Cum cel puțin secolul XX ne-o demonstrează, arta a putut mobiliza revoluții în mentalități doar când conștiințele amorțite au fost atinse de imagini elevate spre mesaje și manifeste. Un astfel de apel impresionează din pânzele semnate de Isabelle Arusilor, unul dintre cei zece studenți admiși, din întreaga lume, la Facultatea de Arhitectură din cadrul University College London – a doua autoritate academică mondială a domeniului – și un spirit prodigios care, în ciuda vârstei, anunță declarația unui artist complex, a cărui recunoștință pentru vocație este închinată tocmai trezirii unei lumi a empatiei, echității și toleranței.
Penelul tău fascinează printr-o traducere intelectuală a suprarealismului, astfel îmblânzit prin reflecție. Ce a inspirat semnătura ta de artist?
În principal, inspirația a venit prin ce am remarcat greșit la societatea noastră. Având șansa de a mă naște și a crește într-un mediu relativ deschis, am fost dintotdeauna învățată să reflectez asupra a ceea ce mă înconjoară și să-mi formulez propriile opinii. În anii liceului am atins o percepție mai clară asupra așa-numitelor situații prezente în jurul meu, care într-o lume justă nu ar fi căpătat această clasificare. Varii interacțiuni cu alți oameni m-au adus martoră directă sau chiar în experiențe prin care am dobândit o înțelegere mai profundă a unor fenomene precum rasismul și prejudecățile, cât și presiunea grupului, atitudini și comportamente pe care ulterior am încercat să le comunic prin intermediul lucrărilor mele. Experiența liceului mi-a permis o perspectivă mai focalizată în probleme precum încălzirea globală și poluarea, și chiar să iau parte la acțiuni direcționate spre conștientizarea acestor fenomene, un demers pe care am fost inspirată să-l continui prin artă.
Chiar și prin reprezentarea deciziei de a ne construi propriile fortărețe ca răspuns al acestei presiuni, lucrările tale vin să amintească de natura umană pozitivă viciată de varii influențe generatoare ale prejudecăților, evocând cumva filosofia lui Jean-Jacques Rousseau, conform căreia omul se naște bun, dar societatea îi distruge spiritul. Povestește-mi despre crezul ce se ascunde în spatele dedicării din arta ta.
Lucrările mele condamnă mult societatea noastră, fiind direcționate spre a arăta efectele sale asupra indivizilor, în timp ce îi blamează pentru daunele pe care ei sau, mai degrabă, noi le-am făcut. Într-un fel, ilustrez un cerc vicios, fiindcă am convingerea că deși ne naștem puri, inocenți și privați de ură, ajungem absorbiți într-un vârtej al urii, rasismului și prejudecăților care, din nefericire, ne reprezintă societatea. Arta mea este dedicată unor scenarii întunecate și inconfortabile, arătând diferite nuanțe de pesimism menite tocmai a inspira sentimentul unui punct de neîntoarcere și, astfel, ilustrând exact senzația pe care mi-o oferă lumea în care trăim.
Și totuși, deriva într-o continuă ciocnire de influențe aduce absența unei identități, oamenii fiind reprezentați ascunși în detașare sau, pur și simplu, ca trupuri fără chip. Care este motivația din spatele acestei metafore?
Într-adevăr, ar fi câteva motive pentru care figurile umane introduse în lucrările mele sunt adesea private de orice fel de specificitate și, astfel, de o identitate. Primul ar fi dat de convingerea mea că în calitate de locuitori ai acestei planete și membri ai acestei societăți, noi, oamenii, purtăm o deplină responsabilitate pentru multe dintre defectele și disfuncțiile sale. Adițional, mână în mână merge faptul că noi suntem cei ce ajung să experimenteze consecințele propriilor greșeli. Cred că prin reprezentarea unor siluete cumva universale, permit oricărui individ să-și vadă propria reflecție și contribuție către o problemă specifică. În acest demers, încerc totodată să evidențiez unul dintre defectele societății cu care am putut rezona ca adolescent, mai precis cel de a urma tendințele și acea pierdere a individualității pe care o aduce spiritul turmei.
Așadar, stând înaintea unei reprezentări ce poate angrena un apel la trezire, având în vedere că un compliment unic pentru opera unui artist rezidă tocmai în interpretările alternative ce nu au traversat actul creativ, ce sentimente, gânduri și puncte de reflecție ți-ai dori să trezești și să pui în mișcare prin opera ta?
Lucrările mi-au devenit o modalitate de exprimare a unor sentimente pe care cuvintele nu le-ar putea cuprinde. Înainte de orice, sunt menite a mă ajuta să înțeleg și să mă confrunt cu diferite evenimente și întâlniri spre care mă poartă viața. Poartă totuși misiunea de a ridica apelul la conștientizare a unor probleme pe care am ajuns să le înfrunt și cu care alții, la rândul lor, sunt nevoiți să se confrunte. Nu aș fi capabilă să descriu cu exactitate simțămintele pe care vreau să le aduc oamenilor. Tot ce aș putea spune este doar că îmi doresc ca lucrările mele să trezească un sentiment celor ce le privesc, iar respectiva trăire să fie însoțită de reflecție de sine.
Cât despre tine, Isabelle, spre ce adevăruri aspiri, meditând la drumul pe care ți-l vei construi în artă?
Arta a devenit o parte foarte importantă a vieții mele, fără de care probabil nu aș putea trăi. Este o pasiune, un mod de a mă exprima, un remediu pentru multe dintre chestiunile cu care m-aș putea confrunta și întotdeauna o îmbrățișare caldă, de câte ori am nevoie. Reprezintă o formă de suport moral autofurnizat, o oglindă și, câteodată, un apel la trezire. De-a lungul anilor, arta mi-a permis să devin un om mai bun cu alții, dar și să am o mai bună grijă față de propria persoană. De altfel, în actul creativ al câtorva lucrări pe tema fumatului, am decis să renunț la rândul meu la acest obicei. Sper ca prin a continua să explorez pasiunea pentru artă să evoluez ca artist, dar și ca ființă umană, iar procedând astfel, să pot influența și pe alții să devină versiuni mai bune ale lor înșiși.
Cum ai reprezenta esența luxului și, privind atât spre atributele sale fizice sau intangibile, cât și spre percepția pe care o trezește între reverie, scepticism ori varii sacrificii urmate în numele său, spre care dintre coordonatele ce o definesc te-ai concentra în respectiva lucrare?
Aceasta ar fi, într-adevăr, o temă pe care nu am explorat-o încă, dar spre care cu certitudine mi-aș dori să privesc în viitor, ca o chestiune deosebit de complexă prezentă în societatea noastră. În primul rând, luxul trasează o linie ce împarte populația globului în câteva categorii economice, creând astfel încă o formă a inegalității și a inechității. Adițional, cred că luxul și sacrificiile făcute în numele lui ridică alte chestiuni, precum exploatare și forță de muncă formată din copii, probleme ce nu sunt suficient discutate și, în consecință, nu-și găsesc o rezolvare. Ca artist conceptualist, simt astfel că este de datoria mea să aduc în discuție o astfel de chestiune, la fel ca și altele, prin intermediul unor lucrări viitoare.