Pe 4 și 5 septembrie, Palatul Mogoșoaia găzduiește un eveniment care redefinește vara târzie a Bucureștiului. Grădinile istorice ale palatului devin scena unui nou festival de muzică: Always Forever, un eveniment construit pe atmosferă, contrast și prezență.
În capul de afiș: Skepta, vocea care a schimbat pentru totdeauna grime-ul britanic, și Hurts, duo-ul synth-pop din Manchester care a definit melancolia elegantă a anilor 2010. Alături de ei, un line-up internațional care include nume precum AJ Tracey, Jme, Brooke Combe, JACOTÉNE, Killa Fonic și Moonlight Breakfast.
ALWAYS FOREVER – UN FESTIVAL CA STARE DE SPIRIT
Festivalul invită publicul să trăiască două zile de muzică, artă și prezență autentică, departe de zgomotul cotidian, într-un cadru pe care Bucureștiul nu îl mai are nicăieri. La doar câțiva kilometri de București, Complexul Brâncovenesc de la Mogoșoaia oferă unul dintre cele mai spectaculoase decoruri pe care le poate găzdui un festival în România. Arhitectura sa unică, oglinzile de apă și grădinile întinse transformă fiecare apus într-un tablou.
În centrul primei ediții a festivalului Always Forever se află două repere ale muzicii contemporane, artiști care au definit direcții și au influențat generații întregi.
SKEPTA – Figură emblematică a scenei grime britanice și câștigător al prestigiosului Mercury Prize, Skepta este artistul care a dus sunetul Londrei pe scenele lumii.
HURTS – Duo-ul synth-pop din Manchester, format din Theo Hutchcraft și Adam Anderson, a construit un univers sonor recognoscibil instant: vocale dramatice, producție cinematică și o melancolie elegantă care a traversat Europa, începând cu „Wonderful Life”.
Alături de ei, line-up-ul Always Forever aduce împreună o selecție de artiști care completează spectrul dintre UK rap, soul, indie și alternative contemporan.

„Always Forever este un format care combină muzica, arta și spațiul istoric într-o experiență coerentă. Am gândit și conceput acest eveniment pentru un public care caută profunzime, pe lângă entertainment. Ne bucurăm să aducem în fața oamenilor un eveniment care pune accent pe atmosferă, storytelling și pe ideea de experiență memorabilă trăită colectiv.”, spune Daniel Vlad, organizator Always Forever.
Biletele pentru eveniment sunt disponibile pe iabilet.ro și pe tickets.alwaysforeverfestival.ro. Prețurile pornesc de la 349 lei + taxe pentru categoria General Access și 749 lei + taxe pentru categoria VIP.