Breaking News: Un nou brand de gin lansat de Brad Pitt și Matthieu Perrin

Scris de Alexandra Popescu
Publicat la data de: 06-09-2023

în: News

Brad Pitt

În ultimii ani am observat apariția tot mai multor branduri de spirtoase achiziționate sau înființate de marile staruri cum ar fi The Rock, Kevin Hart, Ryan Reynolds, Emma Watson sau George Clooney, așa încât era cât se poate de natural ca și Brad Pitt să aibă propriul gin. Deși o planetă întreagă cunoaște lupta starului american cu alcoolismul, se pare că, acum, Brad Pitt poate ține sub control problemele pe care le-a avut în trecut cu alcoolul.

Brad Pitt

Povestea este una captivantă, având în vedere că The Gardener French Riviera Gin a fost realizat în colaborare cu un membru al familiei Perrin, producători de vin franțuzesc de renume internațional, și Tom Nichol, un master distiller cu o experiență de peste 40 de ani.

Acest gin se prezintă ca o băutură elegantă, pură, 100% organică și 100% franțuzească, un London dry clasic, fără nicio aromă artificială adăugată în procesul de distilare. După spusele lui Perrin, intenția de a încapsula esența Rivierei Franceze, loc dedicat zeilor contemporani, cu care Brad Pitt rezonează, a fost de la bun început o aventură palpitantă și se pare că nuanțele suave de ienupăr ale acestui gin merită toată atenția.

Brad Pitt

Brandul The Gardener se dorește a fi pe viitor un concept despre schimbarea lină a anotimpurilor, cu plăcerea unui trai bun ridicată la rang de artă – sau, altfel spus, celebrarea bine-cunoscutului „art de vivre” franțuzesc.

Noul The Gardener French Riviera Gin a fost lansat de curând la Festivalul de Film de la Cannes, urmând să ajungă în acest an pe mesele din Europa și probabil că în restul lumii, inclusiv SUA, în cursul anului viitor.