Jacquemus – Le nouvel enfant terrible

Scris de Luxury
Publicat la data de: 12-08-2019

în: Fashion

Preluând cu naturalețe rețelele de socializare drept cel mai persuasiv spațiu de expoziție și lăsând nonșalanța să fie vocea cutezanței, un artist câștiga adulația tuturor autorităților modei, de la Christian Lacroix până la Brigitte Macron. Totul, doar ca un mesager pentru geniul firescului.  

Revelația modei pariziene – un destin spre care, în aparență, nu prea avea cum să fie catapultat copilul unei familii modeste de agricultori, dacă esența stilului nu s-ar fi întrezărit tocmai din libertatea mișcării, odată ce natura devenea terenul magic de joacă.   

La doar câteva luni de la admiterea la prestigiosul ESMOD (École supérieure des arts et techniques de la mode), lui Simon Porte i se oferă șansa de a deveni asistentul directorului creativ de la Citizen K, un avânt care-l determină să abandoneze studiile, odată ce munca se va dovedi cel mai bun dascăl.   

Dispariția mamei sale va fi însă ingratul șoc ce-i va disciplina entuziasmul spre direcția unei autonomii artistice la doar 20 de ani. Dincolo de orice rebeliune, naturalețea sub care Simon va promova semnătura Jacquemus, exact numele de domnișoară al mamei, va fi anunțată chiar de la colecția „Ouvrière”, un intempestiv debut care, încă din 2010, prevestea răsturnarea convențiilor printr-o ofensivă a unicității, dincolo de figuri aparent „obișnuite”.  

După doar doi ani de activitate în care Simon va consacra o estetică pe care el însuși o va defini drept „mode naïve”, tânărul artist era invitat să-și prezinte viziunea în cadrul Paris Fashion Week. Adevărata sa confirmare vine însă în 2015, ca laureat al premiului special al juriului în cadrul Prix LVMH

„Triumful femeii”, fresca lui Georges Picard din Petit Palais, va primi o spontană ilustrare odată ce prin colecția Jacquemus dedicată sezonului toamnă-iarnă 2018/2019, Simon Porte ne invită spre o revendicare a stilului în căutarea armoniilor originale dincolo de constrângeri precum proporții, simetrii, modestia contrafăcută sub o falsă moralitate și chiar reguli de complementaritate cromatică. Dar dincolo de orice manifest spre emancipare, eliberatoarea provocare are drept prim reper nostalgia pentru răsfățul vacanțelor estivale, lăsând opulența Rivierei să vibreze în eterna estetică pariziană. Totodată, putem remarca propunerea unei djellaba citadine ca instantaneu din propria aventură a lui Simon în Marrakech.

Celebrând grația fluidității, creatorul se îndreaptă spre drapaje necontrolate sau spre geometria tricotajului, ambele menite a dicta o nouă interpretare a senzualității. 

O seducție eterică prin voluptatea transmisă de mătase și piele reușește o genială reconfigurare a structurii în decor printr-o neașteptată mânuire a proporțiilor. 

Galerie Foto