Rețeta succesului în notariat și în viață
Remus Zamfirescu: „Să transformăm invidia și frustrarea în dorință și concurență”
Și-a făcut propriile alegeri încă din copilărie, când a fost pus în fața a două opțiuni total diferite și greu de departajat, notariatul și pilotajul. A îmbrățișat cu căldură și devotament profesia de notar, urmând ca în cariera ce pe atunci abia se contura să atingă performanțe notabile. Remus Zamfirescu are un principiu după care s-a ghidat mereu în atingerea scopurilor: transformarea invidiei și frustrării în dorință și concurență, care îi călăuzește și astăzi pașii pe drumul unei cariere de succes.
Ce crez v-a îndreptat spre îmbrățișarea unei profesii juridice și sub ce valori a fost fondat Biroul Notarial Notarem?
Pot spune că alegerea unei cariere în domeniul juridic – și în notariat în mod special – a fost una grea la momentul respectiv. A fost o alegere grea nu din cauza unei înclinații spre latura juridică, ci pentru că la acea vreme aveam de ales între două profesii pe care le admiram și le respectam încă din copilărie, două profesii nobile și cu ale căror valori am crescut de mic. Pe scurt, am avut de ales între profesia de notar și cea de pilot, având în familie rădăcini provenind din ambele domenii. Având în vedere că doar una dintre ele putea să-mi devină profesie, am ales cu brațele deschise notariatul și am transformat aviația în pasiune, rămânând fidel ambelor domenii. În ceea ce privește Notarem, la fel cum am procedat și când am pus bazele celorlalte birouri unde am profesat, încă de la început m-am ghidat după principiul că trebuie să fim în permanență la dispoziția clienților noștri, să le oferim cele mai bune soluții și îndrumări, să le oferim un sentiment de siguranță deplină în ceea ce privește orice problemă de natură juridică. Am vrut și vreau ca Notarem să fie un simbol și un element de referință pe piața serviciilor juridice din România.
Care sunt calitățile pe care ar trebui să le dețină un notar bun și care sunt cerințele și procedurile pe care ar trebui să le îndeplinească pentru a satisface nevoile clienților?
Am primit întrebarea aceasta de multe ori în decursul timpului și am ajuns la concluzia că ceea ce unii consideră calități, eu le consider „elemente indispensabile” care nu trebuie să lipsească din ADN-ul niciunui notar – și aici mă refer la o bună cunoaștere a legislației și a procedurilor notariale, la disponibilitatea față de client și de problemele lui, la o cât mai bună comunicare, la atenție, fler și, de cele mai multe ori, la siguranța pe care trebuie să o emane notarul.
Cu un personal cu o vastă experiență în domeniile juridic și notarial, Biroul Notarial Notarem oferă clienților săi servicii notariale și consultanță la cele mai înalte standarde. Având în vedere că dumneavoastră conduceți unul dintre cele mai importante cabinete notariale din București și din țară, care sunt lucrurile care vă diferențiază pe piață?
Din punct de vedere legal și statutar, toți notarii se găsesc pe același palier, dar nu putem fi ipocriți și să înlăturăm caracterul concurențial al profesiei. Îmi place să cred că suntem de multe ori prima alegere a clienților datorită felului în care ne prezentăm în fața lor, și aici mă refer la absolut tot ce ține de activitatea biroului, începând cu pregătirea profesională și experiența personalului și terminând cu prezentarea biroului și a condițiilor de lucru. Trebuie să conștientizăm faptul că nu ne mai aflăm în anii `90, când oamenii erau obișnuiți să meargă la notariat într-un apartament de bloc. Trebuie să înțelegem că la fel cum nevoile lor sunt din ce în ce mai complexe, și cerințele lor sunt pe măsură. Este foarte adevărat că un client este prima dată preocupat de modul în care își rezolvă problema pentru care se găsește la tine în birou, dar să nu ne mințim gândindu-ne că acesta nu se uită și nu judecă și alte aspecte. În primul rând, locația în care se găsește biroul, confortul pe care acesta îl are la tine în birou. Psihologic vorbind, pe om îl marchează, conștient sau nu, fiecare amănunt de la tine din birou, începând cu mirosul și terminând cu cafeaua pe care o servești sau locul de parcare, care de multe ori îl scutește de un stres inutil.
Luând în considerare competitivitatea de pe piață, cum își atrage Notarem clienții și cum îi fidelizează? Și cum faceți față cererilor, după ce ați câștigat încrederea oamenilor?
Pe parcursul stagiaturii am învățat că fiecare client este important și că pentru fiecare client problema lui este cea mai importantă. Indiferent dacă un client are de făcut o simplă procură sau o vânzare de milioane de euro, tu ca notar trebuie să-i acorzi același tratament și disponibilitate și să-i dai aceeași atenție. Cum reușești să-ți împarți timpul și atenția între cele două categorii de clienți, fără a diminua gradul de atenție și fără a neglija pe vreunul dintre ei, este strict problema ta și ține de dorința fiecărui notar de „fidelizare” a clientelei.
Se mai așteaptă notarii la un viitor luminos precum trecutul înfloritor de acum câțiva ani determinat de boom-ul financiar? Spre ce direcție se îndreaptă economia României din punctul de vedere al unui notar cu experiență?
„Viitorul luminos” este o expresie destul de ambiguă. Profesia noastră are rădăcini adânc înfipte în istorie și cu siguranță că nu tot timpul am „navigat” numai în perioade de boom financiar, la fel cum acum câțiva ani nu consider că a fost un boom financiar, ci mai degrabă un boom imobiliar. Este foarte important să înțelegem că profesia noastră nu se rezumă numai la tranzacțiile imobiliare, iar dacă învățăm acest lucru, cred că fiecare notar poate să-și creeze în permanență un „viitor luminos”, indiferent de situația economică sau socială a României. Referitor la direcția în care se îndreaptă economia noastră, cred și sunt destul de optimist încât să spun că trendul este unul pozitiv, iar dacă o să învățăm că trebuie să fim propriii noștri stăpâni, să luăm deciziile politice și economice numai în interiorul țării, atunci cu siguranță că semnele nu pot fi decât unele pozitive.
Cum ați descrie notariatul românesc și cum ar trebui să contribuie pentru a îmbunătăți acest domeniu absolvenții Facultății de Drept, care ies de pe băncile facultății și vor să devină notari?
La fel ca întreaga noastră societate, notariatul nostru evoluează permanent și pot spune că de multe ori chiar o ia puțin mai repede. Din cele mai multe puncte de vedere, notariatul românesc este cu mult mai dezvoltat decât societatea noastră, dar asta nu înseamnă că nu este loc de mai bine. Printr-o pregătire riguroasă și o dorință de dezvoltare, fiecare nou absolvent își poate aduce contribuția nu numai la dezvoltarea notariatului, dar și la dezvoltarea noastră ca nație.
Ați dobândit prin propriile forțe prestigiu, încă din zorii profesiei. Cum considerați că trebuie gestionat acest beneficiu ce a venit de-a lungul ascensiunii profesionale, astfel încât să nu ducă spre autosuficiență, ci spre o continuă perfecționare și, adiacent, să inspire celor din jur alegerea unui mentor în persoana dumneavoastră? Dintr-o perspectivă similară, cum credeți că ar trebui abordat luxul pentru a contribui la evoluția unui individ?
Interesant subiect și cu siguranță putem dezbate foarte mult pe această temă. Un lucru care m-a caracterizat atât profesional, cât și în viața de zi cu zi și care cred că își găsește aplicare în tot ceea ce facem în viața noastră este acela că, în loc să fim dominați de invidie (sentiment omenesc, dar tot mai prezent în societatea noastră), să încercăm să o transformăm în ambiție, dorință și scop. Este foarte ușor, dar și frustrant totodată, să ne uităm la ce are celălalt și să-l invidiem, dar mult mai constructiv este să ne uităm ce are celălalt și, în cazul în care ne dorim și noi, atunci să ne dedicăm timpul și energia în a avea și noi aceleași lucruri sau, de ce nu, poate mai mult. Dacă reușim să transformăm invidia și frustrarea în dorință și concurență, cu certitudine câștigurile vor fi mult mai mari, iar din punctul meu de vedere, la un om cu un caracter aspirațional dezvoltat, autosuficiența nu o să existe, decât poate ca definiție într-un dicționar. În ceea ce privește luxul, nu cred că trebuie să fim nici ipocriți și nici să spunem că nu ne place sau nu îl dorim. Din păcate, în țara noastră, luxul nu este văzut cu ochi buni și asta din cauza frustrărilor acumulate de societatea noastră în ultimii 60-70 de ani. În America, spre exemplu, dacă un medic, avocat, contabil conduce un Ferrari, înseamnă că este un bun profesionist, unul căutat și apreciat. În România, dacă un avocat sau un notar conduce un Mercedes, înseamnă că a furat sau că are cele mai mari onorarii, iar dacă vorbim de un doctor, imediat considerăm că a luat șpagă. Judecată total greșită. Americanii au o vorbă: „Vezi Ferrari-ul din fața biroului? Asta înseamnă că sunt bun în ceea ce fac!”. Din păcate, în România, mentalitatea este alta, iar asta de multe ori ne ține în loc.
Ce vă propuneți pe viitor? Ce planuri aveți?
În permanență, planuri de a avansa. Atât profesional, cât și personal. Când spun profesional, mă refer atât ca individ, cât și ca birou notarial. Vreau, îmi doresc și mă lupt ca Notarem să devină un landmark în rândul profesiilor juridice, să pregătim oameni cât mai competenți care să devină asociați ai biroului și să ne atragem cât mai mulți clienți mulțumiți. Ca individ, îmi doresc să contribui pe cât mai mult posibil la dezvoltarea atât a profesiei noastre, cât și a întregului mediu juridic din România. Îmi doresc să-mi creez oportunitatea de a putea pune în practică ideile și principiile acumulate și dezvoltate în ani de muncă, pentru a-mi aduce contribuția la dezvoltarea notariatului și a societății românești.
Ce alte pasiuni mai aveți, în afară de domeniul juridic?
Așa cum spuneam la început, pasiunea mea pe care nu am trădat-o niciodată se numește aviația, în speță pilotatul avioanelor. Îi mulțumesc tatălui meu, datorită căruia am luat contact încă de mic copil cu acest domeniu și îi mulțumesc lui Dumnezeu că mi-a îndeplinit visul de a putea pilota. Sentimentul pe care îl ai când ești la manșa avionului nu poate fi descris în cuvinte, dar vă pot spune că este similar probabil cu acela pe care îl ai când „conduci Lumea”!
În ce branduri de lux, din orice domeniu, vă regăsiți?
Dificil de spus, deoarece sunt o persoană care apreciază atât frumosul, cât și luxul, iar asta mă face să admir și să mă regăsesc în multe branduri. Îmi place să spun, fără falsă modestie, că „eu sunt o ediție limitată” și, mergând pe șirul acestei afirmații, vă dați seama că în general sunt atras și de lucrurile create în ediție limitată și/sau greu accesibile.
Ce loc dintre cele vizitate a rămas cel mai apropiat sufletului dumneavoastră și ce destinație ați dori să descoperiți pe viitor?
Uau, este imposibil să spun un singur loc! Viața și profesia mi-au oferit șansa de a putea să călătoresc în multe locuri de pe glob. Astfel, am reușit să descopăr, să vizitez și să cunosc foarte multe locuri fascinante. Dacă îmi este permis să fac un top 5 al destinațiilor vizitate și în care mă întorc mereu cu o deosebită plăcere, acesta ar fi: SUA, Argentina (Buenos Aires este orașul cu cea mai frumoasă arhitectură), Mexic (Mexico City este aglomerația urbană cu cel mai interesant mix de oameni), Uruguay (cea mai curată și civilizată țară pe care am vizitat-o), Italia (istoria întâlnită la fiecare pas te copleșește efectiv).