Rolls-Royce reușește cu seria Black Badge a modelului Wraith să creeze o experiență GT care se îmbină armonios cu spiritul ultraluxos pentru cea mai puternică mașină a producătorului britanic.
Deja fiind modelul cel mai centrat pe șofer din toată gama Rolls-Royce, Wraith are la dispoziție un motor care dezvoltă 624 de cai-putere. Motorul V12 cu 48 de valve permite o accelerare de la 0 la 100 km/h în 4,5 secunde, în timp ce viteza maximă a autovehiculului a fost limitată electronic la 250 km/h. Consumul mixt de combustibil este de 16,4 – 16,2 l/100 km.
Însă puterea este doar o parte din povestea acestui model. Rolls-Royce a lansat varianta Black Badge cu o abordare de tip bespoke cu scopul de a răspunde mai bine nevoilor sofisticate ale clienților. În aceeași serie, producătorul a lansat și modele Ghost și Dawn.
Black Badge reușește să îmbine în mod excepțional „stilul luxos pur cu substanța inginerească”, după cum spun reprezentanții companiei. Seria adaugă un plus de asertivitate, curaj și putere mașinilor, oferind în același timp și un spor de manevrabilitate și siguranță prin îmbunătățirile de la nivel tehnic.
Wraith a devenit și mai agil odată cu creșterea puterii motorului, dublată de mărirea capacității cutiei de viteze automate cu opt trepte și redesenarea sistemului de suspensie cu aer.
Rolls-Royce a implementat un sistem intuitiv de accelerare care este completat de cutia de viteze inovativă pentru a beneficia la maximum de puterea motorului. Experiența condusului oferă și un sentiment de siguranță mai ridicat datorită reglajului de direcție dependent de viteză, în condițiile în care greutatea direcției se ajustează în funcție de viteza de rulare a automobilului.
Tot în materie de siguranță, constructorul a mărit ușor diametrul discurilor de frână pe puntea față și a automatizat sistemul de faruri LED pentru a oferi o experiență de condus optimă și sigură în condiții de noapte. Sistemele Head-Up Display și Active Cruise Control vin, de asemenea, în sprijinul siguranței la volan.
Design somptuos
La exterior, liniile zvelte de fastback ale modelului Wraith sunt accentuate prin adăugarea în seria Black Badge. Emblema Rolls-Royce, „The Spirit of Ecstasy”, este, la rândul său, întunecată ca noaptea pentru acest model. Mașina se impune și prin cromul de nuanță închisă și compozitul din fibră de carbon vizibil la nivelul roților. Spatele arcuit al automobilului este completat de țevile de eșapament duble în stil sportiv și stopurile cu design dinamic.
Cele două uși ale modelului au un sistem elegant de deschidere, acestea având orientare spre spate. Aceeași variantă de deschidere a fost folosită de producător pentru modelul Phantom în urmă cu aproape un secol. La interior, culoarea primară folosită este Charles Blue, iar cea secundară este Navy Blue.
Odată așezat la volan, se poate observa bordul elegant al mașinii, construit într-un stil minimalist cu finisaje exclusiviste la nivelul materialelor și formelor. Fiecare călătorie poate deveni cu adevărat magică odată ce îți ridici privirea spre plafon, unde este recreată o constelație. Producătorul spune că luminozitatea fiecărei stele poate fi ajustată pentru a se potrivi cu starea pasagerilor.
Stări diferite pentru Wraith
Fiecare Wraith se transformă într-un model aparte prin colaborarea unică dintre echipa Bespoke a Rolls-Royce și ideile cumpărătorului. Astfel, un client a comandat un Wraith cu o caroserie galbenă aurie, completată la interior de pielea neagră cu accente de galben aprins.
Pentru un alt model personalizat, specialiștii Rolls-Royce au recreat culoarea mașinii inspectorului-șef Morse dintr-un faimos serial britanic cu detectivi. Pentru a obține un roșu personalizat pentru caroserie au fost aplicate 20 de straturi de vopsea în două tonuri.
Un alt client a optat pentru un Wraith care să evoce atmosfera din Porto Cervo, o stațiune din Sardinia, Italia. Exteriorul mașinii a fost zugrăvit în nuanțe argintii, iar la interior s-a ales o combinație de albastru, violet și negru ce asigură o senzație de calm pe măsură ce vine seara. În plus, pielea rară de struț folosită pentru finisaje oferă o experiență tactilă unică.
Spiritul exclusivist este susținut și de strategia de vânzare a modelului. Astfel, automobilul Wraith Black Badge este produs în aproximativ 150 de exemplare anual, fiecare având un preț de vânzare de peste 360.000 de dolari, potrivit Bloomberg.
Mai multe modele din portofoliul Rolls-Royce au putut fi observate recent și pe străzile din București. Rolls-Royce Motor Cars Service Bucharest organizează o serie de teste cu modelele Phantom, Wraith și Cullinan pentru clienții din regiune. Primul SUV al producătorului, Cullinan, este disponibil în premieră pentru teste.