Houbigant, arta pariziană a parfumeriei nobile

Scris de Ruxandra Tudor
Publicat la data de: 06-12-2019

în: Beauty

În anul 1775, Jean-François Houbigant deschidea un magazin de parfumuri pe o stradă pariziană. Cum arta comerțului impunea o găselniță solidă pentru a atrage atenția oamenilor, acesta a ornat ușa micului magazin cu un aranjament floral memorabil. 244 de ani mai târziu, Houbigant exercită în continuare o fascinație pe care doar arta susținută de tradiție o poate stârni. Un parfum Houbigant înseamnă noblețe, eleganță, excelență. Elisabetta Perris, reprezentant al casei Houbigant, ne-a vorbit în exclusivitate despre responsabilitatea enormă cu care vine această moștenire nobilă ce se distinge prin tradiție și calitate. Houbigant semnează inclusiv parfumul Mon Boudoir. Era preferatul reginei Maria a României, iar casa Houbigant l-a retras de pe piață după moartea acesteia, ca o reverență subtilă în fața personalității reginei. Relansarea Mon Boudoir este un moment istoric în special pentru noi, româncele, întrucât va reînvia valorile feminității absolute.

Vă rog să îmi descrieți casa Houbigant. Ce reprezintă acest brand cu tradiție pentru dumneavoastră?
Houbigant este una dintre primele case de parfumuri create vreodată. Familia mea și cu mine ne-am asumat provocarea de a duce mai departe moștenirea unui brand care există de două secole și jumătate. Este o onoare uriașă, însă, desigur, și o mare responsabilitate pentru noi. Ne dorim să ducem mai departe numele Houbigant și ne concentrăm pe valorile pe care a fost construit acest concept încă de la bun început. Aș pune în primul rând accentul pe inovație. Houbigant a fost întotdeauna un pionier în formularea parfumurilor și este una dintre casele care au dat naștere parfumeriei moderne așa cum este ea astăzi. Apoi, aș aduce în prim-plan calitatea. Atât calitatea formulelor parfumurilor, cât și a materiilor prime pe care le folosim. Dorim să perpetuăm parfumeria tradițională franceză ca artă.

Cum se năștea succesul unui brand în 1775, când nu existau marketing sau publicitate, cel puțin nu așa cum le știm azi. Cine erau „influencerii” acelor vremuri?
Legenda spuneJean-François Houbigant a deschis primul magazin pe Rue du Faubourg Saint-Honoré, în Paris. Pentru a marca inaugurarea, a agățat un imens coș cu flori la ușa magazinului, iar parfumul lor a fost atât de intens și de frumos, încât a atras atenția oamenilor, dar și a nobilimii și chiar a familiei regale. Pentru că, într-adevăr, aceștia dădeau tonul pe atunci. Aș putea spune că nobilimea care frecventa casa regală și membrii familiei regale erau influencerii acelor vremuri.

Aveți o tradiție de colaborare cu casele regale europene. Cum a reușit Houbigant această asociere atât de privilegiată?
Probabil au contribuit, în egală măsură, talentul lui Jean-François Houbigant și „publicitatea”, care atunci însemna ca oamenii să vorbească despre brand, să ducă vestea prin puterea cuvântului. Cert este că Houbigant a fost primul parfumier acreditat al reginei Marie-Antoinette, apoi al lui Napoleon, al reginei Victoria a Angliei și lista continuă.

Îmi puteți împărtăși câteva momente-cheie, istorice, în care s-au purtat parfumurile Houbigant?
Există o legendă care spune că Marie-Antoinette purta un parfum Houbigant într-un moment foarte intens al vieții sale, când fugea din Paris în timpul Revoluției Franceze. Apoi, există documente care atestă că însuși Napoleon s-a oprit să își cumpere un parfum de la magazinul Houbigant din Paris, în timpul „Campaniei de 100 de zile”, când s-a reîntors din exil.

Care sunt parfumurile-emblemă ale Casei?
Parfumurile-emblemă și, totodată, cele mai vechi arome care încă există pe piață sunt Fougère Royale și Quelques Fleurs L’Original.

Fougère este o categorie de parfumuri bărbătești cu mare priză la public, pe care practic a creat-o Houbigant prin Fougère Royale. Cum s-a ajuns la acest moment?
Fougère Royale a fost creat de Paul Parquet în anul 1882. Paul Parquet era la cârma casei Houbigant la acel moment. Acesta obișnuia să facă plimbări lungi în pădurile din preajma Parisului și a dorit să recreeze olfactiv peisajul acestor plimbări. Pădurile aveau o vegetație bogată, iar una dintre plantele care l-au intrigat pe Paul Parquet a fost feriga, care se găsea acolo din abundență. Parfumierul și-a propus să extragă ulei esențial de ferigă, iar în urma eforturilor sale a constatat că feriga pur și simplu nu are parfum. De aici i-a venit ideea să creeze un parfum care să poată deveni cel pe care și-l imagina pentru această plantă, dacă ar fi să îi atribuim o aromă. Obișnuia să spună că „dacă Dumnezeu i-ar fi atribuit ferigii un parfum, acesta ar fi cel de Fougère Royale”.

De-a lungul istoriei, cu siguranță au fost momente-cheie la nivel creativ, dar și ca inovație tehnologică. Îmi puteți vorbi despre ele?
De-a lungul istoriei, Houbigant a fost cunoscută ca una dintre casele care, datorită inovațiilor lor, au consacrat parfumeria modernă așa cum este astăzi. Iar cele două parfumuri-emblemă, Fougère Royale și Quelques Fleurs, sunt cu siguranță două momente-cheie în inovațiile pe care Houbigant le-a adus în lumea parfumurilor. În cazul Fougère Royale, Paul Parquet a folosit pentru prima dată în istoria parfumurilor un ingredient sintetic: cumarina. Este molecula de parfum pe care o conțin boabele de tonka. A fost prima dată când, printr-un procedeu chimic, un miros a fost izolat de ingredientul său principal și a fost folosit ca atare într-un parfum. Pe de altă parte, Quelques Fleurs a fost creat de parfumierul Robert Bienaimé în 1912, fiind primul parfum multifloral creat vreodată. Înainte de acesta, toate parfumurile florale erau construite în jurul unei singure flori, căreia i se adăugau câteva tonuri de plante aromatice. Bienaimé a fost primul care a reușit să echilibreze perfect un acord floral, astfel încât toate extractele din flori diferite să poată fi percepute în același timp.

Cât din arta parfumului este inspirație și cât este știință?
Eu consider că arta parfumeriei este 100% inspirație, știința este cea care ne ajută să transpunem o idee în realitate, să o concretizăm.

Ce diferă la un parfum de la 1775 față de un parfum din 2019?
Parfumurile au evoluat mult din 1775. Un punct de cotitură în formularea acestora este finalul secolului al XIX-lea și începutul secolului XX. Atunci s-au născut cele două familii de parfumuri de care spuneam, cele inaugurate de Fougère Royale și Quelques Fleurs. De asemenea, Revoluția industrială a influențat producția materiei prime și a standardizat formulele parfumurilor.

Mon Boudoir se relansează. Care este cartea sa de vizită? Era și preferatul reginei Maria, deci are pentru noi, româncele, o semnificație specială.
Mon Boudoir este o emblemă incontestabilă a feminității și a eleganței de netăgăduit, un parfum subtil, dar totuși cu personalitate puternică. Mon Boudoir lasă o impresie de neuitat a celui care îl poartă.

Ce înseamnă „relansarea” unui parfum? Cum se transpune astăzi, dat fiind faptul că data nașterii sale este impresionantă în ceea ce privește longevitatea?
Mon Boudoir a fost lansat pentru prima dată în 1919, imediat după sfârșitul Primului Război Mondial. A fost parfumul preferat al reginei Maria a României și se spune că a fost retras de pe piață la moartea sa, ca un gest de respect. Pentru noi, relansarea unui parfum istoric nu înseamnă să recreăm exact aceeași formulă, ci să transpunem ideea și să creăm ceva care întruchipează același spirit, dar în mod actual.

Ce reguli personale aveți atunci când alegeți și purtați un parfum? Este acesta o experiență multisenzorială?
Ingredientul meu preferat într-un parfum este irisul, iar parfumul este cu siguranță o experiență multisenzorială. De obicei, port parfumurile la care lucrez pentru că îmi place să văd cum evoluează formula în timpul zilei, mă ajută foarte mult în procesul de creație. Altfel, aș spune că parfumul meu semnătură este Iris des Champs, Houbigant. Însă, desigur, opțiunile variază în funcție de starea de spirit, anotimp sau ocazie.