Poate singurul liant între poezie și sculptură ar fi caleidoscopul de perspective ce deschid noi și noi povești din enigmele versurilor, ale unghiurilor, ale formelor. Dacă dintr-o operă poate prea criptică, beatitudinea creatorului oricând poate degenera spre orgoliul de a nu fi înțeles în valențele dorite, cu modestia unui spirit la înălțimea și complexitatea talentului, din atelierul său din Nisa, Michel Gouaud vorbește despre fericirea de a găsi în ochii ce-i ating opera o simbolistică mereu vie și vibrantă pentru expresia sa în sculptură, fotografie și poezie. Absența unei chei pentru decodificare permite deschiderea unor porți mai largi ale imaginației, obiectul devenind voluntar vectorul acolo unde identitatea observatorului o preia pe cea a creatorului. Apare astfel o traducere directă în alteritate. Libertatea subiectului presupune marea sa obiectivitate, iar distincția dintre iminență și transcendență o reia pe cea realizată de stoici între ceea ce depinde de noi și ceea ce nu.
Care ar fi alegoriile din spatele alegerii unei anumite geometrii sau a unei anumite intervenții de manipulare ori alterare a unei lucrări readymade?
Pentru mine, geometria este o închisoare din care arta îmi permite să evadez. O armonie imprecisă. Termenul de geometrie derivă din limba greacă și comasează denumirile ce ar desemna pământul și măsura. Aceasta ar fi, așadar, știința măsurătorii de teren. Nu este oare artistul creat pentru a depăși măsura? El deschide noi căi ale libertății imaginative! Contemplarea conservă libertatea umană pentru că ea menține realitatea la distanță, hazardul distrugător, moartea, îmi oferă relicve pe care le ating cu respect pentru o înviere. Iluzia unui readymade!
Cum am putea vizualiza sinergia între expresia dumneavoastră în mai multe arte: sculptură, poezie, fotografie, colaj? Am putea considera ipoteza unei transpuneri, a căutării unei alte clarități sau profunzimi ori cea a unei completări?
Ochiul, mâna, cuvintele, muzica, lemnul, fierul, piatra, atingerea, visul, căutarea detaliului, spiritualitatea, dragostea, umorul, dispoziția. Dispersare și coerență. A stăpâni timpul: insatisfacția. A merge dincolo. Întotdeauna. Semnul trebuie să prindă alura unei călătorii spre țara infinitului.
Care ar fi versurile în care vă regăsiți cel mai profund? De asemenea, dacă s-ar găsi cineva să scrie un fragment din poezia dumneavoastră pe un zid pentru a inspira trecătorii spre o bucurie, o reflecție sau o revelație, care ar fi versurile pe care v-ar plăcea să le vedeți?
„Ta vérité n’est pas la mienne / Je peux faire un bout du chemin / Ma liberté n’est pas la tienne / Mais il faut se tendre la main” („Adevărul tău nu este al meu / Pot să fac un scop din drum / Libertatea mea nu este și a ta / Dar trebuie să ne ținem de mână”)
Când și cum ajunge o emoție, o reflecție sau o poveste să vă convingă pentru a fi captată în vers și sub ce context în artele vizuale?
Vorbim de sursa de inspirație, care din punctul meu de vedere ar fi ca un fluviu care mă hrănește zi și noapte, până la supradoză. Flash-uri în repetiție, pentru alegeri, și întotdeauna acel timp pe care nu-l pot stăpâni, acea frustrare de a fi limitat de forțele noastre, de certitudinea celui de neatins. Fericirea de a crea, durerea de a nu te putea consacra exclusiv.
Care ar fi metaforele aduse peste perspectivele ridicate de tehnica de compoziție a peisajelor în colajele de imagini în zoom?
Ulise și Odiseea, deliciile și apa de aici, apa fiind stăpâna mea.
Cum ați reprezenta esența luxului într-o lucrare și ce coordonate ați aborda: atributele fizice și cele intangibile sau, din prisma percepției întâlnite, reveria inspirată, scepticismul ori variile sacrificii alese în numele său?
Experții nu ajung la un acord cu privire la definirea noțiunii de lux. Putem însă distinge luxul de modă. Iar eu mă bucur de bogăția de a putea să mă ofer luxului de a nu fi la modă.
