Dr. Viorica Chiurciu

„Medicina te aruncă mereu într-un ocean uriaș al provocărilor, în care m-am învățat să construiesc insule salvatoare”

Scris de Luxury
Publicat la data de: 04-07-2022

în: Cover

Dr. Viorica Chiurciu

O voce fermă la conducerea Romvac, o companie de excepție, care face cinste cercetării în medicina veterinară și umană atât pe plan național, cât și la nivel mondial, dr. Viorica Chiurciu seduce și în plan artistic, fiind una dintre cele mai îndrăgite cântărețe de folclor oltenesc de la noi. Ce înseamnă să-ți trăiești visul, să te simți utilă și apreciată, să lași ceva în urmă, bucurându-te intens de viață și de provocările pe care aceasta le oferă? Despre toate acestea, dr. Viorica Chiurciu, director general și președintele Consiliului de Administrație al companiei Romvac, cercetător științific gradul I, Doctor în Științe Medicale, membru al Academiei Române A.S.A.S…

Romvac, compania pe care o manageriați cu succes de la începutul pandemiei încoace, împlinește în curând jumătate de secol. Cinci decenii cu performanțe remarcabile, cu brevete internaționale, descoperiri care au revoluționat domeniul medical veterinar, dar și uman, cu 300 de produse medicinale de uz veterinar şi alte aproape 100 de produse de uz uman. Ce înseamnă pentru dumneavoastră toate aceste realizări?
Cred că unul dintre dezideratele oricărui om este de a realiza în viață ceva util, frumos și bun, ceva care să marcheze trecerea sa cu folos pe acest Pământ, dincolo de dorințe subiective firești sau egoiste. Și mai trăiesc cu convingerea că pe toți ne mână vise, dorințe și ambiții în viață, a căror realizare depinde numai de noi. De la acest traseu nu m-am abătut nici eu, căci mi l-am clădit mai întâi cu visele copilăriei, când mă imaginam ajutând animalele bolnave, apoi cu dorința de a afla și de a învăța cât mai multe, ajungând până la ambiția de a deveni medic. Dar drumul acesta nu s-a oprit aici, deoarece mi-am dat seama că nu îmi este suficient să fiu doar doctor, ci trebuie să fac mai mult de atât pentru a putea salva cât mai multe vieți și, în felul acesta, am început activitatea de cercetare științifică, care a dus la realizarea de produse ce au făcut istorie pe piața medicală veterinară și umană din țară și chiar din lume. Fiecare realizare profesională și fiecare pacient salvat au însemnat pentru mine o nouă împlinire care mi-a adus bucurie, dar care mi-a dat și curajul, și dorința de a progresa mai mult, deoarece medicina te aruncă mereu într-un ocean uriaș al provocărilor, în care m-am învățat să construiesc insule salvatoare. Însă nimic nu poate egala bucuria pe care o trăiesc cu toată ființa la fiecare „Mulțumesc!” al omului căruia tocmai i-am făcut un bine, mai ales atunci când își pierduse aproape orice speranță.

Care este credința ce stă la baza performanțelor pe care le-ați atins de-a lungul carierei de medic/cercetător și director de companie?
Drumul de la vis la realitate nu este ușor, dar nici imposibil. Acest lucru mi l-am demonstrat o viață întreagă deoarece tot ce am realizat ca om de știință, ca lider și manager am reușit datorită muncii neobosite, ambiției și dăruirii. Mi-am înfruntat destinul în mod calculat, încercând, pe de o parte, să anticipez ce va fi și, pe de alta, încercând să mi-l scriu eu însămi prin acțiunile întreprinse în urma stabilirii unui scop și a unor obiective clare. În plus, mi-am dorit mereu ca tot ceea ce fac să fie foarte bine făcut, să însemne ceva, să fie folositor.

Experiența m-a învățat că nu există o rețetă sigură de a obține performanță, deoarece aceasta depinde de mai multe variabile. Când vine vorba de cele pe care le poți controla, trebuie să faci tot ce îți stă în putere pentru a fi cât mai bun în ceea ce faci. Astfel, am învățat că drumul spre reușită și performanță nu depinde numai de cunoștințele propriu-zise din domeniu, ci și de modul în care fructifici aceste informații și le pui în echilibru cu abilitățile de leadership, management și comunicare. Ca o notă finală a rețetei proprii, adaug și curajul.

Dr. Viorica Chiurciu

E ceva ce ați schimba dacă ați putea întoarce timpul?
Dacă ne referim la activitatea profesională, sunt perioade din trecutul îndepărtat sau apropiat care aș fi vrut să nu fi fost chiar atât de solicitante și obositoare, perioade în care am muncit până la epuizare. Cu toate acestea, nu aș întoarce timpul înapoi și nu aș schimba nimic pentru că sunt convinsă că acest fapt nu ar însemna că mi-ar fi mai ușor și că totul s-ar aranja de la sine. În plus, nu aș schimba nimic sub acest aspect deoarece acolo unde a fost enorm de multă muncă, și satisfacția a fost pe măsură. O călătorie în trecut aș face-o numai pentru sufletul meu care plânge după jumătatea lui, după soțul meu care aș fi vrut să mă mai fi ținut de mână și acum.

Care au fost cele mai mari provocări cu care v-ați confruntat de-a lungul celor 37 de ani de carieră de cercetător în cadrul Romvac?
Lucrul în domeniul științific și, mai ales, în cel medical îți cere în permanență să te adaptezi și să găsești soluții pentru nevoile nou apărute sau pentru cele mai vechi, dar pentru care nu s-a găsit încă o rezolvare. Așadar, provocări pentru mine, ca om de știință, au existat dintotdeauna, însă, cu siguranță, prima și, poate, și cea mai frumoasă a fost aceea când am hotărât că Romvac își va dezvolta portofoliul de produse de uz veterinar și va crea, pe lângă vaccinuri, și medicamente. Acesta a fost momentul în care am început să scriu cu echipa companiei povestea conceperii a peste 300 de formule medicamentoase pentru sănătatea tuturor speciilor de animale din România. Pentru a putea reuși acest lucru, am creat laboratoare moderne certificate GMP, Good Manufacturing Practice. O altă provocare a apărut odată cu intrarea noastră în Uniunea Europeană și alinierea la normele impuse de aceasta. În consecință, nu am mai avut voie să producem anumite medicamente și vaccinuri. Însă acolo unde s-a putut, am încercat să găsim soluții alternative și, astfel, am creat produse noi. De asemenea, o altă provocare a fost înființarea diviziei de medicină umană și lansarea Oului hiperimun și a gamei de produse Imunoinstant cu imunoglobuline Y specifice, care acționează împotriva virusurilor, fungilor și bacteriilor rezistente la antibiotice. Practic, fiecare produs nou, fie el de uz uman sau veterinar, este pentru noi o nouă reușită.

Care sunt principalele descoperiri, cele de care sunteți mândră, în domeniul medicinei veterinare?
De-a lungul anilor, compania Romvac a lansat multe produse care au făcut istorie pe piaţa medicală veterinară. Ceea ce le-a scos în evidenţă a fost, pe lângă eficienţă, şi faptul că acestea erau originale, formulele lor fiind create de noi şi adaptate perfect la spectrul de boli animaliere cu incidenţă în ţară. Din această categorie fac parte antimicrobienele Enteroguard şi Galiprotect, pulberea Castrarom, produs sicativ, antiinfecţios şi cicatrizant, dar şi unguente precum Dermoguard, antimicrobian şi cicatrizant. Împlinirea pe care mi-a adus-o fiecare produs nou realizat este completată şi de faptul că multe dintre medicamentele realizate de Romvac au fost create pe linii tehnologice proprii pentru care deţinem know-how-ul. Astfel, linia de tabletare a fost concepută, proiectată şi realizată prin efortul conjugat al medicului veterinar, adică subsemnata, al inginerului chimist şi al soţului meu, dr. ing. Constantin Chiurciu, făcând posibilă producerea a aproape 100 de repere din portofoliul nostru.

Romvac inovează de ani buni și în domeniul sănătății umane. Ce noutăți există acum pe acest palier?
Cazuistica întâlnită în cadrul cabinetului de Medicină Complementară – Alternativă Imunoinstant ne oferă cel mai bun puls despre nevoile oamenilor sub aspectul sănătății, despre ceea ce înseamnă eficiența terapiei cu imunoglobulinele Y specifice și cum trebuie adaptată și dezvoltată gama noastră de produse pentru a răspunde cât mai bine la patologiile cu care ne confruntăm. Astfel, am constatat că printre cel mai des întâlnite afecțiuni sunt cele dermatologice și, de aceea, am lansat Imunoinstant anti-Pseudomonas aeruginosa Spray și Imunoinstant anti-Staphylococcus aureus Spray, recomandate în leziuni și plăci infectate cu cei doi patogeni.

De asemenea, tot pentru afecțiunile cutanate, urmează să lansăm un nou produs, de data aceasta pe bază de lizozim din albușul de Ou hiperimun, Lizoderm, cu efect terapeutic excelent în diferite afecțiuni dermatologice. Lizozimul este o enzimă bacteriolitică ce are capacitatea de a distruge peretele celular al unor bacterii Gram-pozitive, precum Salmonella, E.Coli sau Pseudomonas. Produsul a fost testat cu succes pe o serie de pacienți care prezentau dermatite, psoriazis, arsuri ușoare și plăci din alergii cutanate. În premieră mondială, am demonstrat prin cazuistică bogată că terapia Imunoinstant cu imunoglobuline Y specifice duce la vindecarea clinică a pacientului. Ca inedit, precizez că suntem primii din lume care am vindecat clinic de psoriazis un copil de numai 6 ani.

Dr. Viorica Chiurciu

Ce beneficii au produsele cu imunoglobuline Y din gama Imunoinstant?
Datorită conținutului său, Oul hiperimun Romvac, cel din care iau naștere toate produsele Imunoinstant, este o sursă valoroasă de anticorpi IgY specifici care prezintă trei avantaje majore. În primul rând, ajută mecanismul de susținere a imunității pasive a organismului. Obținute prin hiperimunizarea găinilor cu microorganisme patogene pentru om, imunoglobulinele Y specifice din Oul hiperimun Romvac ajută mecanismul de susținere a imunității pasive, adică organismul uman primește gata preparați anticorpii de care are nevoie, fără a mai fi nevoit să îi producă singur, aşa cum se întâmplă în cazul imunizării active, prin vaccinare. În al doilea rând, aceste imunoglobuline Y specifice acționează preventiv, ca o barieră pe care organismul nostru o capătă împotriva factorilor biologici agresivi patogeni. Cel de-al treilea beneficiu al IgY specifice este că au și acțiune curativă în cazul pacienților care au contractat deja o infecție cu unul din agenții patogeni împotriva cărora în Oul hiperimun Romvac există deja anticorpi specifici.

Oul hiperimun și produsele din gama Imunoinstant sunt unice pe piața din România. Pentru capacitatea lor de a acționa țintit împotriva a diferite bacterii, virusuri și fungi, Romvac a dezvoltat imunoglobulinele Y din oul obișnuit, făcându-le să acționeze specific în terapii profilactice și curative, prin produsele din gama Imunoinstant. Obţinerea Ouălor hiperimune polivalente sau monovalente de la Romvac, spre deosebire de ouăle provenite de la găini obişnuite, implică un proces extrem de complex ce cuprinde prepararea antigenelor pe medii de cultură selective, imunizarea găinilor cu antigene emulsifiante în adjuvant, evaluarea cantitativă și calitativă a anticorpilor IgY specifici prin teste imunologice: testul ELISA calitativ și cantitativ, testul de imunodifuzie în gel de agar. Apoi, imunoglobulinele Y sunt condiţionate în soluţii buvabile, creme, sprayuri, soluţii pentru aerosoli și suspensii în produsele Imunoinstant, singurele din România care conţin atât anticorpii IgY specifici față de antigene bacteriene, virale și fungice, cât și proteinele imunologic active specifice din albuș.

Imunoinstant este recomandat în: infecţii cutanate, infecţii gastrice, infecţii gastrointestinale, infecţii genitale, infecţii respiratorii, infecții cu rotavirus, infecţii urinare, afecţiuni parodontale, psoriazis, acnee, dermatite, afecțiuni ale sistemului osteoarticular (osteoartrită, osteoporoză, artrită reumatoidă), alte boli autoimune și pentru susținerea imunității organismului. Imunoglobulinele Y din Oul hiperimun sunt principiul activ esențial pe care se bazează toate produsele și protocoalele terapeutice Imunoinstant dezvoltate și validate de experții companiei Romvac pentru a oferi suport imunitar organismului, pentru a trata eficient diferitele afecțiuni cauzate de microorganisme patogene și, de asemenea, pentru a regenera şi echilibra organismul.

Echipa de cercetători Romvac a produs Oul hiperimun, care acționează împotriva a 30 de agenți patogeni extrem de virulenți pentru om. Ni-i puteți numi pe cei mai comuni? 
Romvac produce anticorpi împotriva a 30 de agenți patogeni, printre care: Acinetobacter baumannii, cu incidență mare în infecțiile intraspitalicești, cinci tulpini de Candida, respectiv Candida albicans, Candida glabrata, Candida krusei, Candida parapsilosis şi Candida tropicalis, Clostridium difficile, Escherichia coli, Helicobacter pylori, Virusul Herpes Simplex tip 1 (HSV 1), Papilomavirusul uman (HPV) 9-valent, respectiv tipurile 6, 11, 16, 18, 31, 33, 45, 52 şi 58, Klebsiella pneumoniae, Pseudomonas aeruginosa, rotavirus, Salmonella spp., Staphylococcus aureus, Streptococcus grup B și Virusul varicelo-zosterian.

Pe lângă imunoglobulinele Y specifice față de cele 30 de tulpini bacteriene, virale și micotice, produsele Imunoinstant conțin și alte proteine imunologic active extrase din albușul Oului hiperimun, precum ovotransferină, ovomucină, lizozim și ovoalbumină, factori de transfer și diferite peptide, toate benefice pentru sănătatea omului.

Dr. Viorica Chiurciu

Ce ne puteți spune despre echipa Romvac – cum reușiți să motivați și să păstrați cercetătorii acasă?
Din păcate, în România, domeniul cercetării științifice nu este exploatat la adevărata sa valoare. Acesta este motivul pentru care mulți din cei care ar vrea să lucreze în cercetare nu își găsesc locul și renunță, orientându-se spre diferite alternative. Romvac este o instituție care înțelege foarte bine cât de important este acest aspect, deoarece, de-a lungul celor aproape 50 de ani de existență, și-a bazat activitatea pe cercetarea științifică, fiind atestată şi ca unitate de cercetare de către Autoritatea Națională a Cercetării Științifice, sub coordonarea științifică a Academiei de Științe Agricole și Silvice. De aceea, aici am creat mediul pentru formarea şi dezvoltarea cercetătorilor, iar când omul face ceea ce îi place, are şi de la cine învăţa, îşi desfăşoară activitatea într-un loc de muncă plăcut şi vede că munca sa este apreciată, sunt şanse foarte mari ca acesta să îţi rămână fidel.

Care sunt strategiile care funcționează în prezent, când trăim vremuri delicate și imprevizibile (pandemie, război, inflație…)?
Nu aş putea spune că pandemia ne-a luat pe nepregătite din punct de vedere al măsurilor care s-au impus pentru a evita răspândirea bolii. Faptul că activăm în domeniul medical, că ne confruntăm des cu tot felul de epizootii şi că producem, pe lângă medicamente şi vaccinuri de uz veterinar, şi dezinfectanţi a făcut ca Romvac să fie deja pregătit în faţa noilor circumstanţe sanitare, motiv pentru care nu a fost nevoie să ne întrerupem deloc activitatea. Mai mult, când lumea căuta cele mai bune soluţii pentru întărirea imunităţii, Romvac avea deja răspunsul datorită gamei Imunoinstant cu imunoglobuline Y specifice. Apoi, noi dispunem de propria flotă auto şi nu am depins de nimeni pentru asigurarea distribuirii comenzilor în ţară.

Dacă războiul a avut impact negativ asupra pieţei îngrăşămintelor, Romvac, care anticipase de câţiva ani orientarea spre agricultura eco, a putut răspunde cererii de pe piaţă cu biofertilizatorul Rom-Agrobiofertil, certificat Ecocert. Este drept că efectele pandemiei şi ale războiului ne afectează pe toţi, fiindcă s-a schimbat puterea şi comportamentul de cumpărare al clientului. Apoi, câteodată este anevoioasă aprovizionarea cu materii prime. De asemenea, au apărut scumpirile care au creat un lanţ vicios. Însă fiecare nou neprevăzut ne-a învăţat să ne adaptăm. Astfel, am adoptat noi strategii de promovare şi vânzare şi avem în proiect diversificarea gamei de produse atât pe sectorul veterinar, cât şi pe cel uman.

Ați obținut numeroase premii – premiul Academiei Române A.S.A.S. pentru cărțile scrise în domeniul medicinei, precum și medaliile de aur și bronz câștigate la Salonul Internațional de Inventică, Pro Invent 2018, pentru merite deosebite în cercetarea umană. Ce înseamnă această recunoaștere/apreciere pentru un om pasionat de frumos și mânat de dorința de a face bine?

Toate aceste premii reprezintă, pentru omul de ştiinţă din mine, o validare ştiinţifică a bunelor rezultate obţinute pe parcursul atâtor ani de muncă, validare ce vine în completarea recunoaşterii eficacităţii produselor prin cererea permanentă şi atât de îndelungată a acestora pe piaţă. Este firesc să te bucuri de toate acestea, mai ales când timpul ţi-a demonstrat şi te-a convins că tot ce ai muncit a făcut atâta bine pentru atâtea vieţi. Mulţumirea sufletească este amplificată, deoarece aceste premii sunt reuşite, împliniri şi, în final, bucurii.

Om de știință, director general Romvac și artist pasionat – doar câteva dintre rolurile cu care jonglați. Ce înseamnă luxul pentru o femeie de carieră, cu responsabilități zilnice uriașe?
Acest univers al ştiinţei, al muncii, al responsabilităţilor şi pasiunii este extrem de solicitant, deoarece nu este deloc uşor să conduci destinele a 400 de angajaţi şi ale unei instituţii reprezentative din viaţa medicală românească. De la munca, responsabilităţile şi deciziile pe care le iau ca manager, trebuie să intru rapid şi în orice moment în pielea omului de ştiinţă. Apoi, întrucât am multe invitaţii ca artist, mai ales în emisiuni de televiziune, trebuie să-mi găsesc şi puterea de a mă transpune în această postură. Astfel, în tot acest iureş, luxul înseamnă pentru mine să am linişte, să fiu mulţumită şi împăcată cu mine însămi, să încep şi să închei ziua cu un zâmbet.

Dr. Viorica Chiurciu

Cum decurge o zi obișnuită în agenda dumneavoastră?
O zi obişnuită, fie ea din timpul săptămânii, fie din weekend, începe pentru mine la ora 6 dimineaţa. Apoi, dacă este zi de muncă, la ora 7 sunt la birou şi mă ocup de mapa pentru ziua nouă de lucru. Urmează şedinţe, întâlniri, inspecţii în laboratoare şi alte departamente din unitate sau din celelalte puncte de lucru pe care le avem în proximitatea sediului central sau în ţară. Ziua la birou se încheie mereu după programul de lucru, însă mintea nu se deconectează niciodată de la muncă, proiecte şi planuri şi trebuie să recunosc că, de multe ori, îmi fură şi ore din noapte.

Cum vă reîncărcați bateriile după o zi plină? Ce anume vă umple sufletul de bucurie?
Acum o să las doctorul din mine să vorbească şi o să spun cu toată tăria că nimic nu este mai sănătos pentru organism decât un somn bun, mai ales după o zi de muncă. De aceea, atunci când programul îmi permite, prefer să dorm, să mă odihnesc. Apoi, îmi place să îmi petrec timpul cu cei dragi sau să călătoresc. Ce-i drept, în ultimii ani, majoritatea călătoriilor mele s-au transformat în deplasări în interes de serviciu. O altă activitate care îmi dă energie este muzica, cu ajutorul căreia ajung la sufletul oamenilor, fapt ce îmi aduce o mare împlinire sufletească de fiecare dată când cânt.

Cât de des cântați și unde vă putem asculta acum, când evenimentele sunt din nou permise?
Apariţiile televizate şi radio sunt cele mai frecvente, deoarece îmi este mult mai uşor să dau curs acestora, din perspectiva timpului disponibil şi a distanţei de parcurs. Acestea sunt motivele pentru care nu pot onora toate solicitările la spectacole, însă am confirmat prezenţa la spectacolul Zilele Comunei Afumaţi, care va avea loc în zilele de 30 aprilie şi 1 mai, anul acesta.

Prin cântec vă exteriorizați trăirile. Care este mesajul celei mai noi piese compoziție proprie?
Spre marea mea bucurie, în luna aprilie a acestui an, am reuşit să lansez primul meu compact-disc de muzică uşoară, intitulat „Am nevoie de noi”. Toate cântecele sunt compuse de artistul şi compozitorul Rareş Borlea (RAOUL) şi toate spun povestea dragostei mele şi a soţului meu, a unuia pentru celălalt, deoarece albumul este dedicat memoriei acestuia, ing. chim. Constantin Chiurciu, PhD. Piesa cea mai dragă mie, „Am nevoie de noi”, este şi cea care a dat numele acestui album şi vorbeşte despre ceea ce ne-a unit mereu, despre o dragoste unică şi frumoasă, căreia îi cânt nemurirea dintr-o altă dimensiune a unei mari iubiri. Noi am fost mereu împreună în tot ceea ce am făcut şi legătura dintre noi a devenit, după cum era firesc, tot mai puternică. Realizările, iubirea, respectul, grija și atenția unuia pentru celălalt, toate au fost temelia solidă a vieții noastre împreună și tot ce ne-a legat și ne-a făcut să ne identificăm unul cu celălalt. Una dintre întâmplările care ne aduceau mereu zâmbetul pe buze şi care a apărut tocmai pe fondul acestei identități spirituale a fost într-una din călătoriile noastre, când, fiind nevoiţi să plecăm într-o excursie, am luat cu noi un singur pașaport și nu pe ale ambilor, de parcă era un lucru cât se poate de firesc ca noi, simțindu-ne ca un întreg, să fim percepuți la fel de către toată lumea.

Pentru toate acestea, nu voi uita niciodată tot ce ne-a legat şi voi păstra în suflet toate gesturile şi vorbele de dragoste ale soţului meu care îmi spunea mereu, parcă anticipând versurile „Am nevoie să-mi dai o secundă mai lungă ca viaţa”, că timpul pe acest Pământ este prea scurt pentru iubirea pe care mi-o poartă.

Dacă ați fi Dumnezeu pentru o zi, ce ați schimba în lume?
Dacă aş putea schimba ceva în lume, ar fi ura şi indiferenţa, lipsa de umanitate, lăcomia şi egoismul, falsitatea oamenilor, trândăvia şi avariţia, pseudointeligenţa, lauda pentru nonvalori, blamarea bunelor maniere şi lauda a tot ce înseamnă vulgaritate şi prost-gust. Aş da copiilor copilăria pe care o merită, cea lăsată de Dumnezeu în lumea reală, nu în limitele unui display care distorsionează şi murdăreşte minţi fragede. Şi, dacă tot vorbim despre ceva utopic, cu siguranţă aş vrea să am puterea de a face ca lumea să nu poată să grăiască decât adevărul, să nu mai poată să facă nimeni niciun rău nimănui sub cuvinte mincinoase, dar frumos meşteşugite.

Cum arată Paradisul dumneavoastră?
Paradisul înseamnă, pentru mine, acasă şi toate locurile în care eram mereu cu soţul meu. Acum, Edenul meu a pierdut floarea cea mai dragă, însă am mereu familia şi prietenii alături de mine. Şi mai am liniştea şi siguranţa pe care mi le-am creat şi care îmi sunt necesare pentru a-mi completa paradisul propriu. Edenul meu înseamnă şi sănătatea de care m-am bucurat mereu, înseamnă fericire şi împliniri. De asemenea, un colţ de rai este şi compania pe care o conduc, deoarece sunt parte din aceasta prin toate realizările ca om de ştiinţă şi director.

Cea mai mare realizare a dumneavoastră este…
Cea mai mare realizare a mea înseamnă Romvac, căruia m-am dedicat ca om de ştiinţă, şef de laborator, director de departament şi manager de companie, într-o viaţă de muncă, ambiţie, perseverenţă şi pasiune, toate contribuind semnificativ la destinul acestei companii. Fiind parte a proiectelor şi strategiilor unităţii, creator al multora dintre produse şi coordonator de proiecte şi echipe de cercetare, Romvac este cea mai importantă realizare a mea deoarece înseamnă şi un vis devenit realitate, fiindcă în felul acesta am reuşit să ajut oamenii şi animalele, ajungând să împlinesc dorinţele şi speranţele răsărite cândva într-un suflet mic de copil.

Dar cel mai mare regret?
Cred că viaţa ne dă tuturor multe lucruri bune dacă suntem serioşi şi muncim. De aceea, din punct de vedere profesional nu există regrete, ci dimpotrivă, noi împliniri, dacă este să mă gândesc la proaspătul titlu de membru de onoare al Academiei Române A.S.A.S. Când vine vorba, însă, de planul personal, atunci trebuie să recunosc că am sperat mereu că îl voi avea mai mult timp lângă mine pe soţul meu, dar, iată, soarta a decis altfel.

Un vis neîmplinit la care „lucrați”…
Nu există vis neîmplinit, există doar proiecte noi pe care am toată convingerea că voi reuşi să le realizez. Majoritatea sunt legate de compania pe care o conduc, însă îmi doresc foarte mult să încep să călătoresc din nou, să revăd locuri pe care le-am mai vizitat şi care mi-au plăcut foarte mult sau să descopăr altele noi.

Ce vă aduce liniștea sufletească și ce vă întețește zbuciumul?
Liniştea sufletească mi-o aduce orice problemă rezolvată, orice rezultat bun, siguranţa în viaţă, cerul albastru şi zborul lin al păsărilor, verdele frunzelor scăldat de soare, sărbătorile, călătoriile, muzica, o discuţie cu un om drag şi sănătatea. Zbuciumul vine sau poate veni din inversul sau lipsa celor menţionate înainte.

Care este ritualul dumneavoastră de sănătate și frumusețe și ce recomandări aveți în acest sens pentru femeile din România?
Somnul este ingredientul de bază al sănătăţii şi frumuseţii. La acesta mă străduiesc să adaug mereu şi linişte, încerc să fiu cât mai calmă şi să râd din suflet în fiecare zi. Apoi, sunt destul de atentă cu dieta, însă recunosc că nu îmi refuz plăceri culinare, considerând că este mai bine să mănânci ceva sănătos şi cu drag, decât să te aşezi la masă în faţa unei farfurii care arată ca o pedeapsă şi care nu îţi face bine nici psihic.

De asemenea, pentru că am o piele sensibilă şi nu pot folosi orice produse pentru întreţinerea acesteia, apelez la formulele noastre cu imunoglobuline Y specifice şi alte principii biologic active din Oul hiperimun. Astfel, folosesc Ovotrat PV pentru că este o cremă cu proprietăți reparatoare și calmante asupra pielii sensibile și predispuse la iritații. Pentru o hrănire intensă a tenului, este excelentă crema OvoEpiderm Lux, pe care o recomand pentru îngrijirea pielii deteriorate, descuamate, uscate și lipsite de elasticitate. Totodată, pentru că avem nevoie de colagen, putem să îl luăm din Immuno White Cream, cremă cu colagen din albuș care ajută la menținerea elasticității și fermității pielii.

Pe lângă toate acestea, femeile nu trebuie să se neglijeze niciodată, trebuie să aibă grijă mereu de ele însele, să fie cochete ca să se poată simţi bine în propria piele, ca să nu uite că sunt femei.

Interviu realizat de: Maridana Arsene
Foto: Aurel Șerban
Styling: Rosalie Toma-Kanda
Make-up artist: Ana-Maria Barbu
Hairstylist: Alex Istratie
Locație: PARIS 14A