de extindere a clubului le-am început încă din 2019, însă pandemia le-a pus pe hold. Proiectele de dezvoltare sunt în discuții și se bazează pe francizare și parteneriate. Bineînțeles, am avut multe discuții din care am concluzionat că multe persoane interesate ori nu au valorile noastre, ori nu le-am simțit energetic că ar putea duce visul la nivelul dorit.
Vă mai spun un gând care nu mi-a dat pace în ultimii ani, ani în care 30-40% dintre clienți au fost din alte orașe din țară: ce facem dacă deschidem în Cluj, Oradea, Sibiu? Pierde Timișoara oameni faini care vin special pentru asta? Pierde la nivel economic? Oricum, cu pauza oferită de pandemie, am avut răgaz să plănuiesc mai amănunțit viitorul Epic-ului, să-mi clarific lucruri, să creez noi oportunități de dezvoltare, ăsta rămânând unul dintre țelurile mele în acest moment și pentru 2023-2024.
Printre afacerile pe care le deții se numără și Ganza, un brand de fashion dedicat costumelor bărbătești. Ce te-a determinat să intri în zona de fashion și ce aduce nou acest brand în industria modei masculine?
M-a determinat dorința de a-i face pe bărbați mai stilați pentru româncele noastre frumoase. Citisem în tinerețe o pildă a lui Karl Lagerfeld care mi-a rămas în minte și cu care am acționat în timp, în subconștient, care spunea că, dacă te îmbraci bine, deja jumătate din treabă e făcută.
Am pornit de la ideea să facem cel mai frumos showroom din România și cred că l-am făcut. L-am luat în barcă pe un vechi și bun prieten, George Dăuceanu, care e cel mai mare specialist în țesături, croi, măsurători și care duce la nivel de artă felul în care face să cadă un costum pe trup – și facem echipă bună. Mă văd peste ani și ani cu brandul Ganza cunoscut la nivel național și care merge din inerția lucrurilor bine făcute.
Având în vedere că activezi în mai multe arii de afaceri, ne poți spune care dintre acestea este cea mai apropiată sufletului tău?
Să știi că nu pot să le clasific, dar știu că e esențial pentru mine cu cine și pentru cine sunt acestea. Businessurile, după ce le crești, mai ales în arii diferite, îți dai seama că arată cam la fel. Cu cine și pentru cine sunt oamenii cu care te înconjori, cei pe care îi iei în barcă și pentru cine livrezi. Aceștia trebuie să aibă valorile mele sau unele noi care îmi plac, la care tind. Asta îmi dă drive și energie. Eu nu fac afaceri ca să fac bani indiferent cum. Fac afaceri care să mă reprezinte și de care să fiu mândru.
Sigmund Freud a spus odată: „Dragoste și muncă, muncă și dragoste… Asta este tot ce există”. Ai spune că este o descriere exactă a vieții tale? Cum îți păstrezi echilibrul între cele două?
Nu pot să contest spusele lui Freud, evident, a fost un om genial, însă voi împărți etapele ca să vedem și echilibrul între cele două.
În prima etapă, atunci când ne îndrăgostim, nu există echilibru. Nu mai vedem nimic în jur, dopamina e la maxim și parcă munca nici nu mai există. Totul e – sau pare – frumos, entuziasmul și încrederea în sine sunt la nivel maxim, însă aici, în primele trei-șase luni de relație, se întâmplă și deciziile greșite pe termen lung, datorate faptului că ne ia mult mai mult timp să cunoaștem o persoană și compatibilitatea cu ea, decât credem noi. Cea de-a doua etapă e deja mai echilibrată, pe dragoste vs. muncă, dar periculoasă, fiindcă aici se întâmplă și despărțirile, deoarece scade dopamina. Muncești mai mult, poți să ai regrete cu ce ai fi putut să faci, dar nu ai făcut, care duc în reproșuri, fiecare amintindu-și cât de valoros e individual și multe alte derivate în sensul ăsta. Dacă ajungi în etapa a treia, guvernată de prietenie și respect, zona în care, zic eu, e dragostea adevărată, pe termen lung, nici aici nu găsești echilibru între dragoste și muncă, fiindcă se duce de data asta „munca” la nivel ridicat, în detrimentul „dragostei” care așteaptă să fie alimentată. În concluzie, nu există vreun moment cu echilibru natural. Trebuie să depui efort, să conștientizezi tot timpul unde te afli și să acționezi.
Deși în mare parte a timpului lucrezi, există momente în care ai nevoie de o pauză. Cum reușești să te deconectezi de la rutina zilnică?
Ceea ce mă deconectează de-a lungul anului sunt, de departe, călătoriile. Sunt segmentate în mintea mea cumva și le alternez. Pot fi de „dolce far niente” și plimbat, cu schimbat restaurantele la fiecare masă, pot fi la schi sau la Spa, cu timp pentru citit și relaxare, sau chiar de aventură, în descoperirea de teritorii noi. La categoria care a primat în anii precedenți, cea de vizitare a unor capitale sau orașe mari, pline de forfotă și agitație, am cam renunțat.
Lucrurile care mă deconectează, însă, zilnic se petrec la sfârșitul zilei. Printre ele se numără înotul, uitatul la rezumatele NBA, jucatul cu pisicul meu, Lenny, și serialele.
Care este cea mai mare frică a ta?
Fricile de obicei te împiedică să îți atingi potențialul maxim, pentru că de cele mai multe ori subconștientul învinge mintea conștientă. E foarte important să îți acorzi momente de introspecție, să depistezi frica și să te lupți cu ea. Nu e ușor. Uneori e suficient să faci pași mici, dar să îi faci.
Una dintre fricile mele a fost și este cea de stagnare. Să nu intru în starea de confort, rutină, blazare. Caut conștient metode de a mă autodepăși și am învățat să îmi iau timp pentru a fi recunoscător pentru ceea ce am realizat, ceea ce am devenit.
