Van Cleef & Arpels și-a relocat flagshipul din din Landmark Prince’s Building Hong Kong în Alexandra House. Noul magazin a fost deschis pe 29 iunie 2026 și reunește colecțiile de bijuterii, High Jewelry și colecțiile de ceasuri într-un cadru conceput de Studio Jouin Manku.
Noul spațiu se desfășoară pe două niveluri și combină arhitectura cu elemente inspirate din natură. Exteriorul este realizat din piatră în tonuri deschise și sticlă texturată, și integrează un efect de „ploaie de lumină”, alături de petale din tencuială albă. La interior, tonurile neutre sunt asociate cu detalii vegetale și lemn, creând zone distincte pentru diferitele colecții și activități ale brandului.

Parterul include un spațiu dedicat istoriei Van Cleef & Arpels unde vor fi organizate două expoziții în fiecare an, dedicate unor teme legate de creația și patrimoniul casei de bijuterii. Programul expozițional debutează cu Welcome to Van Cleef & Arpels’ World, o expoziție care prezintă o selecție de piese din colecția patrimonială a casei și evidențiază câteva dintre sursele sale de inspirație și creațiile emblematice.
Etajul superior este dedicat ceasornicăriei și universului „Poetry of Time” al brandului. Aici oaspeții vor găsi un salon privat, care oferă un cadru mai intim pentru prezentarea ceasurilor, în timp ce un spațiu dedicat parfumeriei inspirat din istoricul magazin al casei de la Place Vendôme din Paris prezintă colecția de parfumuri Collection Extraordinaire.

Designul noului magazin a fost realizat de Studio Jouin Manku. Arhitecții și designerii Patrick Jouin și Sanjit Manku au o abordare în materie de design, care este caracterizată de curbe, inspirație naturală și o atenție deosebită acordată materialelor și artelor meșteșugărești (Métiers d’Art), ce se regăsește în filosofia casei Van Cleef & Arpels.
„Fiecare locație Van Cleef & Arpels necesită o abordare unică și o cercetare aprofundată pentru a exprima pe deplin identitatea Maison-ului, rămânând în același timp fidelă culturii locale”, a declarat Catherine Renier, President and CEO al Van Cleef & Arpels.
Magazinul din Hong Kong se află la Shop G2-3 și 101B, parter și primul etaj, Landmark Alexandra, 18 Chater Road, Central. Programul este de luni până sâmbătă, între 10:30 și 19:00, iar duminica între 11:00 și 18:00.