A fost anunțată tema pentru Met Gala 2025

Scris de Andrada Arsenie
Publicat la data de: 14-10-2024

în: News & Features

Met Gala 2025

Met Gala va fi organizată din nou în prima zi de luni a lunii mai, mai exact pe 5 mai 2025, cu ocazia celebrării anuale a viitoarei expoziții a Institutului de Costume. Pentru anul 2025, tema propusă a expoziției principală se va axa pe moda masculină.

Institutul de Costume de la Muzeul Metropolitan de Artă a anunțat spectacolul de anul viitor și presupusa temă a Met Gala, care va fi „Superfine: Tailoring Black Style”, care se pare că este o expresie a dandismului negru. Codul vestimentar exact nu a fost încă anunțat și va fi făcut public la începutul anului 2025.

Expoziția este inspirată de munca Monicăi Miller, profesor și președinte al Africana Studies la Barnard College, și de cartea sa Slaves to Fashion: Black Dandyism and the Styling of Black Diasporic Identity. Expoziția va cuprinde articole de îmbrăcăminte, picturi, fotografii și multe altele – toate explorând stilul de neșters al bărbaților de culoare în contextul dandyismului, din secolul al XVIII-lea până în zilele noastre, dar și „importanța hainelor și a stilului pentru formarea identităților persoanelor de culoare în diaspora atlantică”. Aceasta va fi curatoriată de Miller și Andrew Bolton de la Met Costume Institute.

De asemenea, au fost anunțate gazdele pentru Met Gala 2025. Printre copreședinții Galei Met de anul viitor se vor număra Colman Domingo, Lewis Hamilton, A$AP Rocky, Pharrell Williams și, desigur, Anna Wintour. LeBron James va fi co-președinte onorific.