Dor de normalitate. Dor de apropiere. Dor de bijuterie. DOR de AUTOR

Scris de Andrada Arsenie
Publicat la data de: 20-10-2021

în: News

AUTOR

Te regăsești și tu în aceste doruri? Lasă-te purtat de sentiment la DOR de AUTOR Pop-Up Shop, un eveniment marca AUTOR deja la a doua ediție, dedicat creatorilor și iubitorilor de bijuterie contemporană. Evenimentul are loc pe 30 și 31 octombrie, între orele 10:00 și 19:00, la Hanul Gabroveni – Arcub, Strada Lipscani nr 84-90, în Centrul Vechi.

DOR de AUTOR Pop-Up Shop pregătește cu drag și spor o sărbătoare a frumosului plină de bijuterie unicat, oameni faini, cafea fierbinte și experiențe autentice. Va fi un eveniment efervescent, intim, încărcat cu migală și farmec. DOR de AUTOR Pop-Up Shop este o extensie a Târgului internațional de bijuterie contemporană AUTOR – un eveniment de creație de bijuterie la o scară mai mică, adaptat condițiilor și contextului actual.

Printre designerii și brandurile prezente la această ediție se numără: Cleopatra Coșuleț • Raluca Buzura • Miruna Belicovici • Maria Paltin • Lucienne Buga (Republica Moldova) • Niki Stylianou (Grecia) • Simo Shomov Jewellery Design (Bulgaria) • Alys Rocks • Matilde Mozzanega (UK) • Paola Castro (Portugalia) • Anayd Blu • Bizar Concept • Fabiana Fusco (Italia) • FrammentiDesign (Italia) • Lavinia Lara Adkins (UK) • Atelierul de Porțelan • The Sense of Beauty (Olanda) • Mesteshukar ButiQ • Miracolore • Jkult

Comunitatea creatorilor de bijuterie are nevoie acum, mai mult ca oricând, de o scenă a întâlnirilor pe care bijuteria să fie admirată, încercată și purtată. Cu această dorință în minte continuăm DOR de AUTOR Pop-Up Shop, un format de eveniment necesar și adecvat contextului. Acesta este și ultimul eveniment cu bijuterie contemporană de autor al anului – așa că vă așteptăm cu o selecție internațională de neratat.” – Dan Pierșinaru, director și fondator AUTOR.

Intrarea se face pe bază de bilet: 20 lei online presale, 25 lei la intrare

Tur ghidat special cu Dan Pierșinaru (limited entry) – 50 lei

Cumpără bilete de aici.

Evenimentul are loc respectând toate condițiile și reglementările în vigoare, conform hotărârii nr. 76 din 30.09.2021.

 

Partener: ARCUB

Parteneri media: Guerrilla Radio, Luxury, Harper’s Bazaar, Adevărul, VICE România, Designist, IQads & SMARK, The Institute, igloo, Business Magazine, Ziarul Financiar, Gentleman’s Journal

AUTOR este o scenă exclusivistă pentru bijuterie contemporană, întâlniri și concepte, din 2009. AUTOR comunică pe diverse niveluri și prin diferite medii: târgul internațional, revista tipărită, premii, expoziții și o arenă digitală versatilă. Platforma a devenit un creator de contexte, concepte și comunități creative, iar Dor de Autor Pop-Up Shop este o astfel de inițiativă.