Lingurița Cartier Baby din argint se vinde cu 330 de dolari

Scris de Luxury
Publicat la data de: 27-02-2021

în: News

Cei mici pot să mănânce acum cu stil dacă părinții lor optează pentru o linguriță realizată de casa Cartier.

Lingurița este fabricată din argint sterling cu motivul fluture Cartier Baby și vine să îmbogățească portofoliul de accesorii Cartier inspirate din regnul animal.

Reputatul brand a mai lansat, și cu alte ocazii, colecții de ceșcuțe, lingurițe, rame foto, pahare și chiar pături concepute pentru bebeluși, cu detalii ludice, cum ar fi un iepure adorabil, un panda, o vulpe sau un șoricel. Ochii animalelor sunt stilizați cu motive ale logoului Casei.
Lingurița Cartier Baby are o lungime de 10,5 centimetri și o lățime de 3 centimetri, fiind ideală pentru a-i hrăni pe copii și a-i obișnui de mici cu luxul. Prețul anunțat pentru o astfel de linguriță se ridică la 330 de dolari.

Încă de la începutul secolului al XX-lea, animalele au apărut în istoria Cartier sub formă de mici sculpturi din piatră dură, obiecte decorative proiectate de Louis Cartier, notează Casa în prezentarea linguriței.

Produsul este în stoc pe site-ul oficial al celor de la Cartier.