BFW - Bucarest Fashion Week

Alexandrion Group a premiat tineri sportivi cu performanţe remarcabile

Scris de Andrada Arsenie
Publicat la data de: 11-10-2024

în: News & Features

Alexandrion Group

Alexandrion Group, parte din Nawaf Salameh Family Office, a premiat excelenţa în sport în cadrul Galei Trofeelor Alexandrion 2024, organizată pe 10 octombrie în Bucureşti. Intitulat sugestiv “Promisiunea” evenimentul a fost dedicat recunoașterii tinerilor sportivi cu vârste până la 21 de ani cu performanțe remarcabile în 10 discipline sportive: kempo, nataţie, judo, haltere, fotbal, gimnastica, box, scrimă, tenis şi canotaj. Alexandrion Group a acordat, de asemenea, un premiu special unui sportiv care va participa la Jocurile Invictus 2025. Gala a fost o oportunitate de a recunoaşte şi răsplăti eforturile și realizările tinerilor sportivi talentați motivându-i să-și valorifice potențialul la maximum și să continue să-și dezvolte abilitățile.

La eveniment au participat campioni olimpici, mondiali şi naţionali la diverse sporturi, antrenori, arbitri, reprezentanți ai federațiilor sportive, mass-media, artişti, diplomați și parteneri de afaceri ai grupului.

Alexandrion Group

Laureaţii Galei Trofeelor Alexandrion 2024 – Promisiunea, sunt:

Kempo -Timon Alexandru Zaharia. Timon are 15 ani și este multiplu campion național și mondial la Kempo, la categoria sa de vârstă. În 2016, la vârsta de 7 ani a câștigat primul său titlu de campion național la Kempo în cadrul Campionatelor Naționale de Kempo Tradițional şi Kempo K1. În 2023, a devenit campion mondial la Kempo la categoria sa de vârstă. Trofeul a fost înmânat de campioana olimpică la judo a României, Alina Dumitru.

Nataţie – Vlad Ștefan Stancu. La doar 19 ani este deținătorul recordului național al României la proba de 1500 de metri liber în bazin olimpic și la proba de 800 de metri liber în bazin olimpic și în bazin scurt. La Campionatele Mondiale de Juniori din 2022, a câștigat medalia de argint la proba de 400 de metri liber și medaliile de bronz la probele de 800 de metri liber și 1500 de metri liber. Premiul a fost înmânat de jurnalistul sportiv, Cristian Mândru.

Judo – Rareş Dumitru. Practică acest sport de la vârsta de 6 ani, fiind legitimat la clubul CSA Steaua. În 2022, a obținut titlul de vicecampion național la Judo Ne-Waza U14, iar performanțele sale au continuat, câștigând medalii de bronz la Campionatul Național U18 din 2024, Campionatul Național U15 din 2023 și Campionatul Național U11 din 2018. Anul acesta, Rareş a devenit Campion Național U16, un rezultat remarcabil pentru cariera sa. Premiul a fost înmânat de campioana olimpică la maraton, Constantina Diţă.

Haltere – Mihaela Cambei. Este triplă campioană europeană de seniori în 2023 şi 2024 şi medaliată cu argint şi bronz la stilul smuls, la Mondialele din 2022, respectiv 2023. Anul trecut a fost declarată cea mai bună halterofilă a Europei, iar anul acesta a cucerit medalia de argint la categoria 49 kg, la Jocurile Olimpice de la Paris. Premiul a fost înmânat de fotbalistul Florin Gardoş.

Fotbal – Anthony de Pereira. La doar 9 ani, visează să joace alături de cele mai mari nume ale fotbalului international. În prezent, joacă fotbal pentru ACS Mediaș, echipă campioană a sezonului 2023/2024 unde a marcat un impresionant număr de 21 de goluri.

Gimnastica – Ana-Maria Bărbosu. La Campionatul European de Juniori din 2020 a obţinut aur la sărituri (13,700), aur la paralele (13,450), aur la bârnă (13,100) şi aur la sol (13,250). La Campionatele Europene din 2024 a ocupat locul patru, atât la sărituri, cât și cu echipa României. Medaliată cu bronz la Jocurile Olimpice de la Paris de anul acesta, pentru exercițiul de gimnastică feminină de la sol, laureata acestei categorii poartă cu ea o poveste uimitoare despre curaj, dreptate şi demnitate. Trofeul a fost înmânat de Andreas Nikiforidis, Legal Counsel Nawaf Salameh Family Office.

Box – Amalia Niţă. De 4 ori campioană europeană, în 2021, 2022 , 2023 si 2024 , de 6 ori câştigătoarea Cupei României şi de 6 ori campioană naţională, Amalia este un exemplu de excelență în sport și un model pentru viitoarele generații de sportivi. Premiul a fost înmânat de Lăcrămioara Perijoc, desemnată de Federația Română de Box cea mai bună pugilistă a anului 2022.

Scrimă – Ilinca Pantiş. A obținut medalia de argint la Jocurile Europene de la Cracovia din 2023 (competiție pentru seniori), bronz la Campionatul Mondial de Juniori din Cairo în 2021 şi la Campionatul European de Juniori din Porec în 2020. Performanțele sale la competițiile naționale sunt la fel de remarcabile: 12 medalii de aur, 10 medalii de argint și 9 medalii de bronz . Trofeul a fost înmânat de Sandu Constantin, campion european cu echipa de sabie a României și antrenor – președinte la CS Riposta.

Tenis – David Cercel. Campion Național Dublu la categoria de vârstă de 14 ani și Campion Național cu Echipa la aceeași categorie de vârstă. Se află pe locul 4 în clasamentul național și pe locul 60 în clasamentul tenisului european, o realizare deosebită pentru vârsta sa. Printre competițiile internaționale la care a participat se numără Ilie Năstase Trophy, unde a fost campion la Tennis Europe U12 în proba de simplu, Cupa Bright OCH, unde a câștigat de asemenea la FRT Cat. A în simplu, și Soul Cup 2022, unde a fost dublu campion la Tennis Europe U12. Premiul a fost înmânat de Andreea Prisăcariu, jucătoare profesionistă de tenis.

Canotaj – Camelia Bianca Ifteni. A început să practice canotajul la vârsta de 11 ani, la îndemnul părinților săi. În 2023, a excelat la Campionatul European U19 din Brive La Gaillarde, Franța, câștigând medalia de aur în patru plus și la Campionatul Mondial U19 din Paris, Franța, unde a obținut locul 1 în schif simplu feminin. În 2024 a câştigat locul 1 în schif simplu feminin la Campionatul European U19 din Kruszwica, Polonia, și la Campionatul Mondial U19 din St. Catharines, Canada. Premiul a fost înmânat de Viorica Cochelea-Cogeanu, dubla laureată cu aur la Jocurile Olimpice de la Atlanta (1996) şi Sydney (2000).

De asemenea, Alexandrion Group a acordat un premiu special pentru reziliența, curajul si mentalitatea pozitivă, calităţi care l-au transformat într-o sursă de inspiraţie puternică pentru noi toţi, soldatului Raul Andrei Mirică. Rănit în timpul unui exercițiu de aprindere a unei încărcături de trotil, în urma căruia și-a pierdut brațul drept și palma stângă, soldatul Raul Andrei Mirică se antrenează pentru a reprezenta Armata României la Jocurile Invictus din anul 2025, în Canada, unde va participa la disciplinele înot, volei din șezut, snowboard și curling. El se antrenează intens și la atletism fiind legitimat la CSA Steaua București.

Premiul a fost oferit de Dr. Nawaf Salameh, președintele fondator al Nawaf Salameh Family Office.

Alexandrion Group

“Ne-am propus încă de acum 30 de ani, de când am început povestea Alexandrion Group, să ne implicăm şi să susținem cât mai multe proiecte si cauze care ajută ţara noastră să se dezvolte şi care să ne propulseze în rândul liderilor mondiali în diverse domenii.  România este recunoscută la nivel internaţional pentru performanţele sportivilor săi. Deci suntem datori să continuăm să susținem performanţa și valorile românești. Mă bucur foarte mult că putem contribui la conturarea unui viitor mai bun pentru sportivii din România şi în acelaşi timp la consolidarea reputației României pe scena internațională. Felicitări laureaţilor Galei Trofeelor Alexandrion, antrenorilor care îi ghidează să ajungă acolo unde îşi doresc, părinţilor care le oferă suportul emoţional şi material şi mult succes tinerilor sportivi în tot ceea ce şi-au propus pentru viitor!”, a declarat Dr. Nawaf Salameh, Preşedinte Fondator Nawaf Salameh Family Office.

Gala Trofeelor Alexandrion s-a aflat la cea de-a IX-a ediţie, anul acesta, şi a premiat până acum peste 100 de sportivi români. Evenimentul face parte din seria acţiunilor de susţinere a sportului şi sportivilor români, pe care Alexandrion Group şi Fundaţia Alexandrion le derulează de peste 20 de ani. În prezent Alexandrion Group este partener oficial al Federaţiei Române de Fotbal şi are, de asemenea, în derulare, parteneriate cu cluburile sportive F.C. Petrolul Ploieşti, F.C. Hermannstadt, F.C. Politehnica Iaşi şi F.C. Universitatea Cluj.