La mai bine de patru decenii după ce a redefinit regulile culturii pop, Madonna continuă să influențeze generații întregi atunci când vine vorba despre frumusețe, modă și exprimare personală. De aceea, artista a fost numită ambasador global al KIKO Milano, marcând un nou capitol important pentru compania italiană de beauty, care își consolidează prezența internațională și își accelerează expansiunea pe piața americană.
Parteneriatul este lansat prin campania globală The KIKO Show, un proiect vizual de mare impact care celebrează individualitatea, transformarea și puterea stilului personal. Camapnia este concepută ca o experiență cinematografică, care o plasează pe artistă în centrul unei povești spectaculoase, unde glamourul, spectacolul și reinventarea se întâlnesc.
Fotografiată de Rafael Pavarotti și acompaniată de un remix exclusiv al piesei Bring Your Love, realizat de colaboratorul său de lungă durată Stuart Price, campania se desfășoară pe fundaluri LED dinamice care se transformă constant, în timp ce Madonna întruchipează o serie de personaje și identități de beauty distincte. Rezultatul este un spectacol vizual care evidențiază capacitatea sa unică de a evolua fără a-și pierde autenticitatea.

„Madonna este modelul suprem. Este totul. Colaborarea cu ea ne-a permis să ducem KIKO Milano la un nou nivel. Această campanie este creată pentru a atrage atenția, la fel ca muza noastră și la fel ca produsele noastre”, a declarat Drew Elliott, Chief Brand Officer al KIKO Milano.
Stylingul joacă, de asemenea, un rol central în povestea vizuală. Madonna apare purtând piese din garderoba sa legendară de la turneul Confessions Tour, alături de creații de arhivă semnate de Tom Ford din perioada sa la Yves Saint Laurent, care creează un dialog vizual între trecut și prezent, între moștenire și reinventare, surprinzând teatralitatea și încrederea care au transformat-o pe Madonna într-una dintre cele mai influente figuri culturale ale epocii moderne.
Printre produsele vedetă ale campaniei se numără rujul lichid Unlimited Double Touch, glossul 3D Hydra Lip Gloss, fondul de ten Love Fusion Foundation și mascara Maxi Mod Mascara.