Piața de retail de lux din Europa traversează o perioadă de recalibrare, cu o creștere moderată a vânzărilor, dar și cu un interes constant al marilor branduri în ceea ce privește extinderea rețelelor fizice. În acest context, Bucureștiul începe să se contureze ca o destinație emergentă în Europa Centrală și de Est, pe fondul creșterii puterii de cumpărare, al dinamismului turismului și al consolidării unor zone comerciale premium.
Potrivit unei analize realizate de Cushman & Wakefield Echinox, vânzările brandurilor de lux din Capitală au depășit 150 de milioane de euro anual, dublu față de nivelul din 2019. Evoluția vine într-un context european mai temperat. De exemplu, în 2025, piața de profil a avansat cu aproximativ 0,5%, pe fondul unui comportament mai prudent al consumatorilor care sunt tot mai atenți la raportul dintre valoarea produsului și experiența oferită în magazine.
Chiar și în aceste condiții, creșterea inaugurării de spații comerciale a continuat. Astfel, aproape 100 de magazine noi au fost deschise pe principalele artere comerciale de lux din Europa, un nivel crescut față de anul precedent. Aceste lansări arată că retailerii mizează în continuare pe experiența directă oferită clienților.
În acest peisaj dominat de orașe consacrate în industria retailului de lux precum Paris, Milano sau Londra, Bucureștiul rămâne principala poartă de intrare pentru brandurile internaționale pe piața locală. Capitala concentrează aproximativ un sfert din cheltuielile de retail ale României, beneficiind de o populație numeroasă și de venituri peste media națională.
Dezvoltarea segmentului de lux este susținută de o rețea tot mai bine definită de destinații premium, atât în centre comerciale, cât și pe artere stradale. De exemplu, Calea Victoriei s-a impus drept principala zonă de retail de lux din România și reunește astăzi un mix de branduri internaționale, hoteluri de cinci stele și concepte premium de food & beverage, lucru care a contribuit la creșterea fluxului de turiști și a cererii locale. În ultimii ani, această arteră a atras nume importante din industrie, consolidându-și poziția pe harta europeană.
Chiriile pentru spațiile de retail de lux din această zonă reflectă interesul ridicat al brandurilor și pot depăși 100 de euro/mp/lună pentru suprafețe de 100-200 mp în cele mai bune locații.
În paralel, Calea Dorobanți s-a dezvoltat ca un pol important pentru retailul high-end, adresându-se în special consumatorilor cu venituri ridicate și beneficiind de proximitatea zonelor de birouri și a misiunilor diplomatice. Zona atrage atât branduri de modă și accesorii, cât și concepte premium de cafenele și restaurante.
Performanța pieței este susținută și de centre comerciale precum Băneasa Shopping City sau The Grand Avenue JW Marriott, care concentrează o ofertă variată de branduri premium și de lux.
La nivel european, tendințele indică o orientare tot mai clară către magazine flagship și experiențe personalizate, concepte care combină retailul cu elemente de ospitalitate, gastronomie sau artă. Această direcție este vizibilă și în București, unde locația, imaginea și calitatea spațiilor devin criterii esențiale pentru extindere.
Pe fondul ofertei limitate de spații comerciale premium și al interesului susținut al brandurilor internaționale, presiunea asupra chiriilor este de așteptat să continue, în linie cu evoluțiile de pe marile artere de lux din Europa, unde numeroase locații au atins niveluri record în 2025.
„Într-un context european marcat de o creștere mai temperată a vânzărilor de retail de lux, Bucureștiul începe să se distingă drept o piață emergentă, susținută de cererea solidă din partea consumatorilor cu venituri ridicate și de interesul tot mai accentuat al brandurilor internaționale pentru locații premium. Oferta limitată de spații de retail ultra prime, în special pe Calea Victoriei și în zonele adiacente, creează premisele unei presiuni continue asupra chiriilor și aliniază capitala României la tendințele observate pe marile artere de lux din Europa”.
În 2025, marile capitale europene au continuat să atragă cele mai multe deschideri de magazine de lux. Parisul a înregistrat 22 de noi unități, urmat de Londra și Milano, în ciuda disponibilității limitate de spații pe artere celebre precum Bond Street, Sloane Street sau Via Montenapoleone. La nivel de grupuri, LVMH a fost cel mai activ jucător, urmat de Kering și Richemont.
În Europa Centrală și de Est, Praga rămâne una dintre cele mai mature piețe de profil, susținută de turism și de puterea de cumpărare locală.
Pe termen mediu, piața europeană de retail de lux este așteptată să intre într-o fază de creștere mai echilibrată, cu un avans anual estimat la aproximativ 3% în perioada 2026–2030. În paralel, chiriile pentru spațiile de pe arterele prime ar putea crește anual cu 0,5% până la 4%, pe fondul competiției pentru locațiile ultra prime.
Aceste tendințe creează un context favorabil pentru piețele emergente, iar Bucureștiul pare tot mai bine poziționat pentru a beneficia de această dinamică, pe măsură ce presiunea pe cele mai bune amplasamente continuă să crească.