Noua gamă de televizoare Samsung, concepută pentru a oferi consumatorilor conectivitate și o experiență cinematografică de neegalat, a fost prezentată oficial în România în cadrul unui eveniment dedicat pasionaților de tehnologie și nu numai, și a oferit tuturor participanților o incursiune în universul experiențelor „WOW”.
Noile produse Samsung pun în prim-plan nevoile consumatorului modern, aflat într-o eră hiperconectată și hibridă, în care nevoia de dispozitive conectate este în creștere. Prin conceptul de „Calm Technology”, compania își propune să vină în ajutorul utilizatorilor ca ei să poată duce un stil de viață mai liniștit, lipsit de griji. În acest sens, conectivitatea noii game de televizoare a anului 2023 este dusă la nivelul următor și reușește să le ofere experiențe uimitoare de gaming și divertisment.
Toate produsele din gama de NEO QLED 4K si 8K și din noua serie Samsung OLED oferă o claritate a imaginii dusă la nivel de artă, sunet cinematografic, un design elegant ce complimentează orice spațiu, precum și conectivitate impecabilă cu celelalte device-uri din casă. Toate acestea într-o gamă de produse ce continuă să își îmbunătățească performanțele la nivel de sustenabilitate, pe tot parcursul ciclului de producție.
„Noile televizoare Samsung impresionează prin inovațiile pe care le aduc. Acestea combină tehnologia de ultimă generație cu un design elegant și sofisticat, astfel încât să ofere o experiență spectaculoasă chiar și pentru cei mai exigenți consumatori. Obiectivul nostru a fost acela de a redefini ce înseamnă experiența de vizionare la domiciliu, așa cum o știam până acum. Televizoarele Samsung se conectează cu ușurință cu toate dispozitivele inteligente compatibile din casă, indiferent de marcă și astfel deblochează noi teritorii, noi experienţe în materie de gaming și divertisment. Desigur că vorbim despre o calitate a imaginilor și a sunetului excepțională, la cel mai înalt nivel, dar și de funcții de inteligență artificială care se asigură că ai parte de o experiență cât mai personalizată pentru obiceiurile și nevoile tale.”, a declarat Victor Armășelu, Vicepreşedinte Samsung Electronics România & Bulgaria.
Noile Samsung NEO QLED 8K și 4K beneficiază de o inovație absolută în materie de claritate a imaginii și control al luminii, dar și de o calitate audio cu adevărat impresionantă, permițând utilizarea simultană atât a difuzoarelor televizorului, cât și a soundbar-ului, atunci când utilizatorii atașează un soundbar Samsung Seria Q, pentru un sunet mai profund și o experiență audio cu adevărat imersivă.
De asemenea, noile produse din Lifestyle Collection sporesc experiența personalizată de utilizare, oferind un produs și o experiență de vizionare pentru fiecare preferință, cu The Frame, The Serif și Sero.
Pentru mai multe informații, vizitați https://www.samsung.com/ro/ .