Daniel Nuță: „Rolurile de antagonist îmi plac”

Scris de Andrada Arsenie
Publicat la data de: 18-04-2023

în: The Famous

Daniel Nuță

Daniel Nuță este actorul momentului. Cunoscut pentru rolurile din serialele românești și din piesele de teatru în care joacă, actorul s-a făcut remarcat și peste hotare prin rolul lui Vlad Țepeș pe care îl interpretează în „Rise of Empires: Ottoman”, o producție internațională de succes, marca Netflix. După ce a practicat sport de performanță, Daniel și-a descoperit pasiunea pentru actorie în perioada liceului și de atunci ne încântă cu talentul lui. Tânărul actor ne-a povestit despre lumea artistică, despre succesul dobândit, dar și despre pasiunile sale, într-un interviu fascinant.

Înainte de a intra în lumea artistică, ai practicat sport de performanță. Dar aș vrea să ne povestești cum a luat viață pasiunea pentru actorie.

Dorința de a fi actor am descoperit-o în liceu, când, din întâmplare și din curiozitatea unui adolescent de a face parte din distribuția unui film, am luat parte la filmarea unui lungmetraj împreună cu ai mei colegi și profesoara mea de franceză. Mi-a plăcut foarte mult cum s-au întâmplat lucrurile, așa că am vrut să descopăr mai mult. Nu e nicio filozofie, descoperi o pasiune și te lași condus pe drumul ei. Cel mai important lucru este cât de mult crezi în tine și cât de mult visezi. Restul vine pe parcurs, bineînțeles, cu momente frumoase sau momente grele.

Există similitudini între sport și actorie? Te-a ajutat practicarea sportului în cariera de actor?

Dacă știi să le vezi, asemănări există. Dovadă, mulți sportivi ulterior au început să practice meseria asta. Cred că sportul te învață cum să ai răbdare, cum să nu renunți niciodată, să ai niște nervi de oțel, să poți face față avalanșei emoționale care ți se întâmplă zi de zi, să ai un corp sănătos. Vedem vreo diferență între un sportiv și un actor, raportat la ceea ce am povestit eu? Exact… Odată instalată o astfel de gândire, e mult mai simplu. Normal, mai sunt niște lucruri importante în disciplina unui actor, personalitatea lui care se manifestă prin arta pe care o face.

Daniel Nuță

Publicul te cunoaște din rolurile pe care le-ai interpretat, dar aș vrea să ne spui cum este omul Daniel Nuță. Cum te-ai descrie în câteva cuvinte?

Un om simplu, un actor tânăr, producător de film la început de drum, prieten, iubit, copil uneori, foarte serios alteori, un om cu credință în Dumnezeu, în forțele proprii și în visurile lui.

De curând ai jucat în serialul „Rise of Empires: Ottoman”, o producție internațională marca Netflix. Cum a fost această experiență pentru tine?

Una dintre cele mai frumoase din câte am avut până acum în cariera mea. Atât de frumoasă, încât îmi doream să nu se mai termine niciodată. A fost genul de echipă cu care mi-aș dori ca fiecare actor să se întâlnească vreodată pentru a valorifica cu adevărat meseria asta. Plus, în sine, timpul petrecut acolo, atenția pe care am acordat-o fiecărui detaliu din rolul meu, cum am stat zi de zi să lucrez pentru un singur lucru, fără să fiu sustras de alte probleme – toate aceste lucruri se pot observa în complexitatea pe care am reușit să o creez prin personajul meu. Îmi construisem un mic templu. Am învățat lucruri noi, am deprins aptitudini noi. There was a big win for me.

Pe lângă filme, joci și în piese de teatru. Unde te poate vedea publicul?

Prin toată țara, în principiu. Am un turneu cu un spectacol, ,,Care pe care”, o comedie englezească foarte faină, cu care ne plimbăm peste tot. Apoi, colaborez în două spectacole cu Teatrul „Tony Bulandra” din Târgoviște și alte două spectacole la Teatrul „Sică Alexandrescu” din Brașov. La București mă găsiți în spectacolul ,,De ce să fii frumos”, la Teatrul „Lucia Sturdza Bulandra”, și în alte producții ale Teatrului Elisabeta. Cine vrea să mă vadă și altfel, are unde.

Ce te atrage mai mult? Teatrul sau filmul?

E o întrebare pe care o aud des, dar nu am găsit încă un răspuns pentru ea. Nu pot alege, sunt două moduri diferite de dialog cu publicul. Amândouă sunt strălucitoare, amândouă au farmecul și forța lor de expresie. Iubesc filmul, sunt înconjurat de film, sunt actor, fac și producție, trăiesc pentru film. În același timp, mi-aș dori ca fiecare om din lume să simtă măcar o dată emoția puternică dinaintea unui spectacol, de parcă îți iese inima din piept, sau senzația pe care o simți când ești în scenă și 300, 500, 1.000 de oameni sunt cu ochii ațintiți spre tine și reacționează la ceea ce spui tu. Doar așa pot explica de ce le voi face toată viața pe amândouă.

Daniel Nuță

De-a lungul timpului ai jucat numeroase roluri. Care este personajul în care te-ai regăsit cel mai mult? Sau de la care ai învățat?

Din punctul meu de vedere, rolurile mari pe care le-am făcut până acum, fie că au fost în serialele din România, fie că e serialul de pe Netflix, fie că sunt rolurile din teatru, toate au avut ceva special pentru mine și au găsit în sufletul meu ceva de spus. Rolurile de antagonist îmi plac, mi se par mult mai complexe decât cele de protagonist, erou. În schimb, aștept ofertele pentru eroi.

Pe lângă profesia de actor, acum te regăsești și în postura de trainer la Academia „Studiourile Buftea”. Cum ți se pare acest rol?

O mare, mare responsabilitate. Mă gândesc tot timpul că sfaturile și indicațiile scenice pe care le dau pot schimba viața unui tânăr și îl pot influența pentru totdeauna în traseul lui. Îmi e teamă uneori, recunosc. Încerc pe cât posibil să îi fac pe copii să-și descopere singuri drumul, iar eu să fiu doar un sprijin în tot acest drum. Mai mult decât atât, mă motivează și mai mult să învăț și eu lucruri noi, să lucrez cât mai mult, să fac cât mai multe proiecte, pentru că într-o oarecare măsură, fără să vreau, devin un model pentru ei. Cum ar fi modelul ideal? Nu știu. Cum ar fi fost modelul meu dacă aș fi avut unul la 14 ani? Diferența între noi și restul de trupe, cursuri, școli etc. este că noi suntem oameni care profesăm în meseria noastră. Nu poți să sfătuiești pe cineva dacă ai același număr de ore în fața camerei cu cel din fața ta pe care se presupune că-l înveți.

Ai jucat atât în drame, comedii, cât și în filme istorice. Care tip de film crezi că este o provocare mai mare pentru tine?

Comedia e cea mai grea, și aici mă refer la comedie de calitate, la umorul fin, nu la orice maimuțăreală promovată de televiziuni sau pe rețelele de socializare. Comedia e o formulă de matematică compusă din tempo, energie, autoironie, scriitură și raportul cu spectatorul. Joc în spectacole de comedie și observ de fiecare dată când funcționează și când nu funcționează.

Daniel Nuță

Pe lângă meseria de actor, cochetezi și cu regia și cu producția de film. Care dintre aceste ocupații te reprezintă cel mai bine?

Eu sunt actor, trăiesc din acest lucru, trăiesc așa cum îmi doresc, dar vreau să spun și propriile mele povești, de aceea fac și producție. Cu regia doar m-am jucat până acum, am testat, m-am distrat. Nu sunt regizor cu școală, am văzut enorm de multe filme și mă inspir de la preferații mei. Mai târziu, nu știu… Poate voi face și regia unui film mare la un moment dat.

Cât de dificil este pentru un actor să rămână autentic, să nu se piardă pe sine?

Dacă vede fiecare lucru din viața lui ca pe o etapă, ca pe un checkpoint care te duce spre altă etapă, cred că poate rămâne sănătos mental în primul rând, mai apoi și fizic. La mine așa funcționează. Nu e atât de simplu, normal, dar am citit multe povești ale actorilor cu adevărat mari pe care planeta ni i-a oferit și am înțeles cum funcționează. Eu acum vorbesc din perspectiva unui actor român care a avut un rol important într-o producție Netflix și alte roluri prin România. Nu am un palmares de trei Oscaruri. Nu știu cum e acolo. În schimb, Daniel Day-Lewis a reușit să nu se piardă și să rămână un actor minunat în continuare.

Care este actorul sau regizorul care te inspiră și cu care îți dorești să lucrezi?

Am o listă lungă, dar preferații mei sunt Paolo Sorrentino, Wes Anderson, frații Cohen, Ruben Östlund. Actorii sunt și mai mulți și nu are niciun sens să-i enumăr. Așa cum am zis mai devreme, o sursă de inspirație apropo de calitatea umană și actoricească a fost mereu Daniel Day-Lewis.

Care este cartea sau filmul care te-a impresionat cel mai mult și care a avut un impact real atât în viața profesională, cât și în cea personală?

Am crescut cu filmele cu Bruce Lee, am adorat „Titanic”, apoi mi-am dorit să fiu Nașul din „Godfather” (I sau II). Toate m-au format ca adolescent, apoi am ajuns la facultate și am descoperit măiestria filmului european. Emblematic pentru mine, în raport de beletristică, rămâne F.M. Dostoievski.

Ce reprezintă fericirea pentru tine?

Să pot să îmi fac meseria, să pot să fac film, să pot să joc în spectacole și să am ocazia să fiu alături de oameni de la care am ce să învăț. Ca mai apoi să ajung acasă, în locul meu, lângă persoana de lângă mine și să fiu liniștit acolo.

Daniel Nuță

Cum ai descrie succesul?

E un răspuns atât de căutat în lume, încât nu mă simt în stare să îl descriu. De exemplu, succesul acestui serial de pe Netflix, „Rise of Empires: Ottoman”, s-a concretizat când a fost văzut de cât mai multe persoane și prin bucuria pe care a creat-o oamenilor. Faptul că a fost în topuri în peste 50 de țări din toată lumea și am primit mii de mesaje a reprezentat un succes pentru noi toți. Așa cred că arată pentru mine.

Care sunt pasiunile tale? Ce îți place să faci în timpul liber?

În scurta perioadă când am timp liber pe parcursul unui an, plec din oraș, plec din țară. În rest, dacă am câteva ore libere, merg la sală, mă văd cu oameni apropiați mie și stăm de povești. Îmi place să caut restaurante noi prin București.

Ce reprezintă luxul pentru tine?

Să poți să faci ce vrei, când vrei, fără să ai vreo limită de timp, de spațiu sau financiară. Să poți să mănânci ce vrei, să poți să conduci ce vrei, să stai unde vrei, să porți ce vrei conform personalității tale. Nu neapărat după cum sunt clișeele sau așa-zisele standarde. Să fii tu fără nicio opreliște, de orice gen ar fi ea.

Ce planuri ai pentru viitorul apropiat/îndepărtat?

Ca tot ceea ce mi se întâmplă în acest moment să fie fructificat la maximum, să fac alte filme și seriale, să rămân același om, sănătos fizic, dar mai ales mental și să nu-mi pierd dorința de muncă.