Supa de cuib de rândunică

AR-130319067

Ineditul concentrat de sănătate

Instinctul ne aduce în gând carnea, poate ouăle, dar în niciun caz cuibul, când ne gândim la bunătăţile pe care rândunica le-ar putea dărui artei culinare. Mergând însă – în grotele Chinei, ale Indoneziei şi ale Birmaniei – pe urmele unei reţete care a fost rezervată secole la rând împăraţilor, întâlnim una dintre cele mai preţuite revelaţii ale homeopatiei, cinstită ca leac de fortifiere a organismului şi afrodiziac deopotrivă.

Văzând disperarea navigatorilor săi în naufragiu, amiralul Zheng He găseşte ca soluţie cuiburile de rândunici din adăpostul lor, îndemnându-şi marinarii să cureţe firavele rămurele şi să le gătească spre a-şi potoli foamea. Doar câteva zile mai târziu, uimit să-şi vadă echipajul slăbit pus din nou pe picioare, odată salvaţi, amiralul va lăuda în faţa împăratului proprietăţile binefăcătoare ale acestei reţete de compromis.

img-recipes-background

Ne aflăm în secolul al XV-lea, iar vestea forţei tămăduitoare a cuiburilor de rândunici se răspândeşte în toată Asia de Sud-Est, comunităţile costale bucurându-se să le găsească în grote aflate la ţărm. Încumetându-se pe scări de bambus şi aruncându-se pe frânghii spre cele mai ferite cotloane ale peşterilor, nu mică le-a fost oamenilor mirarea să găsească, palpând cuiburile, nu presupusele rămurele, ci saliva solidificată gelatinoasă a păsărilor.

Pândind speciile de rândunică A. f. fuciphagus, A. f. inexpectatus, A. f. dammermani, A. f. micans, A. f. vestitus și A. f. perplexus, aceștia vor constata că se pot bucura de reţetă doar de trei ori pe an, cuibul fiind produs de masculi strict din glandele salivare sublinguale, timp de 35 de zile în perioada de împerechere.

leavingthenest

După ce se înlătură părul şi murdăria, cuibul se căleşte şi se lasă la baie de aburi. Odată înmuiat, neprezentând vreun gust particular, specialitatea va necesita un adaos de carne de pui şi condimente, cărţile tradiţionale de bucate excluzând un eventual amestec cu ingrediente mult prea aromate sau într-o consistenţă uleioasă.

Elogiată de medicina chineză pentru asigurarea longevităţii, supa de cuib de rândunică este recomandată ca sursă de nutrienţi, calciu, fier, potasiu şi magneziu pentru întărirea sistemului imunitar, tratarea aparatului digestiv, cât şi pentru viitoarele mămici, spre a se bucura astfel de copii puternici şi sănătoşi.

Cu un preţ mediu de 2.500 dolari per kilogram, cotaţiile pieţei gourmet urmează ca repere specia şi alimentaţia păsării.

Edible_Bird's_Nest,_in_decorative_packaging. supacuib